Preliminariile Campionatului European de Fotbal 2016 au continuat printr-o nouă serie de meciuri desfăşurate în data de 14.XI.2014. Echipa de fotbal a României a evoluat împotriva selecţionatei Irlandei de Nord pe teren propriu. Partida s-a desfăşurat pe Arena Naţională şi cel puţin în prima repriză s-au menţinut superstiţiile privind experienţele avute de către echipa României…
Stiri din Romania
Alegeri Prezidenţiale 2014 – Turul I !
Sfârşit de octombrie şi început de noiembrie 2014. Zile răcoroase şi nopţi senine. Celor cărora le place această perioadă sunt încântaţi să respire şi pătrundă aerul curat şi ,chiar dacă mai rece , chiar reconfortant al nopţilor şi dimineţilor . O toamnă lungă fără prea multe zile întunecate , ploioase şi nefaste . Campania electorală…
” Toamnă Orădeană”, Cetatea Oradea, Activităţi Ecologice, „Spectrul Luminii” !
Începutul lunii Octombrie 2014 nu putem să spunem că a fost dezagreabil. Zilele au fost majoritar însorite , iar în unele zile ,chiar dacă de dimineaţă soarele era prezent fără niciun aport major , pe la amiază avea o putere dogoritoare şi insistentă. Uşoare rafale de ploaie s-au făcut prezente săptămânal amintindu-ne că toamna îşi…
Concurs Internaţional „George Enescu” 2014 !
Suntem încântaţi de fiecare dată când auzim cântecul măiastru al unei păsări sau acordurile vreunui instrument muzical. Muzica reprezintă unul dintre genurile artelor de a cărei efecte benefice nimeni nu se îndoieşte. Există mărturii din Antichitatea timpurie care evidenţiază rolul artei muzicale la curtea regelui sau în viaţa obişnuită a populaţiei ( civilizăţia egipteană, feniciană,…
Delta Dunării – RowmaniaFest – Festival Internaţional !
Delta Dunării este inclusă în Patrimoniul Universal UNESCO încă din anul 1991 şi are o întindere de peste 2500 km pătraţi. Prin splendoarea ecosistemului pe care îl dezvăluie cu atâta generozitate , Delta Dunării beneficiază de o atenţie deosebită din partea turiştilor. Peisajele Deltei Dunării sunt inegalabile prin biodiversitatea existentă : plante, animale, păsări, etc….
Comic, Tragic, Elocinţă, „Atelier de Artă Japoneză” !
Luna August 2014 avansează prin zile din ce în ce mai toride. Temperaturile de peste 38 grade Celsius crează un disconfort termic consemnabil în special persoanelor în vârstă. Reuşita unui sezon estival este garantată însă de timpul călduros şi asta bucură foarte multă lume. Apropierea de mijlocul lunii prilejuieşte în acelaşi timp sărbătorirea Sfintei Maria ( Adormirea Maicii Domnului – 15…
Internet, Cultură, „Give Peace a Chance 2014” !
După un Iulie 2014 controversat , August 2014 debutează parcă într-un mod neaşteptat de repede. Într-un articol anterior aminteam despre uşoarele capricii ale viiturilor şi inundaţiilor în România , dar acum cu un mare regret trebuie să subliniez faptul că aceste fenomene meteorologice, cu efecte imediate asupra gospodăriilor şi comunităţilor omeneşti, au făcut victime omeneşti şi au provocat pierderi materiale deosebite asupra mai…
Artă Naivă, Platonism, Evaluări şi Ziua Copilului !
Sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie a oferit numeroase momente aniversare şi emoţionante. Elevii din gimnazial şi liceal se străduiesc să-şi susţină “tezele” şi din acest punct de vedere această perioadă este destul de intensă. Emoţiile mai mari sunt pentru elevii din clasele a II-a, IV-a şi a VI-a. Ei susţin evăluări abia introduse şi deci sunt…
Joe Biden a vizitat România !
Vicepreşedintele SUA a vizitat România. Joe Biden însoţit de către soţia sa, Jill Biden, au sosit în România marţi, 21.05.2014. Primele aprecieri au fost exprimate la superlativ de către vicepreşedinte la adresa României. El a subliniat activitatea ţării noastre alături de aliaţi şi a ţinut să mulţumească poporului român pentru tot ceea ce a întreprins…
Ziua Europei – 9 Mai 2014 !
Ziua de 9 Mai este sărbătorită datorită mai multor evenimente care sunt comemorate. Declaraţia de Independenţă a României din 9 Mai 1877 a prilejuit României ocazia de a-şi prezenta decizia de a porni pe calea autodeterminării naţionale şi de a întări relaţiile cu lumea occidentală. Această zi reprezintă şi ziua victoriei Naţiunilor Unite în al…