You are here
Home > Culinar > Marmeladă de portocale

Marmeladă de portocale

Ingrediente: 1,3 Kg portocale, 900 g. zahăr, 900 ml apă, sucul de la 2 lămâi

Mod de preparare:

Portocalele se taie în sferturi, apoi se îndepărtează coaja de pulpă. Pulpa se taie mărunt, iar sâmburii pe care îi găsiţi îi daţi deoparte (eu nu ştiu exact ce portocale am nimerit, dar nici un sâmbure nu am găsit laughing ). Apoi luaţi cojile, pe care le tăiaţi mai întâi fâşii subţiri, apoi cuburi.

Într-o oală mare se pun împreună pulpa, coaja, apa şi, dacă aţi găsit sâmburi, îi legaţi într-o bucată de tifon şi îi puneţi şi pe ei în oală. Se dă la foc mediu, şi când începe să clocotească, se lasă 5 minute, apoi se ia de pe foc, se acoperă cu un capac, şi se lasă să stea măcar 8 ore, sau peste noapte.

Se pune din nou pe foc mediu, fără capac, şi când începe să clocotească, se dă focul mai mic şi se lasă să fiarbă 15 minute. După acest timp, se adaugă zahărul şi sucul de lămâie, se amestecă şi se fierbe în continuare până ce ajunge la consistenţa potrivită. Acest timp variază, în funcţie de aragaz, dar la mine au mai trebuit încă 2 ore de fiert. Se amestecă din când în când, pentru a evita ca marmelada să se lipească de fundul oalei.

Între timp se pregătesc şi borcanele în care vreţi să puneţi marmelada.  Când marmelada e gata, se pune fierbine în borcane, care se închid, şi apoi se acoperă cu un prosop gros, ca să se răcească cât mai încet. Dar mai întâi scoateţi pacheţelul de tifon cu sâmburii, în caz că i-aţi pus şi pe ei în oală.

Cam asta ar fi tot happy . Poftă bună!

Lasă un răspuns

Top