Anul 2013 are o însemnătate deosebită pentru istoria Bisericii Creştine Universale.

În contextul mai larg al conflictelor pentru supremaţie din Imperiul Roman de la începutul secolului IV e.n. , în anul 312 e.n.(octombrie) Constantin cel Mare a luat hotărârea unei confruntări armate cu Maxenţiu în apropierea Romei (la Podul Milvius).Înaintea acestei bătălii , aflat în tabăra de luptă, Constantin cel Mare mărturiseşte personal printr-un text din lucrarea “Viaţa lui Constantin” a lui Eusebiu din Caesarea , că a observat pe cer “pe la ceasurile amiezei” ,în urma unei rugăciuni, semnul biruitor al Crucii şi alăturat cuvintele : “In hoc Signo Vinci” – În numele acestui semn(simbol) vei fi biruitor. În timpul nopţii , spune împăratul, i s-a arătat Isus Hristos şi i-a cerut să adauge semnul Crucii pe veşmintele armatelor sale pentru a primi ocrotirea Cerului şi a fi biruitor.

Victoria lui Constantin a fost atribuită protecţiei Cerului şi a lui Isus Hristos, iar momentul poate fi acceptat de cotitură în evoluţia Bisericii Creştine. Bisericile Protestante şi Neoprotestante nu privesc atât de extaziaţi acest eveniment din sec. IV e.n. Ei justifică această atitudine prin faptul că în secolul IV e.n. discutăm de un creştinism corupt , îndepărtat de la normele , dogmele şi morala iniţiale. Afirmă acest lucru întărind prin afirmaţia Sf. Apostol Pavel care vedea încă din secolul I e.n. , din timpul vieţii sale, lucrarea celui Rău în interiorul Bisericii Primare.

Persecuţiile locale şi generale ale statului roman sau guvernatorilor acestuia se adresau împotriva unei religii ilicita pentru romani . În ciuda acestor persecuţii , poate într-un mod inexplicabil, comunităţile creştine au prosperat , valorile materiale şi financiare ale creştinilor sporind , paradoxal poate, până în timpul lui Diocleţian şi Constantin cel Mare. Unii istorici susţin că protecţia acordată creştinilor de către Constantin cel Mare avea la bază importanţa economică a “partidei creştine” de la sfârşitul secolului III e.n. şi începutul secolului IV e.n.

Într-un mod necontestat însă din punct de vedere strict istoric, dincolo de disputele dogmatice religioase creştine interne, Edictul de la Milan din anul 313 d. Hr. are o valoare incontestabilă pentru statutul ulterior al creştinilor şi comunităţilor creştine. Creştinismul devine în urma semnării înţelegerii dintre Constantin şi Liciniu o religie licita, adică o religie recunoscută de către statul roman. Uşoara ostilitate a lumii protestante este motivată şi prin numeroasele elemente de tradiţii şi obiceiuri păgâne intrate în interiorul practicilor curente creştine , existente până în zilele noastre , şi care au alterat creştinismul primar prin însăşi formele de manifestare şi propovăduire.

Dincolo de acestea însă Biserica Catolică şi Ortodoxă sărbătoresc cu mare fast aceste evenimente. Încă din anul 2011, Biserica Ortodoxă Română printr-o hotărâre a Sfântului Sinod a hotărât ca în cinstea împlinirii a 1700 de ani (313-2013) de la Edictul de la Milan , anul 2013 să fie decretat : An Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

A fost stabilit desemenea un program-cadru deosebit de vast care include pe durata întregului an dezbateri , conferinţe (interne şi către public) , expoziţii de icoane, fresce , mozaicuri, albume omagiale , pelerinaje la Roma, Niş, Milano, Ierusalim , Constantinopol, miniaturi, broderii şi ţesături, emisiuni radio-tv, programe şi filme documentare, etc.

Arătarea semnului Sfintei Cruci împăratului Constantin este descrisă diferit de cele două izvoare istorice ale vremii, relatările lui Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu.

Mai puţin cunoscut şi menţionat este Theodoret din Cyr (393-458 e.n.). În “Scrierile ” sale , partea a doua , Cartea I , 2, Theodoret din Cyr afirmă : ” 1. După ce au fost nimiciţi acei tirani nelegiuiţi şi necredincioşi , adică Maxenţiu şi Liciniu , s-a potolit furtuna pe care ei o provocaseră în Biserică ca nişte uragane. S-a lăsat apoi linişte desăvârşită , deoarece au încetat vânturile năprasnice.

2. Iar Constantin , împăratul demn de toată lauda , care a primit chemarea aceasta , nu de la oameni şi nici prin oameni, ci din  Ceruri , ca şi Dumnezeiescul Apostol, a exercitat-o pentru Biserică. 

3. Astfel , el a scris legi care interziceau sacrificiile idolilor şi totodată a poruncit să se înalţe biserici. Apoi a rânduit conducători peste supuşii săi, oameni împodobiţi cu credinţă; a poruncit să li se dea cinstire clericilor şi a ameninţat cu moartea pe cei care ar fi încercat să-i batjocorească. Atunci unii reclădeau bisericile dărâmate , iar alţii reclădeau mai mari şi mai strălucitoare. 

4. Făcându-se astfel aceste lucruri , bisericile noastre erau pline de cântări şi de coruri înălţătoare , iar cele ale duşmanilor erau pline de descurajare , căci , pe când capiştile idolilor se închideau , în bisericile creştine se săvârşeau fără întrerupere adunări şi sărbătoriri”.

Apreciem ca necesare şi lăudabile aceste omagieri şi simpozioane şi nu putem decât să urăm valorificări religios-cultural-educative cât mai productive în urma acestor iniţiative cultural-religioase !