You are here
Home > Coltul m@gic > Iubirea Ingerilor

Iubirea Ingerilor

2

Cand a venit la Colibasi in 1980, Cristina avea 25 de ani. Era o tipa mica de statura, subtirica,
dar foarte puternica si musculoasa. La sala de sport putea sa ridice doua fete odata in brate,
asa de puternica era. Avea parul castaniu si mainile patratoase, de om voluntar. Avea mereu unghiile
facute cu oja mov si mereu aratau ireprosabil.

Inainte sa ajunga la „Facultate”, ca asa i se zice la Colibasi, a fost instructor de karate la
Liceul Sportiv din Campulung.
Mare realizare pentru o fata de la tara, unde era mentalitatea invechita ca femeia trebuie sa fie
„la cratita si sa faca copii” si atat. Punct.
Iar la Campulung era greu sa isi sustina cursul, pentru ca aici oamenii erau reticenti in a invata
de la o femeie cum sa se bata.

Majoritatea femeilor inchise la Colibasi isi sustineau nevinovatia. Cele mai multe jurau cu mana
pe Biblie ca erau victimele unor judecatori cu suflete impietrite. Se plangeau si de avocatii slabi
care le-au reprezentat „din oficiu”, bine-nteles, barbati.
Mare parte din ele erau femei foarte rele, cu sufletul negru, pline de ranchiuna, betive, drogate,
curve. Aveau sufletul pierdut.

In multii ani pe care i-au petrecut la Colibasi, cred ca au fost doar cat degetele de la o mana
femei inchise pe nedrept. Si le-am crezut. Asa cum am crezut-o si pe Cristina.
Cazul ei a fost repede clasat. Pentru ca era instructor, multi barbati se simteau amenintati
de puterea ei. Castrati. Era un sentiment coplesitor pentru ei in subconstient. Dar nu ar fi
recunoscut nici unul. De cate ori o prindeau, in locuri publice, o hartuiau si profitau de
faptul ca ea nu reactiona. Avea niste coduri de onoare si doar pe ring, cand facea strict
instructajul la cursurile unde preda, numai acolo o puteai vedea desfasurandu-se in voie.
In rest, nu raspundea niciodata la provocari sau vorbe aruncate.

Faptele de la dosar erau urmatoarele: Dulau Cristina avea un logodnic, Pintilie George. In 5 mai
1979 au fost la film, la Balada din Campulung. Un elev al cursurilor de karate a declarat ca ii
vazuse pe cei doi logodnici certandu-se imediat dupa ora de antrenament, in urma cu o zi.Cristina
a fost la coafor dimineata si-a facut permanent si s-a machiat si i-a spus coafezei ca se
intalneste cu logodnicul ei la film. In ziarele locale au aparut articole cu referire la
incidentul din 5 mai 1979. Cand au intrat la film, se rula „Pe aripile vantului”…

Cristina a pledat pentru nevinovatie. A auzit de la prieteni ca logodnicul ei juca la pariuri.
Si a pierdut o mare parte din bani. El i-a promis ca se lasa de pariuri in vederea unei casatorii
trainice. Cristina l-a iertat de data asta, insa a zis ca daca se mai intampla, rupe logodna
si renunta la el pentru totdeauna. Dar el si-a incalcat cuvantul si iar s-a apucat de pariuri iar.
Chiar in timpul proiectiei filmului Cristina a aflat de la niste amici care au venit la film
de minciuna. Ea se ridica sa plece, el o prinse de mana si incerca sa o opreasca. Dar degeaba,
ea se smucii din mana lui si se indrepta spre marginea randului. El calca pe ceva, o sticla poate,
ca aluneca, se dezechilibra si fiind aproape de marginea balconului, cazu. Pana jos s-a facut praf.
Ea nu a realizat pe moment ce se intampla, parca altcuiva i se intampla acest incident. Era pur
si simplu siderata si blocata. Mereu ii reveneau imaginile in minte si se repetau la nesfarsit,
innebunindu-o.

A fost un accident. Dar prietenii de fata ar fi declarat ca ea a impins cu intentie, ceea ce nu
era adevarat. Era o fata cu stapanire de sine extrema. De un calm desavarsit. Nu prea puteai sa
o scoti din pepeni. Era genul de femeie amazoana care s-ar bate pana in panzele albe pentru
principiile ei. Isi dorea o familie echilibrata, cu copii care sa creasca intr-un mediu sanatos si
nu plin de minciuna cum incepuse sa fie.

Cum barbatii din oras se temeau de ea, nici unul din avocati nu s-a straduit prea mult ca sa o
apere. Se simteau mai in siguranta stiind ca o femeie puternica ca ea sta in spatele gratiilor.
A pledat singura, a povestit juriului cum stateau lucrurile. Si parca erau cu totii niste tampi.
Au inchis-o.
Cristina nu isi aduce aminte prea multe din ziua aceea, dar stie sigur ca nu l-a impins.Spunea
ca a facut antrenamente de asa natura, ca si hipnotizata nu ar fi facut vreo actiune care sa implice
moartea cuiva. Mai ales a logodnicului. Chiar daca se certase cu el si urma sa il paraseasca.

Cei din juriu nu au crezut-o. Ei spuneau ca ea a „profitat” de situatie ca sa scape de el „elegant”
si ca incearca sa se scoata nevinovata declarand un accident, „l-a impins intentionat”. Dar chiar
a fost un accident. Si ei nu vroiau sa ii dea castig de cauza in ruptul capului. Si a fost inchisa.
Pe viata.

Dar eu am crezut-o. Am avut ocazia sa o cunosc datorita psiholoagei de la inchisoare. Ea spunea ca
multe traume se pot vindeca incercand sa te lupti impotriva lor. Si m-a trimis la propriu
sa invat sa lupt. La recomandarea doctoritei, conducerea inchisorii a organizat un curs de karate,
pe care, bine-nteles, il tinea Cristina. Si asa am invatat sa ma apar. Prima data cand m-am dus
mergeam cocosata si fara pic de incredere in mine. Cand partenera de antrenament a mimat o lovitura,
eu mi-am acoperit capul, m-am cocosat si mai mult, aparandu-ma foarte crispata. Cristina a vazut
situatia si a venit langa mine. Cu multa rabdare, s-a ocupat de mine in mai multe intalniri la sala
si m-a ajutat sa imi recapat increderea in mine. Si am invatat sa ma lupt, sa ripostez.

Incercam sa imi dau seama de ce aveau juratii asa un comportament misogin, mai ales pentru Cristina.
Si prietenii care in loc sa spuna ce au vazut cu adevarat, au preferat sa o incrimineze.
– Doamna Dulau Cristina, zise avocatul, dupa ce i-ati spus ca il parasiti si ati dat sa plecati
l-ati impins deliberat peste balustrada pe Pintilie George. Asa-i?
– Nu, nu l-am impins.
Cand i-a spus ca a cheltuit o mare parte din banii de nunta, pe care i-a strans cu greu, Cristina
a spus ca nu mai suporta. Ca pune punct relatiei. Sau cel putin pleaca sa se linisteasca si sa doarma
si a doua zi va decide definitiv ce vor face.
George s-a impiedicat singur, a alunecat si a cazut peste balustrada. Cristina neatingandu-l absolut
deloc.
– Ai incercat sa scapi de el foarte rapid. Impingandu-l pur si simplu peste balustrada, asa-i? Ai
rupt logodna intr-o secunda.
– Nu domnule, a zis Cristina.
Nu domnule, nu l-am impins. Am plecat, el venea dupa mine repede, s-a impiedicat si a cazut.
– Asa, pur si simplu.
– Da domnule.
– Ai spus ca te-ai certat cu el la sala de antrenament, ca ai aflat ca se jucase iar la jocurile
de noroc, desi ti-a promis ca nu o mai face.
– Da domnule.
– Si dumneata l-ai iertat.
– Da.
– Doamna, daca v-as spune ca pareti o femeie destul de puternica si cred ca ati putea batea
pe cei care v-ar deranja, „la o adica!”
– Am antrenament special de karate,insa nu il folosesc niciodata in afara salii de antrenament.
– Si ai avut vreodata intentia de a-ti batea logodnicul?
– Nu. Niciodata. Dupa cum am declarat, eram logoditi si urma sa ne casatorim toamna acesta. Banii
pentru nunta erau aproape stransi. Mai aveam sa punem la punct cateva detalii minore legate de
nunta. Facusem si invitatiile, si deja eram considerati de prieteni ca si casatoriti. Cum as fi putut
sa-i doresc raul barbatului pe care il iubesc si cu care urma sa ma casatoresc?
– A, da! A fost autoaparare, zise sarcastic avocatul acuzarii.
– Nu domnule. Dupa cum am declarat, mergeam in fata lui, vroiam sa ies din cinematograf. El era in urma mea…
– Si s-a impiedicat. Adica „l-ati impiedicat” dumneavoastra? Convenabil. „S-a impiedicat!”, rase avocatul.
E bine ticluit raspunsul.
– Nu. Tocmai v-am spus. Singur a alunecat si acazut peste balcon. Asta e adevarul.
– Poate ca ati ascultat declaratia prietenilor dumneavoastra care au spus ca l-ati impins.
– Nu e adevarat.Era intocmai cum v-am spus. Nu inteleg de ce au declarat asa ceva!
Autocontrolul Cristinei era asa de puternic, ca nici o tresarire de pe chip nu i se zarise.
– Si pur si simplu a cazut accidental peste balustrada. Asta vrei sa credem? Nu?
– Deoarece sunt nevinovata de acest accident, domnule judecator, spun adevarul cand zic ca nu
l-am impins, atunci cand a alunecat si a cazut. Imi pare rau daca martorii nu sunt siguri pe ce
au vazut.
– E adevarat ca aveti deschis un cont comun la CEC, in care ati depus banii pentru nunta ce urma sa
aibe loc in toamna?
– Da.
– Si ati facut si o polita de asigurare pe numele la amandoi.
– Da, domnule, asa e.
– Si daca ar ati fi scapat nevinovata, e adevarat ca urma sa primiti 300 000 de lei?
– Da, e adevarat.
– Si e posibil ca ea sa-l fi impins cu buna intentie, ca sa il omoarati si sa incasati
banii pe polita de asigurare.
– Nu, nu e adevarat.
Atunci ce credea ea ca se intamplase, ca martorii nu spun decat ca l-a impins.
– V-am zis. Cred ca s-a impiedicat. Ca era liniste in sala datorita proiectiei si s-a auzit cand
a cazut.

*

Lasă un răspuns

Top