You are here
Home > Coltul m@gic > Iubirea Ingerilor

Iubirea Ingerilor

„Pentru maica-sa ar fi facut orice. Cred ca ar fi mers si in iad, daca ea i-ar fi cerut-o”.

5

Lenjeriile, covoarele erau foarte cautate in inchisoare. Unele fete cu inclinatii
catre arizanat imi cereau chiar si cearceafuri dantelate. Si le aduceam fiecareia
dintre ele ceea ce-mi cerea.
Gardienele cunosteau prea bine traficul pe care il faceam.Il tolerau, mai ales ca
primeau la fiecare tranzactie 10% din banet. Ceea ce nu era ceva de neglijat.

Salariile lor erau foarte mici. Si orice luau in plus nu strica nimanui. Cand banii
pentru chirie, mancare, intretinere si haine, muzica si carti poate, nu le ajungeau,
cred ca se multumeau si cu ce pica pe langa. Uneori se credea ca ar putea ramane
fara aceste lucruri, ori alte flecustete.Dar cand gardienele faceau controale prin
lucrurile detinutelor, isi mai luau cate un obiect pentru ele. Apoi le lasau in pace.
Dar de covorul Cristinei nu s-a luat nimeni. Era un covor prea roz, si, in plus, nici
o gardiana nu ar fi vrut sa se spuna despre ea ca ar fi lesbiana. Departe de ea acest
cuvant.Desi, in realitate, poate ca era. Da atata timp cat nu se putea dovedi prin
ceva vadit, totul era ok.

Am primit de la Cristina un bilet strecurat in lenjeria de pat ce o primeam saptamanal.
Pe acest biletel, cu litere mari scria, „Merci frumos!”
Mai tarziu cand am trecut pe langa celula ei, am vazut langa pat covorul, frumos aranjat,
cu varful inimii indreptat spre pat si cu buclele spre peretele opus patului. Covorul
parea niste aripi ca de inger, pufoase si roz. Aceasta parca imi sugera ca cineva o sa
isi ia zborul intr-o zi de acolo…

Dimineata, sub ochii obositi ai Cristinei, erau cearcane adanci. Nimeni nu stia motivul, cu
siguranta ca il vom afla mai tarziu.
Acum va spun de ce hartuielile fetelor rele au incetat. Un incident care a dus-o pe Cristina
intr-o camera transformata in sala de terapie. Dar sa va explic mai bine.

Multe lucruri din cele povestite despre Cristina, bineinteles ca le stiu de la alte fete care
au fost sau nu prezente acolo, sau au fost si ele la randul lor relatate si asa mi-au spus
si mie. Am incercat sa scriu succint cat mai bine ce stiu despre Cristina, asta pentru ca am
gasit in ea o legenda vie.

Pentru noi, fetele cuminti din inchisoare, care inca mai credeam in Fat-Frumos calare pe un cal alb,
mai ales eu, in ciuda trecutului meu, multe povesti despre ea mi-au parut foarte adevarate. A ramas
un mit cum a obtinut ultimul post ce l-a avut in inchisoare. Dar, credeti-ma, de data asta
am fost martora la ce s-a intamplat. Deci, e cat se poate de real.
Odata, de vreme ce ma imprietenisem cu Cristina, am primit prin gratiile celulei, o cutiuta
mica de chibrituri. In ea am gasit doua papusi mici, pentru deget, una alba si una rosie.
Erau un barbat si o femeie. Si stateau prinse amandoua intr-o imbratisare, agatate cu un arici
de care i-am facut eu rost. Erau asa de frumos si delicat lucrate si exprimau un sentiment gingas
de caldura si de iubire, incat m-au podidit lacrimile.

Oare cand le-a facut?
Si de unde a gasit materialul acela rosu si alb? Era cred ca din ata de matase lucioasa.
Oare de unde a facut rost de material? Si fiecare papusa avea pe ele prinse cate sapte
margelute insiruite pe verticala. Am admirat foarte mult maiestria cu care a lucrat
acele papusele degetar. Si am mai avut alte surprize din partea ei si alta data.

In luna mai 1990, conducerea inchisorii vroia sa faca o sala de lectura mai mare pentru
detinute. Pentru asta aveau nevoie sa aibe mana de lucru, cat mai multa ca sa termine cat
mai repede noua cladire. Au fost chemate mai multe fete, cam doua duzini pentru treaba care
ar fi durat vreo 3 luni.
Aceste femei au mers acolo, pentru ca era munca in aer liber, la soare si pentru ca vroiau
sa aiba senzatia de putina libertate stand mai mult pe afara. Am fost alese doua cate doua,
ca la gradinita, apoi am fost aliniate in curte. Am curatat locul de constructie si cu un
inginer in frunte ne-am apucat sa ridicam cladirea.
O fata cara o scara sub forma de A cand o desfacea. Era destul de grea, dar se descurca
cu ea. Dadeam din mana in mana caramizile cu care construiam de zor. Ne amuzam cautand
intrebuintari posibile pentru cuvantul „caramida”. Si am gasit peste 40.

Se mai intampla uneori ca sa fie rasturnata cate o roaba cu pamant, ciment sau caramizi.
Si unele fete se raneau destul de tare si ajungeau vinete la cabinet.
Erau patru gardiene care ne pazeau. Si pareau foarte relaxate. Aproape ca nu ne bagau
in seama si parca nici nu erau acolo. De parca se aflau doar la o plimbare prin gradina „Merci”.
Daca o fata se purta aiurea, imediat o cotonogeau de ii ieseau fulgii. Nu prea avea cine
sa le mai deranjeze prea tare. Doi-trei litri de afanata si deja puteau pluti in voie pe
aripile fanteziei.
Una din gardiene era o tipa la Drept, in anul III si mai avea ceva pana sa termine. Cursurile
necesitau o multime de bani pentru carti de drept penal, insa ea avea si o ambitie feroce.Chiar
sustinea ca va pleda in viitor pentru pedeapsa cu moartea. Era un om atat de hatru si de pesimist
cum nu am mai intalnit. Isi bombanea mereu sotul si se plangea de el. Ba ca-i lenes si gras. Ba ca
nu-i merge. Ba ca e prost de calca-n strachini. Ca ea munceste pentru amandoi. Si chiar il
jignea in fata oridecateori avea ocazia, netinand cont de persoanele de fata. Eu cred ca acel
barbat era castrat mental de acea femeie extrem de acra.

In timp ce isi barfea sotul in fata celorlalte gardiene, avea fata transpirata. Cu o mana
tinea arma agatata pe umar, iar cu cealalta tinea un pahar cu visinata.
Cu toate ca isi barfea aprig sotul, tinea mult la maica-sa. Poate prea mult, zic eu.
Si aflase de mama-sa ca suferea de o forma foarte rara de cancer si i s-au dat doar
sase luni de viata. Era derutata si spunea ca nu stia ce o sa mai faca cu mama ei. Era
totul pentru ea. Facuse tot ce s-a putut. Analize sofisticate. Operatii. Tratamente
cu citostatice. Raze. Tot ce a fost omeneste posibil. Dar doctorii i-au dat vestea proasta
si de atunci nu mai gasea linistea.

Pentru maica-sa ar fi facut orice. Cred ca ar fi mers si in iad, daca ea i-ar fi cerut-o.
– Ce o sa ma fac eu fara mama? Se plagea ea.
– Cine o sa mai aibe grija de casa, de copii, cine o sa mai faca mancare, sa-mi spele
rufele. Cine?
S-a plans toata dimineata.
– Daca tii asa de mult la ea, de ce nu te adresezi medicinei alternative? zise Cristina.
Daca mama ta face atat de multe pentru tine, de ce nu ai face si tu mai mult chiar ca
pana acum?

*

Lasă un răspuns

Top