“Mi-am pierdut inima în marele Babilon. Am ajuns în faţa lui Dumnezeu şi mi-a zis că nu mă poate primi fără inimă. Aşa că trebuie să mă întorc în lumea de afară, să mă reîntregesc şi apoi să revin la El”.

Un Mag Stacojiu ajunge la Dumnezeu şi spune:
– “Primeşte-mă, Doamne, la tine!
– Nu te pot primi pentru că-ţi lipseşte inima. Până nu vii cu inima întreagă la mine, nu te pot primi. Te-am creat cu tot cu inimă. Ţi-am dat multă bunătate, gingăşie, iubire, nu te pot accepta decât aşa cum ai fost la început. Du-te iar în lume şi caută-ţi inima lipsă. Lipeşte-ţi fiecare părticică şi refăţi inima.”

Magul a mers la prietenii lui şi le-a spus despre acest lucru. Şi le-a venit o idée. Să ia inima unei căprioare şi să i-o pună lui, ca astfel să poată intra în Palatul Domnului. Dar Dumnezeu nu l-a primit.
– “ Pleacă de aici, te vreau cu o inimă adevarată, plină de dragoste, altfel nu ai ce căuta aici”.
Apoi Magul Stacojiu a mers la prietenii lui mai vechi, din Timpul de Dinainte de Timp, şi s-a sfătuit cu ei. Aceştia i-au confecţionat o inimă de metal şi i-au dat-o. Magul s-a dus la Dumnezeu, dar nici acum nu a fost primit.
– “O inimă rece nu poate iradia căldură, bunătate, aceasta nu e inima ta, nu e cea cu care te-am creat Eu.
– Da, Doamne, inima mea a fost frânta în mii de bucăţi şi mi s-a risipit în încercările vieţii mele. Pe unde am fost, inima mi-a crăpat câte puţin, şi a rămas de fiecare dată câte o bucăţică din ea pe acolo pe undeva. Şi acum nu mai am inima pentru că mi-am pierdut-o, dar nu asta am vrut, s-a întâmplat şi nu am ştiut ce să fac.”
– Întoarce-te în lume şi recapătă-ţi inima.”