Primăvara este prezentă şi din punct de vedere astral , nu numai în sufletele noastre , odată cu depăşirea echinocţiului de primăvară. Ziua Păcălelilor – 1 Aprilie – a oferit o zi deosebit de plăcută până după orele 21.00 când un vânt rece nordic a valsat năucitor. Nu am văzut realizându-se farse speciale în această zi , dar am observat persoane atente care întrezăreau potenţialul siropos al acestei zile. Deşi sunt prezent pe durata întregului an prin mica grădină şi livadă proprie, fără a exagera, acum am fost prezent mai mult deoarece bucuria rezultatelor m-a înflăcărat. Nu sunt nici pe departe un profesionist în acest domeniu, dar sunt pasionat , muncesc şi experimentez. Florile gingaşe ale mamei au înflorit, iar căpşunile supravegheate de mine sunt într-un stadiu promiţător. Cireşii , piersicii şi caişii au înflorit ( nu prea mulţi din fiecare) şi sunt splendizi , iar eu atât de mândru că acţiunile de întreţinere au reuşit. Mai am însă multe de învăţat.  Mă preocupă pentru că văd că ceva viu în jurul meu înfloreşte şi rodeşte şi mă relaxează la maxim. Bineînţeles că îmi doresc mult mai mult şi în acest domeniu, dar nu-mi permit.Sper să nu-mi atrag comentariile celor care au experienţe majore şi livezi sau grădini întinse. Îi înţeleg, este … Business-ul lor !

În România timpul se scurge tot aşa cum ştim cu toţii. Ştirile sunt vehiculate cu repeziciune şi multă lume năucită şi neadaptată clachează , se atrofiază. Pe nimeni nu interesează cei care au suferit eşecuri fiind vânaţi sau lipsiţi de orice şansă. Trebuie să remarc şi realizările : au apărut profiluri profesionale impresionante în lipsa unei infrastructuri şi a unor investiţii notabile. Este la fel de adevărat că toţi perdanţii, indiferent de specie,  invocă corupţia. Am fost năucit şi îngrozit la aflarea veştii, care a fost lansată fulgerător, despre starea de sănătate a Regelui României : Mihai I. Îl ştiam pe Majestatea Sacu o sănătate bună raportată la vârstă şi această senzaţie mi-a fost menţinută prin toate prezenţele sale unde a menţinut o prezenţă demnă, chiar imperială. Îl consider ca fiind unul dintre cei mai importanţi şi prolifici ambasadori ai României în străinătate. Familia Hohenzollern are o tradiţie impresionantă şi este foarte cunoscută în Germania şi Marea Britanie. Experienţa dumnealui de viaţă este extraordinară : a reuşit să facă faţă în străinătate cu succes tuturor greutăţilor prin optimismul său, prin forţa lui de muncă şi prin încrederea pe care o dă tinereţea , alături de o familie frumoasă. Consider că este mai apreciat în România în această formulă republicană de conducere , deşi are măcar ca simpatizanţi , tineri şi maturi deopotrivă. Am fost nemulţumit deplin, deşi eram copil atunci, când i s-a interzis în anii’90 să intre în ţară. Cred că fără Casa Regală a României , ţara noastră ar fi mult mai săracă. Instaurarea monarhiei ar fi fost preferabilă oricăror experimente după Revoluţia din 1989. Acum este parcă prea târziu. Respectul trebuie acordat la maximum unei instituţii care contribuie deosebit de pozitiv la imaginea României. Majestatea Sa este singurul monarh din timpul celui de-al Doilea Război Mondialîn viaţă . Ulterior m-am mai liniştit deoarece starea dumnealui de sănătate s-a îmbunătăţit. Este unul dintre nonagenarii a cărui destin s-a împletit pentru decenii de cel al României şi cred că România i-a oferit în ultimii 50 de ani  prea puţin. Într-unul dintre ultimele interviuri pe care le-a acordat spunea într-o secvenţă , poate într-un mod surprinzător pentru un fost monarh, ceva asemănător : poţi deţine nobleţea , chiar dacă nu eşti nobil. Îi urez şi în acest mod multă sănătate, linişte şi prosperitate.William Shakespeare într-unul dintre sonetele sale , prezenta îndurerarea sa privind meschinăria din societatea engleză : “Nu mai suport să tot implor zadarnic,/Să văd ticăloşia făcînd sorţii,/Credinţa fluturată-n chip făţarnic,/ Nobleţea preschimbată-n ridicol,/Virginitatea grosolan vândută,/Calea cea dreaptă pusă în pericol,/Perfecţiunea jalnic ocărâtă,
/Arta, limbă de lins mâna puterii,/Unealtă-a saltimbancilor cetăţii,/Vraci ce îmbracă-n vers păcatul firii,
Ieftinătatea-n haina simplităţii” (Sonet LXVI). Observ că România are un grup de mari intelectuali şi oameni politici români nonagenari cu un umor şi vitalitate de invidiat : Constantin Bălăceanu-Stolnici, Radu Câmpeanu, Mihai Şora, Mircea Ionescu Quintus, Neagu Djuvara. Experienţa lor de viaţă, exemplul dumnealor pot constitui un punct de plecare sănătos pentru orice tânăr. La împlinirea a 99 de ani, Mircea Ionescu Quintus spunea glumind că i s-a îmbolnăvit medicul. Din păcate, Marcus Solomoni-a părăsit cu puţin timp în urmă. În Bihor unul dintre cei mai renumiţi intelectuali ai ţării – Alexandru Pop – a decedat anul trecut la vârsta de 102 ani.

Am participat în Aula Magna a Universităţii din Oradea la unul dintre evenimentele rare care au în prezidiu personalităţi atât de marcante. Aflat într-un turneu în Ardeal , academicianul şi romancierul de renume european , Nicolae Breban , a înseninat privirile şi descreţit frunţile auditoriului prin cuvintele sale pline de însemnătate şi joviale, lansând în acelaşi timp ultimele dintre romanele dumnealui. A încercat să sintetizeze problemele actuale ale României, dar şi cele trecute, îndemnând la reţinere . Am putut să observăm îngrijorarea dumnealui în privinţa literaturii româneşti . În prezidiu ,printre alte personalităţi,s-au aflat rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău şi Episcopul Greco-Catolic al Oradiei , Virgil Bercea, prof. univ. dr. Ion Simuţ. Aula Magna a vibrat prin prezenţa în sală a numeroşi intelectuali orădeni sau din ţară, studenţi, reporteri,bibliotecari. Nicolae Breban a destăinuit că în anii ’50 a suferit din cauza faptului că tatăl său a fost preot greco-catolic. O glumă realizată de o profesoară de română sună astfel : – Profesoara de română anunţă elevilor că a descoperit modalitatea de a evita cacofonia în majoritatea situaţiilor din limba română, excepţie făcând doar două : Biserica Catolică şi greco-catolic, dar şi în aceste două situaţii una poate fi înlocuită printr-o substituire : Biserica Romano-Catolică, ultima însă este imposibilă ! După-amiază prezentarea a continuat la biblioteca judeţeană unde am reuşit să adresez şi eu o întrebare academicianului Nicolae Breban. Ulterior am aflat din presă că atât Eugen Simion , cât şi Nicolae Breban au fost excluşi din Uniunea Scriitorilor din România. Se pare că generaţia tânără s-a grăbit să acuze, nu doresc să dezbat subiectul, nu cunosc toate detaliile, dar decizia mi se pare prea drastică. Parcă prefaţând cele întâmplate, unul dintre romanele lansate ( Jocul şi fuga ) începe cu dialogul următor : “- Ca să faci o treabă îţi trebuie voinţă, spuse Peter-Christoph; dar ca să faci o chestie deosebită , îţi trebuie geniu”. Acelaşi roman îl încheie îndurerat într-un mod răscolitor, deosebit de mişcat şi afectat de ambiţiile şi rivalităţile interumane :“Timpul, un anumit timp le învăluie pe toate acestea , ca o flamură, ca un stindard purtat de o armată nevăzută. Aşa cum apare, când şi când , ceaţa , pe un câmp de bătălie şi , un timp , nu se mai vede aproape nimic , toate contururile, muchiile, vârfurile, chiar şi strigătele , gemetele şi oftaturile prelungi, se pierd , de parcă o mare diafană, fără valuri vizibile, s-ar fi abătut peste această joasă atmosferă. Şi relief. Apoi, cei care au fost , s-au mişcat acolo, reînvie; ambiţiile, vanităţile lor ascunse , ca un fel de ulcer nestins , renasc, reapar şi creează istorie. Creându-ne şi pe noi , totodată, pe cei ce ne prefacem că ni le amintim, dintr-o falsă experienţă : cea a minţii”. Numeroşi tineri din România se dedică scrierii de romane şi poeme. Măcar începutul e promiţător. Până la Nobel însă mai e cale lungă. Polonia a avut de timpuriu un Henrik Sienkiewitz pe care l-am lecturat cu sufletul la gură în copilărie. ChiarYugoslavia l-a avut pe Ivo Andric în anii ’60. În România n-au lipsit nominalizările ( L.Blaga, recentM. Cărtărescu), nici personalităţile , dar nu s-au concretizat.

În Europa fiorul îndurerărilor şi furiei a străfulgerat din nou cetăţenii. Un nou atac terorist deosebit de bine realizat a lăsat în urmă zeci de morţi şi sute de răniţi. Levantul fierbe în continuare şi minţi întunecate speră în victorii şi pradă, pretinzând o egalitate interumană lipsită de fundament. Mircea Cărtărescu sintetizează în câteva versuri din Levantul :” -Ne-ai urzit la toţi, Părinte, un destin aleator/Eu sunt tu şi tu eşti altul , asta ştiu, da-ţi mulţumesc/C-ai voit să-ntingi în lutu-mi un fior nepământesc. /Ce îmi pasă d-unde vine viziunea, mântuirea,/ Când în clipe de extază sparg cu trupu-mi toată firea /Ca să pot zări în degeţi minunatul trandafir !”. Bruxelles-ul s-a cutremurat şi cu el întreagaUniune Europeană. “Je Suis Bruxelles , Ik Ben Brussel” a răsunat şi a fost afişat peste tot. Oameni politici importanţi s-au grăbit să utilizeze cuvântul “război”. N-ar trebui să ne grăbim , dar ar trebui să facem aceste acte imposibile. Urez Paşte Fericit şi Hristos a Înviat credincioşilor catolici şi protestanţi.

Stilul arhitectonic Art-Nouveau este considerat şi apreciat a fi unul dintre cele mai spectaculoase şi prodigioase stiluri arhitectonice ale lumii. S-a afirmat la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XXîn întreaga Europă , ţara de origine fiind mărinimoasa Franţă. Unele elemente s-au perpetuat de-a lungul secolului XX regăsindu-se sub diferite feluri în anumite ansambluri arhitectonice. Oraşul Oradeadeţine mai multe corpuri arhitectonice compacte ,care fac parte din orizontul acestui stil arhitectonic, realizate în majoritatea covârşitoare între 1900-1914 de către arhitecţi vienezi şi maghiari renumiţi în epocă. Recent , toate acestea au necesitat o restaurare de structură şi faţadă. Prin grija câtorva vizionari şi critici de artă orădeni tot acest complex arhitectonic art-nouveau a fost racordat la sistemul Art-Nouveau european şi promovat prin  cele mai eficiente mijloace şi metode. În urmă cu doar câteva zile , o clădire de acest gen , lăsată în paragină timp îndelungat , a fost inaugurată în urma restaurării. Clădirea Darvas-La Roche este situată pe una dintre străzile cele mai importante ale Oradiei interbelice şi contemporane şi străluceşte prin modul impozant şi futurist de realizare. Ea poartă numele întreprinzătorului maghiar Imre Darvas şi a bancherului elveţian La Roche , deveniţi asociaţi în 1907. Construită în anul 1909 , clădirea Darvas-La Roche a devenit una dintre cele mai reprezentative pentruSecession-ul orădean , deoarece acest gen de art-nouveau este de inspiraţie vieneză. Prima fază a restaurării s-a finalizat , iar proiectele de viitor sunt deosebit de îndrăzneţe, deoarece se doreşte transformarea acestei clădiri într-un Muzeu Art-Nouveau. Există foarte multe clădiri moderne, post-moderne care n-au beneficiat de atâta ingeniozitate . Imaginaţia fraţilor arhitecţi Vágó s-a manifestat liber, dezvăluind resurse fantastice şi graţiozitate care duce până spre exuberanţă. Criticul şi istoricul de artă , Thierry de Duve spune : “Interpretată greşit şi prin imanenţă, modernitatea ar pretinde : fă ce-ţi trece prin cap în artă , însă numai în artă. Ei bine , tocmai, în artă nu există decât judecată. A face înseamnă a judeca , şi a judeca înseamnă a face, iar această judecată comportă o obligaţie. A face artă , înseamnă a judeca, nu ceea ce este artă, ci ceea ce trebuie să fie artă, nu ceea ce este artă, ci ceea ce trebuie ea să fie. Cea mai bună judecată , este ca întotdeauna cea a profanului care , în faţa ready made-ului , exclamă : trebuie făcut ! S-a făcut . Ready made există , gata făcut, ales , judecat”.

Vă doresc o lună aprilie 2016 lipsită de păcăleli păguboase, o primăvară senină şi plăcută !