You are here
Home > De actualitate > ~ Noua Ordine Mondiala ~ > Artă Naivă, Platonism, Evaluări şi Ziua Copilului !

Artă Naivă, Platonism, Evaluări şi Ziua Copilului !

Sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie a oferit numeroase momente aniversare şi emoţionante. Elevii din gimnazial şi liceal se străduiesc să-şi susţină “tezele” şi din acest punct de vedere această perioadă este destul de intensă. Emoţiile mai mari sunt pentru elevii din clasele a II-a, IV-a şi a VI-a. Ei susţin evăluări abia introduse şi deci sunt solicitaţi suplimentar. Rezultatele vor fi comunicate şi analizate în perioada următoare şi există deja păreri pro şi contra.

Vizitând Biblioteca Judeţeană “Gh. Şincai” Bihor am întâlnit impresionat o expoziţie de artă . Expoziţia intitulată “Salonul Naţional de Artă Naivă” a destăinuit viziunea actuală a autorilor privind evoluţia artistică reflectată prin operele de artă expuse în holul de la parterul bibliotecii. Culorile şi formele au concurat pentru a aduce în faţa publicului subiecte dintre cele mai variate. Admirându-le am observat că puteam să regăsesc aici frânturi din propria copilărie , dar şi aspiraţii, vise nemărturisite din propriul univers al imaginaţiei mele din copilărie şi adolescenţă. Printre cele mai interesante lucrări aş enumera “Mistic River” al doamnei Szabo, dar toate lucrările pot fi evidenţiate.

Fotogr.0075

Fotogr.0074

Fotogr.0077Fotogr.0078  Fotogr.0079

Am participat cu deosebită nerăbdare şi savurând însetat momentele unui eveniment organizat de cătreNoua Acropola Oradea. “Influenţa Platonismului în Istorie – 2400 de ani de la fondarea Acadeniei de la Atena” s-a desfăşurat în generoasa sală a Amfiteatrului Bibliotecii JudeţeneIvo Ivanovici şi Andrea Neacşu au reliefat condiţiile şi importanţa istorică providenţială a lui Platon şi a platonismului. Scrierile lui Platon au o profunzime extraordinală şi au folosit ca sursă inepuizabilă de idei filosofice şi sociale. Tradiţia acestei fascinante şcoli antice s-a perpetuat timp de aproape un mileniu fără întrerupere. Prin Aristotel , care a trăit în acelaşi secol, platonismului se fortifică. Aspiraţiile şi observaţiile celor doi“matusalemici” , raportate la teluric ,universal şi cosmic, etica propusă de către aceştia au conferit prin secole o emblemă neegalată în plan filosofic şi ştiinţific. Neoplatonismul prin intermediul lui Ammonius Sakkas şi Plotin a contribuit la prelungirea tradiţiilor platonice până în timpul împăratului romano-bizantin din secolul VI – Justinian. De atunci şcolile antice se închid într-un mod oficial , dar nu se poate spune că ideologia şi aspiraţiile platonice au dispărut. Traduse de către arabi , a căror năzuinţe şi străduinţe către cultură sunt marginalizate , preluate de către scriitori europeni renumiţi în Evul Mediu , aceste scrieri şi forţa lor creatoare erup în perioada Renaşterii şi Umanismului şi ulterior în epoca modernă şi contemporană.

10169292_635512896524443_8800961884986501386_n(1)

Fotogr.0083

10340136_645845495491183_6060474383601914331_n

În data de 30 mai 2014 am participat cu un referat la Universitatea din Oradea în cadrul comemorăriisemicentenarului universitar orădean. Participarea a prilejuit întâlnirea cu foşti colegi , cu profesori universitari renumiţi în plan naţional şi internaţional şi din nefericire am asistat cu toţii la un In Honorem şi In Memoriam deoarece s-a scurs un an de la decesul universitarului şi muzeografului orădean – Barbu Ştefănescu. În cadrul semicentenarului eu am contribuit prin prezentarea unui capitol din lucrarea de disertaţie intitulat : “Marcus Aurelius , împăratul-filosof – Viziunea Filosofică”.

Fotogr.0085

Ziua Eroilor suprapusă Înălţării Domnului a adus un elogiu necesar jertfei oferite de către cei decedaţi în cadrul unor evenimente politico-militare când raţiunea se evaporă şi îşi face loc haosul şi ura.În şcoli bucuria a fost maximă prin sărbătorirea zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului. Mici atenţii şi cadouri , programe destinate delectării lor, i-au motivat şi activat pe cei mici , iar jovialitatea şi forţa tinereţii din zâmbetele şi zburdălnicia lor asezonate cu timpul favorabil a binedispus până la lacrimi.

Fotogr.0084          f_1221(1)

În aceaşi zi de 1 Iunie a avut loc şi “Comemorarea Holocaustului” la Sinagoga comunităţii evreieşti din Oradea. Îndoliaţi chiar şi după şapte decenii de la incredibilele momente , numeric restrânsă, comunitatea evreiască din Oradea a comemorat plină de speranţă. Din păcate n-am putut să ajung deoarece am reţinut că evenimentul avea loc sâmbătă 31 mai şi deci am ajuns acolo cu o zi înainte. În ziua următoare am fost foarte ocupat, dar regretul a fost maxim.

Ieri , 4 iunie 2014, am susţinut lecţia inspectată necesară pentru participarea la Examenul de Titularizare 2014. Am proiectat lecţia “Războiul Rece” clasei a VII-B de la Colegiul Naţional “Teodor Neş” Salonta. Am beneficiat de prezenţa şi spiritul critic al inspectoarei Marian Cristina de la Inspectoratul Şcolar Bihor şi al colegei Sabău de la Salonta. Nota finală a fost 9,25.

Agenda evenimentelor diplomatice la nivel planetar este deosebit de încărcată şi activitatea de o intensitate rarisimă. Relaţiile ruso-ucrainene suferă încă de insuficienţă şi există încă zeci de victime în confruntările care au loc. În România agenda vizitelor devoalează o situaţie halucinantă : Joe Biden , vicepremierul SUA , şi soţia au vizitat Bucureştiul, delegaţia FMI se găseşte la Bucureşti având în frunte pe A. Schaechter şi încearcă să poarte discuţii asupra unor probleme care se doresc a fi puse în stare de funcţiune, Prinţul Charles al Marii Britanii aflat în vizită în România a primit titlul de Doctor Honoris Causa a Universităţii Bucureşti, iar şeful Pentagonului , Chuck Hagel , este prezent şi el laConstanţa. În vizită în Polonia , preşedintele Barack Obama a transmis garanţii ferme statelor baltice şi inclusiv României în privinţa securităţii europene.

În privinţa modului în care “Chipul lui Dumnezeu” se reflectează asupra acţiunilor şi gândurilor umane îmi vin în minte cuvintele lui Dostoievski asociate “sămânţei sacre” , asta pentru a reda chiar un clasic rus în aceste rânduri : “Luând sămânţa din altă lume, Dumnezeu a semănat-o pe aceste cuprinsuri. Grădina lui a crescut , tot ceea ce a putut să încolţească a răsărit , dar mlădiţele tinere trăiesc numai datorită legăturii lor tainice cu lumea cealaltă şi dacă simţământul acesta slăbeşte sau se stinge cu totul, moare şi ceea ce a răsărit în tine , sămânţa sădită de Dumnezeu. Atunci viaţa nu mai are niciun farmec pentru tine , ba chiar începe să te scârbească”(Dostoievski, Opere, vol.8). Puţin mai târziu la Rozanov se răgăsesc expuse altfel aceleaşi idei la începutul lucrării “Însingurări. Apocalipsa timpului nostru”  : ” Vântul suflă în miez de noapte. Apa şi viaţa , în curgerea iute a vremii, spulberă din sufletul nostru, impresiile , suspinele, jumătăţile de gând , jumătăţile de emoţii… care , fiind crâmpeie sonore au însemnătatea lor , fiindcă au coborât direct din suflet , fără o elaborare prealabilă , fără un ţel , fără intenţii precoce , fără accesorii străine… Pur şi simplu <<sufletul vorbeşte>>…adică <<a vorbit>>, <<a suflat>>…Demult fără să ştiu de ce , mi-au plăcut aceste <<impresii întâmplătoare>>. Propriu zis , ele trec prin noi neîntrerupt , dar nu reuşim (nu avem hârtie la îndemână) să le consemnăm …Şi mor. Apoi nu ţi le mai aminteşti cu niciun chip. Totuşi am reuşit să notez ceva pe hârtie. Însemnările s-au tot adunat . Şi , iată, am hotărât să strâng aceste frunze căzute”.

În EDDA, veritabilă culegere de cântece eroice la popoarelor nordice europene este sintetizat într-un mod mirific rolul şi importanţa prieteniei şi prietenilor în relaţiile intercomunitare. “Cu arme şi veşminte/ prietenii trebuie să-şi facă bucurii ;/ o ştie fiecare el însuşi (din propriile experienţe)./ Cei care-şi fac reciproc daruri ,/ sunt mult timp prieteni ,/ dacă lucrurile reuşesc să ia o bună turnură”. (Edda, 41) sau “Oamenii generoşi şi de valoare/ au viaţa cea mai bună ;/ ei nu au pic de frică./ Dar un poltron , de tot se teme ,/ avarului mereu i-e frică de cadouri”. (Edda, 48).

220px-Edda

Vremea , cel puţin în Bihor , a fost generoasă. Grădinile erup prin coloritul lor . Legumele şi florile mamei ,la care am şi eu contribuţii importante, sunt din ce în ce mai semeţe şi frumoase. Constituind un adevărat deliciu , căpşunile plantate exclusiv de către mine pe o suprafaţă totală de circa 30-40 m/p sunt deosebit  frumoase şi gustoase.

Vă doresc un week-end plăcut şi o lună iunie în concordanţă cu visele dumneavoastră !

One thought on “Artă Naivă, Platonism, Evaluări şi Ziua Copilului !

Lasă un răspuns

Top