fragment

Pe Fecioara Maria o prefer.
Poate ca am vazut in ea pe mama pe care nu am avut-o. Mama mea era prea depresiva
si chiar nu putea sa mai aibe grija si de mine. Pe Fecioara Maria am vazut-o si
ca pe o prietena. Una autentica, in care poti avea incredere si careia ii poti spune
secretele. Mai reprezinta pentru mine zapada, puritatea, inceputurile, forta vietii,
natura, tot ce e viu, apa subterana, forta launtrica ce curge navalnic in sus si in
jos.

Poate ca nu ma credeti, insa cand ma gandeam la ea si ma rugam, ii simteam prezenta
cum se amplifica. Stiu ca ea e mereu in interiorul meu, insa in anumite momente ea apare
din ce in ce mai frumoasa.Face ca lucrurile din jur sa fie mai vii, culorile mai intense,sa
simt cum pulseaza viata, la propriu, in vine si in jur.

Nu intelegeam de ce trebuie sa ne rugam la nesfarsit, rugi interminabile, care erau spuse
doar in afara. De multe ori, rugaciunea din interior devenea mai puternica si rasuna mult
mai tare ca cea din afara. Si parca timpul statea in loc. Lucrurile se derulau incet-incet,
incepea sa se mareasca, sa le vad treptat atomii, care se transformau in sfere mici de lumina,
care apoi se mareau treptat-treptat si ma inconjurau ca o coaja imensa de ou.

Starile acestea imi dispareau brusc daca cineva ma intrerupea sau daca intra in camera in care
ma aflam. Si uneori imi parea rau ca sunt separata de aceste situatii si prezenta celorlalti
ma tulbura. Poate ca de aceea ii evitam, pentru ca ma scoteau din starile mele de reverie.

*

Nu am inteles niciodata de ce intr-o manastire catolica maicile ne imbracau cu fuste cadrilate, cam
scurte totusi pentru o institutie monahala. De asemenea, nu am inteles de ce unele maici aveau
„misiune speciala” sa ne controleze daca mai eram fecioare. Si o faceau cam des, lunar sau la doua
saptamani. Oare le interesau strict „integritatea” noastra morala sau isi potoleau „demonii”
interiori pe care incercau sa ii tina in frau, demoni ce voiau sa posede…

Nu am inteles de ce era asa de importanta spovedania in confesor?!
Daca dupa nenumarate dati, ma simteam din ce in ce mai pacatoasa si plina de vina si remuscari.
Poate pentru faptul ca preotii ma mai pipaiau, uneori. Si pentru ca imi pierdusem de mult
identitatea de sine, eram victima perfecta: preotul ma viola de cele mai multe ori, de parca facea
parte din ritualul spovedaniei. Astazi nu ma mai „mira” de ce nu-mi prea mai imi place
spovedania, poate pentru ca e prea „intima”.

Daca tot ii placea sa ma molesteze, si banuiesc ca afacut-o si cu alte fete, atunci de ce mai
propovaduieste sfintenia si curatenia trupeasca si sufleteasca? Nu ar fi fost mai simplu sa
traiasca in lume, sa mearga in baruri, unde putea sa aiba destule intalniri care sa-i
satisfaca apetitul sexual, libidinos?

Practic mi-a distrus ultima caramida din ceea ce ar fi putut fi, candva, in viitor, inceputul
unei relatii apropiate si autentice cu cineva. In viata obisnuita, din afara zidurilor
manastirii, la care am ajuns dupa 18 ani, nu am reusit sa ma apropii de nimeni in timpul celor
30 de ani care s-au derulat pana acum.

Si nu pentru ca nu mi-as fi dorit, insa de fiecare data imi era teama sa mai fiu efectiv cu cineva.
Orice farama de incredere in mine si de stima de sine au disparut si parca viata mea a luat sfarsit.
M-am incapsulat in timp.
De parca intrasem in hibernare.