You are here
Home > Recomandate > Icoană versus imagine în societatea de azi

Icoană versus imagine în societatea de azi

Trăim vremuri pe care mulţi le consideră apocaliptice. Şi posibil să fie aşa. Doar Dumnezeu ştie când va veni sfârşitul. Dar nu putem să nu observăm în ce direcţie se îndreaptă lucrurile. Toţi oamenii par să aibă un preţ. Nu mai e aproape nimeni incoruptibil. Şi toţi plătesc un preţ enorm pentru “a da bine”, pentru a salva aparenţele, imaginea. Există un cult al imaginii- şi asta se poate observa din toate revistele pentru bărbaţi/femei în care pare că ni se arată exemplare perfecte ce nu pot decât să provoace în om tendinţe vădite de frustrare şi chiar dezămăgire,deznădejde. Ce poate simţi- mai ales o femeie,- conştientă fiind că nu va putea ajunge niciodată la performanţele fizice ale imaginii din revistă? Dar această femeie uită că ce ne este prezentat este doar o imagine, şi că, mult mai valoros decât ambalajul, trupul , e de fapt, sufletul, calităţile morale, trăsăturile sufleteşti.
Vremurile în care trăim acordă o importanţă exagerată aspectului fizic. Operaţii cu laser, injecţii cu botox, implanturi de silicon- toate au rolul de a “îmbunătăţi” aspectul fizic , dar de fapt creează o goană după artificial şi superficial. Astfel, oamenii sunt tot mai tentaţi să acorde trupului prioritate maximă , uitând de cele mai multe ori să se întrebe ce fac pentru sufletul lor şi încotro se îndreaptă acesta. Cu toţii ştim cum arată o icoană , dar puţini mai realizăm că icoana ne poate oferi modelul propriei desăvârşiri.
Avem icoana de cele mai multe ori acasă, pe perete, dar nu o mai purtăm în suflet. O ştergem de praful depus zi de zi, în colţul destinat rugăciunii, iar în suflet, ea rămâne doar o imagine ştearsă de prea multe şi tăcute indiferenţe.
Cu toţii ştim cât poate durea ignoranţa şi indiferenţa- asta mai ales în plan religios.
Mai lesne am putea afirma că un ateu poate ajunge la Dumnezeu, căci el, de bine, de rău e într-o căutare, într-o căutare chiar disperată”dintodeauna şi până la cele din urmă hotare”, după cum afirma Blaga în Autoportret.
Dar căldiceii, indiferenţii nu au ce căuta în credinţă, căci problemele se pun în alegeri făcute cu deplină responsabilitate şi care să meargă până la capăt , căci la Dumnezeu nu ajungem cu jumătăţi de măsură.
Cum spunea şi Mântuitorul:”Nu poţi sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu şi lui mamona” (zeul banului), or societatea de azi tocmai acest fapt îl accentuează- că poţi să le împaci pe toate. Dar lucrurile nu stau la fel şi în planul credinţei.
Nimeni nu zice că nu trebuie să dai Cezarului ce e al Cezarului şi că nu suntem datori să avem grijă şi de trup, el fiind ,după cuvintele Apostolului Pavel: “templu al Duhului Sfânt”, dar adevărata grijă trebuie să o avem pentru suflet, căci scris este în Scripturi:”Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”
Cel mai preţios lucru nu este să ne păstrăm tinereţea veşnică- căci fiecare vârstă are frumuseţile şi beneficiile ei- ci e mult mai important să ştim să îmbătrânim frumos. Să fim mai înţelepţi, mai uşuraţi de patimile şi de necunoaşterea, atât de specifică tinereţii.
Parcă timpurile de acum reactualizează într-o lumină negativă, basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte- ce ne dorim oare prin toate tehnicile de înfrumuseţare, decât să păcălim bătrâneţea? Ce ne dorim oare prin clonare şi tehnicile de eugenie- selecţie artificială ce ar contribui la perfecţiunea individului uman? Toate tehnicile acestea aşa-zis binefăcătoare au rolul de a-l face pe om să uite că destinul său este altul şi că el este în mâinile Domnului.
Unde vom ajunge cu toate acestea, înfruntând atât de direct pe Creatorul nostru, Cel care ne-a lăsat aşa cum suntem şi Care ştie cel mai bine ce se potriveşte sufletului nostru? Noi nu ne cunoaştem nici măcar o fărâmă din cât ne cunoaşte Tatăl nostru. El ştie ce ne va aduce la mântuire- ştie când să ne îndrepte pe calea cea dreaptă şi pentru fiecare om în parte există câte o metodă specifică- pe cei blânzi, Dumnezeu îi binecuvantează cu de toate, dar şi prin acest fapt poate apărea ispita atotsuficienţei şi chiar a mândriei.
Cu cei îndărătnici, aşa cum e scris şi în Psalmi, Domnul “se va îndărătnici”. Le va trimite încercări prin care le va arăta calea cea adevărată, iar unele încercări pot fi foarte dureroase. Dar bine este ca omul să ştie că nu trece singur prin toate acestea- e mereu însoţit de Dumnezeu. Există şi o istorioară cu un om care , încercat de multe ispite şi greutăţi, trecea printr-un pustiu- tot un simbol al deşertăciunilor omeneşti, şi , în disperarea lui, observă un singur rând de paşi. Se simte nedreptăţit şi îi cere socoteală lui Dumnezeu, Care îi răspunde că acea urmă de paşi nu e a omului- e a Domnului Care în tot timpul acesta, l-a purtat pe braţe.
Pentru a se regăsi în esenţa sa, omul trebuie să deschidă ochii şi să privească înspre cer. Într-adevăr distanţa până acolo e mare şi îl poate speria pe om. Dar are la îndemână Icoana, care este o fereastră spre cer. După ce priveşte icoana, e bine să privească cu sinceritate în sufletul său- să îşi recunoască greşelile, să încerce să se îndrepte şi să ceară mereu ajutorul lui Dumnezeu.
Trecem printr-o perioadă de criză financiară- să încercăm să ieşim din cea sufletească. Dacă nu avem bani să ne ajutăm aproapele, o putem face printr-un zâmbet, printr-o vorbă bună, printr-un sfat dat cuiva care are nevoie de el. Să învăţăm să îi ascultăm pe cei din jurul nostru- căci nu e suficient doar să îi auzim, aşa cum auzim huruitul maşinilor, iar apoi să trecem grăbiţi mai departe.
Pentru a fi cu adevărat mulţumiţi, e nevoie să ducem o viaţă plăcută Domnului- EL nu cere mult şi totuşi cere imposibilul. Am citit asta la părintele Steinhardt şi mi-a plăcut: chiar dacă nu avem suficientă credinţă, să o dăm altora, dacă nu avem nădejde, să o oferim celor din jur, iar iubirea să o împărţim tuturor, şi atunci, cu siguranţă s-ar produce o minune şi în loc de tristeţea şi apatia în care ne scăldăm, pe faţa noastră va înflori zâmbetul. Nu operaţiile estetice ne vor face fericiţi- ele sunt pure amăgiri, ci regăsirea condiţiei de fii ai lui Dumnezeu.
Fiecare om are momentele lui de rătăcire, dar Dumnezeu e Păstorul nostru, Şi-a dat viata pentru oile sale şi noi putem găsi oricând un sprijin la El. În momentele când suntem îndureraţi şi când suferim, să nu uităm că Hristos a suferit mai întâi şi mai deplin, ca Dumnezeu şi ca Om. Iar în momentele în care nu ne e uşor să ne regăsim, să privim ochii Mântuitorului din icoana cu Grădina Ghetsemani.

Lasă un răspuns

Top