You are here
Home > Coltul m@gic > Arata ca esti om > Vine, Vine …. Moş Nicolae !

Vine, Vine …. Moş Nicolae !

Vine, Vine …. Moş Nicolae !

Ne găsim din nou în pragul sărbătorilor de iarnă. Debutul Postul Crăciunului realizat de pe la mijlocul lunii noiembrie ne aminteşte despre iminenta apropiere a Sărbătorilor de Iarnă din luna decembrie. Primul mare moment din categoria acestor sărbători este cea a Ajunul de Moş Nicolae atunci când fiecare copil în aşteptarea vreunui cadou cât mai consistent îşi pregăteşte ghetuţele şi sfios speră ca Moşul să fie cu el cât mai darnic şi mărinimos. Acest Ajun are loc invariabil în fiecare an în data de 5 Decembrie ,pentru ca, în ziua următoare 6 Decembrie să se sărbătorească de către oficialităţile bisericeşti marea sărbătoare şi pomenire a Sfântului Nicolae. Acest Mare Sfânt al lumii creştine s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică pe la mijlocul secolului III e.n. pentru ca în calitate de episcop să participe la Sinodul Ecumenic de la Niceea din anul 325 e.n. atunci când erezia lui Arie a fost anatemizată , episcopul şi viitorul sfânt Nicolae susţinând cel mai fervent condamnarea ereziei lui Arie şi adresându-i acestuia cuvinte de descurajare. De la acest episod în tradiţia populară se practică acordarea unui băţ în ziua de Sf. Nicolae celui care a greşit în vreun fel în semn de avertisment. Fiecărui copil însă de regulă Moşul Nicolae se străduie să aducă daruri cât mai bogate în funcţie de „buget” chiar dacă mai pune şi o nuieluşă.

La Mulţi AAAni tuturor celor care poartă numele de Nicolae , Nicoleta sau derivate ale acestora. Numele acestora este purtat de peste 800000 dintre români.

Să sperăm că în acest an Moşul va fi mai înţelegător şi mai darnic decât în toţi ceilalţi ani şi că toţi copiii vor primi cadouri pe măsura aşteptărilor lor pentru a ne bucura şi noi împreună cu ei şi pentru ca Sărbătorile de Iarnă să poată continua apropiind pe oameni de Cer şi sufletele de cele mai bune gânduri şi de cele sfinte !

                        

Lasă un răspuns

Top