Belgia , statul european cu calităţi providenţiale pentru unitatea europeană, se găseşte în aceste zile în sărbătoare. Casa Regală belgiană a decis că este momentul unei primeniri şi, în consecinţă , regele Albert al II-lea a considerat util să abdice în favoarea fiului său.
Albert al II-lea a urcat pe tron în august 1993 în urma unui deces neaşteptat al fratelui său, regele Baudoin. La vârsta de 79 de ani , Albert al II-lea este vizibil marcat de mulţimea responsabilităţilor care-i revin . Cei douăzeci de ani în care s-a aflat pe tronul Belgiei i-au oferit sansa unei afirmări şi prestigiu deosebite. Naţiunea belgiană a devenit mai stabilă şi încrezătoare având la baza personalitatea şi vigoarea familiei regale.
Regalitatea are o tradiţie apreciabilă în Belgia. Primul rege al Belgiei a fost întronat la 21 iulie 1831, fiind astfel strămoşul viitorului rege al Belgiei , Philippe. Albert al II-lea şi regina Paola au trei copii: Philippe, Astrid şi Laurent.
Prinţul Philippe este născut in 1960, având aşadar 53 de ani , şi putea deveni rege chiar în urmă cu 20 de ani. A fost considerat atunci prea tânăr şi imatur pentru coroana belgiană. I se reproşează şi acum că este prea timid şi că se simte incomod în cadrul ieşirilor în public. A coordonat zeci de emisiuni economice în toata lumea, fiind apreciat în domeniu. În ciuda unei sensibile impopularităţi, soţia sa Mathilde este foarte populară având vârsta de 40 de ani. Mathilde devine prima regina de origine belgiană din istoria regatului belgian.
Depunerea jurământului se realizează în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului . Întronizarea lui Philippe se suprapune Zilei Naţionale a Belgiei (21 iulie). Fastul este însă moderat , surprinzând lipsa altor membri ai familiilor nobiliare europene sau a marilor personalităţi politice ale lumii.
Doar „balul naţional” aminteşte de adevarata dimensiune a evenimentelor naţionale. Contrastul este izbitor având în vedere ţara vecină,Olanda, şi casa regală a acesteia. Din câte se pare doar Jose Manuel Barroso , preşedintele Comisiei Europene, va fi prezent la ceremonii.
Dintre cei patru copii ai lui Philippe, Elisabeth devine la doar 12 ani prinţesa moştenitoare. Albumul familial al cuplului regal Philippe-Mathilde surprinde o familie încrezătoare, înfloritoare şi fericită, dincolo de înalta ţinută şi spirit monarhic.
La Mulţi Ani , Belgia ! La Mulţi Ani , Casei Regale a Belgiei ! Mult succes şi prosperitate !