You are here
Home > Coltul m@gic > Profesorul de liceu

Profesorul de liceu

(fragment dintr-un roman neterminat…)

“e momentul sa platiti niste polite ca sa pot sterge cu adevarat niste lacrimi. “

 

 

 

Povestea ce urmeaza s-ar putea sa surprinda pe unii, sa oripileze pe altii s sa dezguste pe cativa.

Nu-mi pasa daca cineva crede ce va voi spune, ce prefer e doar sa scriu despre imensul gol care a aparut in urma acestei intamplari. Acest gol inca nu stiu cum sa-l umplu, insa poate candva, voi afla.

 

Toata viata am cautat dragostea si acceptarea celor din jur. Am incercat sa o vad in vorbele lor, in tipetele parintilor, care se certau necontenit si uitau mereu ca existam si noi, progeniturile lor, pe aceasta lume.

 

Am cautat franturi de dragoste la profesori, incercand sa ma fac placuta, invatand cat am putut de bine si fiind un copil cuminte si ascultator, mereu zambitor si la locul lui. Am cautat acceptarea printre colegii de joaca, printre frati, si nu stiu de ce , cu cat cautam mai mult dragostea si tanjeam dupa ea, parca cu atat mai mult se indeparta de mine.

 

Eram in stare sa fac orice pentru a primi cel mai mic semn de dragoste. Eram dependenta de acceptare. Imediat ce am pasit in lumea adolescentei, viata mea s-a schimbat radical. Mama, cuprinsa de depresie, s-a adancit si mai rau in ea. Iar tata, care bea aproape zilnic, era complet rupt de noi. Si cum acasa nici financiar nu o duceam prea bine, parintii s-au hotarat, ca pentru o vreme, sa ne dea la camin, la internat. Asa au scapat de grija mea si a fratilor mei. Aproape ca a fost mai bine asa. Parintii mei nu aveau grija prea tare nici de ei, dar’mite sa poata avea grija de noi. Pe unul din frati l-au dat pe undeva pe la Vaslui, pe celalalt la Brasov si eu am nimerit la internatul de fete de la Campulung.

 

Internatul de la Pedagogica, fata de ce era acasa, era acceptabil. Aveam trei mese pe zi, un pat unde sa dorm cu asternuturi schimbate saptamanal. Dimineata mergeam la ore, dupa amiaza faceam temele cu pedagogul scolii.

 

Eram sase fete in camera cu paturi suprapuse, doua cate doua, cu mese si cu scaune intre paturi, folositorea ca sa ne facem temele. Seara nu aveam voie sa iesim dupa ora 9.00, doar in cazuri de exceptie si cu voia pedagogului de serviciu.

 

Nu stiu cum, desi aici fetele eau de aceeasi varsta, eu aveam acelasi comportament de acasa. Fiind sora cea mai mare, mereu faceam cele mai multe treburi in casa, ii ajutam la teme pe frati, mai faceam si de mancare, cumparaturi, curatenie, rar ajungeam pe afara sa-mi traiesc copilaria.

 

Aici, la internat, ma purtam la fel cu fetele, le ajutam mereu la teme, ba la romana, ba la mate, la istorie sau geografie. Imi placea foarte mult sa citesc sau sa scriu, insa prea putin apucam sa o fac pentru ca ma erijasem incet-incet in “mama dolores” a caminului. Cand o fata avea vreun necaz, venea la mine sa-si spuna durerea. Ori alta daca vroia sa mearga la un suc cu un baiat, ma ruga sa ii fac parul. De cateva ori am scris si cateva scrisorele pentru iubitii catorva dintre fete.

 

Si, din pacate, m-am prins asa de tare in acest joc, ca uneori le faceam pur si simplu …temele, ce aiurea. Incercam cu orice pret sa le fac tuturor pe plac, poate ca reuseam sa-i impac pe cei mai multi, insa, aceasta situatie continua, fara pauze, fara sa ma gandesc – oare de ce o fac?- ajunsese sa ma secatuiasca de vlaga.

 

Dar, atunci nu prea m-am prins de asta, pentru ca imi doream prea mult ca sa le fac pe plac. Aratam ca o fata obisnuita, nici prea inalta, nici prea scunda, nici prea grasa, nici prea slaba.Chiar banala. Aveam 13 ani, un metru cincizecisiopt inaltime si 48 de kg. Parul castaniu, ochii verzi, dintii micuti si marunti, iar in partea de sus aveam o strungareata. Fata se umplea, in special primavara, de o multime de pistrui.

 

Aproape mereu ma vedeai sub brat cu cate o carte, de parca asta faceam toata ziua. Din pacate, reuseam sa dovedesc doar o carte pe saptamana, desi imi doream mai mult sa citesc. Insa aveam atatea pe cap, multe activitati in care, cum am mai spus, rezolvam “problemele” celorlalti.

 

Aveam imprimat pe fata un zambet stingher, sovaielnic, dar sincer. Uneori fredonam sau fluieram cate un cantec, nu prea imi iesea, dar pentru mine un cantec ma binedispunea si-mi facea ziua mai vesela.

 

Imi pastrasem o parte din lucrarile de la gimnaziu, mai ales pe cele de romana, in care profesoara lauda la fiecare lucrare “talentul” meu de a scrie. Si eram foarte mandra de asta. Colegele mele, desi apelau de cate ori puteau, sa le fac temele sau cate o scrisorica, ma considerau o ciudata. La biblioteca scolii o agasam pe bibliotecara pentru ca mergeam aproape in fiecare zi sa mai vad ce noutati mai primea.

 

“O sa ajungi departe!” – imi spunea doamna bibliotecara, in timp ce isi misca ochelarii, de parca vroia sa-i aseze ca sa vada mai bine. Pe biroul ei era scris pe un stativ:”Fara susoteli, fara mancare in sala de lectura, nu indoiti si nu rupeti cartile!”

 

Bibliotecara era o femeie intre doua varste, foarte subtire, ca o iasca si mereu imbracata doar in alb si negru. Singura variatie era ca ori topul era negru si fusta alba, ori topul alb si fusta neagra. Ochii ei, cand ma prinveau, imi zambeau de fiecare data si se bucurau de prezenta mea acolo. Azi cand ma gandesc la carti le asociez cu acea privire blanda. Si ma gandesc, oare citeam pentru ca eram indemnata de acea privire sau asa simteam pur si simplu? A ramas o enigma pentru mine.

 

*

 

Purta o palarie mica din fetru si in sezonul rece avea manusi fine din piele de caprioara.

 

Invat ca insistenta e o virtute.

 

*

 

Am remarcat cu scarba ca unghiile profesorului erau prea lungi pentru o persoana respectabila. Chiar ingalbenite si groase. Aveau intiparite pe ele culoarea specifica fumatului necontenit. Mie fumatul imi parea unul din obiceiurile omenesti dezgustatoare, poate si din cauza acestor aspecte urate…

 

Profesorul trase incet bluza…

         Stai linistita zise el.

         Bine, domn’ profesor, baigui eu. Din mana imi cazuse cartea, care se rostogoli pe podea. Scaunul profesorului incepu sa scartaie din incheieturi.

         Si poti sa-mi spui Razvan, nu domn’ profesor. Acum suntem destul de apropiati. Ce bine. Sa ai o zi buna. A, sa nu uiti cartea, si se apleca dupa ea, o ridica si mi-o dadu in mana zambind satisfacut…

Dupa ce iesisem, usa cred ca se balabanea ceva timp dupa ce o zbughisem speriata pe ea. Fata profesorului care tocmai abuzase de mine, imi ramase adanc intiparita in minte si in suflet.

Poate ca l-am iertat cu sufletul, dar imaginea lui din mintea mea inca ramasese bine conturata.

 

         Draga mea, esti asa de buna…Unul din degetele umflate ca niste carnaciori, se plimba prin parul meu si facea cerculete din suvite. Gura lui, cam mirositoare, incepu sa tremure sacadat, generat de un fior pe care mi l-am explicat cu mult mai tarziu…

 

Putin a lipsit sa il dau in gat pe profesor. Insa pe atunci nu indrazneam sa ma gandesc ca as avea vreo sansa sa fac pe cineva sa ma asculte. Am incercat sa-i povestesc mamei ce am patit cand a venit, o data la trei luni, sa ma vada la internat. Dar ea incepuse sa se planga de cat de rau o duce cu tata si nu au apucat sa-i spun povestea. Apoi cand am vrut sa-i spun lui tata, care venise altadata sa ma vada, nici lui nu am apucat sa ma destainui. Si pentru ca se tot vaita ca ce viata grea are el, motive pentru care bea si nu gaseste alta alinare…

 

As fi vrut sa-i spun bibliotecarei, ca eram foarte apropiata de ea, insa nu am avut curaj. Era foarte sobra si nu am stiut cum sa-i spun. Eram prea timida si prea speriata de ce am patit si nu am gasit nici o cale ca sa zic ceva cuiva.

 

Insa, pe finalul anului, mi-a venit o idee grozava in minte si ma bucur ca am putut sa o pun in practica.

 

Una din fete se descurca foarte greu la limba romana. Si profesorul (Razvan mai nou!) se pare ca urma sa o lase repetenta. Pentru fata asta repetentia insemna mare chin, pentru ca parintii o snopeau in bataie la fiecare nota mica si pentru ca era asa speriata, cu greu reusea sa ia o nota mai mare.

 

M-am gandit sa o ajut cat pot. Am ajutat-o la teme. I-am citit, am meditat-o cat am putut de mult. Am invatat-o sa memorize esentialul la romana. Si l-am “pregatit” si pe professor ca sa o treaca, pentru ca ar fi putut, ca ea muncea mult, dadea tot ce poate, insa profesorului ii placea sa o sicaneze si sa o intimideze.

– Nu stiu de ce vrei sa o ajuti, Simonica?

Pe buzele lui, numele meu ramanea ciudat, nu suna, autentic.

 

Implinisem 16 ani in iarna anului 1982 si mai aveam doi ani pana terminam liceul. Prezenta profesorului ma agasa foarte mult si vroiam sa scap de el, sa nu-l mai vad. I-am copt-o si am reusit pana in vara sa nu-l mai vad. Iata cum s-a intamplat…

 

Avea o voce guturala si un sasait permanent obositor cand vorbea.

         Cred ca ar fi bine sa va potoliti domn’ profesor, altfel merg la director si va spun intr-o zi.

         Si cine crezi ca o sa te ia in seama?

         Poate ca pe mine nu o sa ma ia nimeni in seama, ca parintii par total dezinteresati de soarta mea. Insa colega mea, pe care o tot chinuiti si o amenintati cu repetentia, cred ca o sa va vina de hac.

         Cred ca ai innebunit! Ce te face sa crezi ca o sa am probleme?

         Pai mi-a povestit ca v-ati dat la ea si de atunci are probleme mari acasa si as vrea sa o pot scuti de problemele pe care le-ar putea avea acasa.

         Adica ce ai avea de gand sa faci?

         Aveti de facut trei lucruri care sa repare cat de cat ceea ce ati provocat: 1. Sa platiti consultatia fetei. O cunosc pe doamna doctor si por aranja cu dansa sa schimbe declaratia catre parinti ca fiica lor mai e inca virgina.

2. sa o lasi sa treaca clasa, sa o tratati corect, pentru ca ea invata cat de bine poate, chiar eu am meditat-o si am ajutat-o la teme si stiu ca stapaneste acceptabil materia ca sa ii dati o nota chiar bunicica.

3. sa va transferati la o alta scoala, astfel incat sa nu va mai vedem niciodata si asa se linistesc si pe aici apele si dumneavoastra  ramaneti cu un trecut imaculat, desi nu e prea astfel…

– Taci! Raspunse profesorul. Eu am ramas neclintita.

– Ai facut un plan bun vad eu, crezi ca o sa-ti mearga?

– Daca nu va opriti aici, merg chiar la director si chiar mai sus. Am dovezi semnificative care va incrimineaza si nu vad prea curand un viitor prea roz pentru dumneavoastra.

– Tu pari foarte cuminte. Mutaloaica. Uneori te consideram chiar prostuta. Cum de stii ce am facut cu alte fete?

– Simplu. Poate ca tac prea mult. Insa, stiu sa ascult. Si sunt un umar pe care multe fete plang si gasesc alinare. Asa am aflat si cred ca e momentul sa platiti niste polite ca sa pot sterge cu adevarat niste lacrimi.

– Bine. Lasa-ma acum sa ma mai gandesc.

– Va las doua zile, apoi daca nu imi dati un raspuns favorabil, merg mai departe cu planul spus.

Avea un ranjet fortat. Chiar nu stia ce sa faca. Se simtea incoltit, acel om care provocase atatea probleme elvelor de liceu, acum era incoltit de propriile-i victime.

Era foarte nedumerit si socat de intorsatura.

 

Pe mine nu stiu ce ma apucase, asa dintr-o data sa devin justitiara. Pentru mine nu m-am maniat atata, cat pentru colega mea. Daca ar fi ajuns acasa gravida, ar fi mancat o bataie zdravana de la taica-su, poate chiar ar fi fost si alungata. Asa ca am facut ce trebuia facut si am taiat raul din radacina.

 

Profesorul a luat hotararea potrivita. A platit chiuretajul, a trecut-o clasa pe colega mea si s-a transferat la Pitesti. Nu mai stiu nimic de el. Spe ca s-a lasat de “sportul” lui, altfel cred ca de data asta s-ar putea sa-si piarda postul, daca mai face ce a facut.   

 

*

Lasă un răspuns

Top