You are here
Home > Coltul m@gic > Poveste pictată în fire tainice

Poveste pictată în fire tainice

– Oare există culoare şi pentru noi, în această lume Arno ? Ne jucăm cu ea în pensulele noastre obosite şi rumegate de atâta timp . Ştii ce mă intrigă cel mai mult , faptul că ne râd în nas când ne examinează picturile şi noi …noi, în acele momente vrem să ne ascundem undeva departe de tot, şi totuşi nu putem pentru că ne place ceea ce facem. O facem cu pasiune . Mi s-a luat de artiştii care doar îşi aruncă culorile pe pânze la întâmplare şi primesc critici ridicate în slăvi când de fapt ei nu exprimă nimic , decât un gol şi o rătăcire . Noi avem spiritul viu şi pasional în fiecare operă de-a noastră . Spiritul trăieşte acolo şi poate fi observat foarte repede . Şi, o dată descoperit vrea …of, vrea să fie mângâiat de privirile calde şi pasionale şi atunci pânza noastră se pierde în mintea lor , ştiu asta , nu are rost să mă contrazici … unii sunt atinşi de ambiţie şi nebunie , dar şi noi vrem recunoaştere şi să ieşim de după draperia invizibilă şi să fim aplaudaţi . Sunt o femeie care visează prea mult şi joc un rol într-un spectacol crunt şi plin de măşti şi singura mea evadare şi detaşare este culoarea şi dragostea de a picta . Dar tu nu mai eşti, ai părăsit această scenă înainte de a auzi aplauzele , măcar câteva clipe , ca un contemporan creator , unde culoarea, pensula, pânza şi şevaletul îţi erau întreaga lume . Îmi beau cafeaua în faţa ta şi mă gândesc la multe , prea multe şi tu … tu te uiţi la mine şi mă asculţi , înfăşurat în cenuşa oaselor tale . Îmi pare rău că te-am înghesuit în bolul ăsta de ceramică , dar a fost singurul cu capac. Mâine o să apari pe prima pagină din ziar , cu titlul mare : “Celebritate neobişnuită şi încă nedezvăluită a decedat pe ultima filă al romanului său”. Ai să vezi , dragul meu prieten că poza îţi va fi publicată peste tot , ca un erou care nu a ştiut să-şi vândă tablourile , iar numele tău va fi pe toate buzele celor care vor citii ştirile , şi …operele tale vor fi recunoscute şi vei avea atâta vânzare cât nu ai avut în viaţa ta . Trebuie să mă gândesc la un eveniment care să îţi poarte numele . Ce zici de : “Admiratorul şi Cumpărătorul propriei sale închisori creative ? “. Îmi place cum sună , va fi o adevărată glorie pentru numele tău , după fiecare expunere de tablouri. Iar vorbesc singură Arno, dar aştept să apari în casă , învăluit în lumina blândă a stelelor, iar eu să te întâmpin cu lumânarea în mână, ca de obicei, şi să aud prăbuşirea trupului tău pe canapea făcând să răsune în toată camera sunetul arcurilor învechite . Oare există viaţă după moarte ?
– Există , Gubia , există .
– Oare tu îmi vorbeşti ? Să fie vocea ta, Arno ?
– Eu sunt, draga mea . Eu sunt cel care îşi întindea picioarele pe măsuţă şi cum mă prindeai , mă certai . În fiecare noapte îmi erai ajutor atunci când trebuia să mă dezbrac , şi tot tu mă înveleai în momentul în care pleoapele mi se închideau , cu cuvertura colorată primită de la ai tăi .
– Domnul e bun cu mine , Arno! Nu m-a lăsat singură ! Eşti aici !
– Domnul a fost mereu bun cu tine, soarta e nedreaptă . Se spune că omul are o singură viaţă dată de El şi ţi-o oferă din toată inima Lui darnică , dar drumul în viaţă ni-l alegem singuri, fie însoţiţi de oameni cu suflet bun , fie alături de hiene cu suflete înşeuate . Alegerea ne aparţine o dată ce suntem botezaţi . Mai crezi în vise ?
– Întotdeauna, Arno . Ele sunt o părticică din vraja în care am trăit în tot aceşti ani .
– Vreau să dai jos aceasta pânză hidoasă şi întunecată de pe tine şi să îmbraci ceva mai colorat . De câte ori ţi-am spus că nu vreau să porţi doliu ? Te vreau în saten şi mătase, în culorile curcubeului .Toate acestea te vor ţine tânără şi îţi vor aduce inspiraţia de care ai nevoie . În toată casa e zăpuşeală . Deschide geamurile , nu vreau să ne sufocăm .
Cum stătea ghemuită, părea alta decât cea pe care o lăsase Arno acum câteva zile . Slăbise destul de mult, iar faţa i se alungise . “Ori poate că părea obosită şi secată de atâtea lacrimi”, se gândi el .
Oricât de trasă la faţă era , şuviţele blonde îi dădeau un aer tineresc . Întotdeauna îi asculta vorbele şi învăţămintele . Poate şi aerul ei copilăros a ajutat-o, acum un deceniu, de a fi angajată ca secretară, şi de-atunci legându-se o puternică relaţie de prietenie între ei care nu s-a rupt nici după eşecul care a survenit după prima lui expoziţie unde şi-a etalat tablourile în ulei pe pânză . Tematica abordată era pastelul, reprezentând peisaje ale diverselor zone din Croaţia dar şi din lume dar dupa aceea s-a reprofilat pe nuduri . Nudismul aducându-i vânzari mult mai multe , ajutându-l să creeze în continuare peisajele din diverse locuri vizitate . Dar oricâtă vânzare avea, criticile se lăsau aşteptate, doar cei ce îi cumpărau picturile îi apreciau munca .
În fiecare noapte stăteau în balcon, urmărind deschizătura cerului cum îşi primea stelele să-i lumineze . Glasul vinului din borcanul de porţelan se auzea ca un ecou stins, rugându-i a se desfăta cu gustul lui . Le erau dragi nopţile, fiindu-le singurul prieten nedespărţit în această lume bătrână şi fără speranţă . Mirosul de trandafir le aducea un aer răcoros în nopţile călduroase . De multe ori asemănau parfumul nopţilor cu atingerea îngerilor, unde se lăsau exilaţi pe aleile mistice înconjuraţi cu şiruri de petale magice pe care erau inscripţionate tot felul de citate în limbi necunoscute , şi-apoi dacă le dădeai o oarecare atenţie , mai multă decât în alte dăţi, se pierdeau în curtea largă din faţa unei imense catedrale . O superbă catedrală înconjurată de pisici negre îmbrăcate în veşminte albe şi care ţineau în mâinile lor săbii de aur , iar pe acoperişul acelei clădiri era decorată o sculptură din bronz, unde soarele se odihnea la graniţa dintre zi şi noapte , înfăţişându-l pe Marele Rumi, prinţul poeţilor sufit , care a fost un mistic ce a amestecat gânditorul şi artistul, în sine .
Niciodată nu dăduseră buzna înăuntrul acelei catedrale . Pentru a putea păşi în interiorul ei , trebuia urmat un anume ritual şi din fiecare însămânţare a gândurilor se năşteau copaci roditori care semănau între ei , astfel încât îţi era greu să desluşeşti soiul lor, fiind şi ultima probă de trecere al acestui ritual şi mulţi făcuseră greşeli în alegerea lor , dar Arno şi Gubia doar admirau grădina plină cu flori şi picăturile de ploaie care se lipeau în sufletul lor, oferindu-le muza pentru crearea de noi picturi , parcă mult mai vrăjite , ducându-le pensula pe pânză, într-o călătorie ştiută doar de ei . După ce-şi primeau licoarea magică , reveneau în balcon admirând zeiţele celeste cum îşi port lumina lângă luna divină .
– Îmi vin în minte acele versuri ale lui Rumi, pe care mi le-ai recitat după ce m-am despărţit de Yasin . Ai reuşit prin câteva cuvinte să îmi luminezi sufletul şi ochii .
– Cred că au venit la momentul potrivit . Avem nevoie de cuvinte atunci când simţim că ne prăbuşim . Doar cuvintele vindecă , oricine ce ar spune .
– ”Ceea ce Dumnezeu i-a spus trandafirului/ astfel încât el a râs într-o frumuseţe înflorită, /i-a spus şi inimii mele / şi a făcut-o de sute de ori mai frumoasă. “ Şi, acum mă încarcă cu energie pozitivă aceste versuri . Parcă toată ceaţa întunecoasă dispare şi îi ia locul iubirea, căldura, strălucirea şi speranţa .
– În plus, şi un mort îşi doreşte să trăiască . Uită-te la mine ! Am murit , trupul îmi este incinerat şi zace în acest bol dar sufletul îmi este tânăr, pregătit să îţi stea alături şi să-şi continue călătoria în această lume , eliberat de suferinţe, boli , dureri ci doar urmărit de amintiri . Amintiri cu tine şi dragostea noastră pentru artă . Încă mai ai nevoie de mine să te îndrum şi să te ajut să treci cu uşurinţă peste moartea mea , iar eu am nevoie de tine pentru a mă ajuta să păşesc în Catedrala Sfântă , pentru a fi mântuit de Marele Rumi şi de a-mi fi iertate păcatele , pentru că numai trecând anumite etape pot să stau lângă Prea Sfinţitul şi Unicul Cuvânt , adică Divinitatea Supremă .Dar mai întâi vreau să-ţi spun cum e Dincolo şi vreau să iei pensula în mână pictându-mi jurnalul drumului către moarte .
– O să am nevoie de multă pânză, multă …multă şi culori şi … cele trei pensule primite cadou de la tine . Încă nu le-am folosit . Povesteşte-mi tot . Nu uita nici un detaliu , imediat voi fi şi eu gata cu ustensilele .
– O să afli lucruri nemaiauzite şi nemaivăzute . O să fii surprinsă de ceea ce îţi voi relata, draga mea . Nu am avut eu succes cât am trăit cu pasiunea mea , dar tu cu siguranţă îţi vei auzi numele peste ocean .Aprinde toate lumânările din încăpere şi fii pregătită să asculţi Drumul Reînvierii .
Gubia se ridică pentru a îndeplini dorinţele lui Arno , iar el rămase câteva clipe încrucişându-şi mâinile la piept şi murmurând ceva care nu se poate reda . Apoi se ridică şi se aşeză pe canapea , încercând să-şi adune cuvintele dincolo de situaţia în care se afla şi de privirea entuziastă care se zărea în ochii Gubiei . “Ce este oare mai plăcut decât să simţi din nou Viaţa cum curge în simţurile tale ?”, îşi spuse Arno .
Chiar dacă era doar o umbră în încăperea luminată de diverse lumânări, era lucid şi nu mai avea de ce să se plângă, nu-şi dorea decât să aducă o rază puternică în sufletul Gubiei ca ea să-şi regăsească bucuria şi liniştea, aducându-şi aminte de primi paşi porniţi pe acest drum învelit cu o veritabilă inspiraţie din natura firii ei. O vroia aşezată la casa ei şi să îi dea din nou încrederea în acest larg drum al destinului, unde flacăra pasiunii să ardă în clipele strălucitoare fără a se stinge şi să fie conştientă de puterea personalităţii şi sufletului ei care sunt atât de subţiri în viaţa asta şi nu pot supravieţui fără dragoste . Dragostea fiind elementul cel mai durabil în lumea vie şi este atât de fragilă şi oricând poate să se scufunde în abisul suferinţei dacă firea se pierde în iţe invizibile dar pline cu praf demonic . Nimic nu se întâmplă fără voia noastră , aceasta era concluzia la care ajunsese Arno .
-Am să încep cu câteva cuvinte legate de Zi şi Noapte, draga mea ca să înţelegi mult mai bine Drumul meu . Ziua şi noaptea luate împreună sunt aceleaşi şi totuşi diferenţa e de la cer până la pământ dar ele seamănă ca două surori , şi de ce nu ar fi surori ?! Te trezeşti dimineaţa cu visele gândite în noapte , iar noaptea adormi cu frământările şi speranţele strânse în interiorul tău peste zi, chiar dacă ele se manifestă diferit , sunt surori dar nu gemene ci cu aceeaşi identitate trăind cu noi pe tot parcursul vieţii . În tărâmul Divinităţii Supreme este doar Lumină , Iubire şi Speranţa Pură , dar pe pământ eşti învăţat încă de la naştere cu cele două surori : Întunericul şi Lumina.Acum ai în faţă doua pânze , una va fi Ziua şi cealaltă Noaptea , şi pe fiecare dintre ele vei picta ceea ce eu am să-ţi mărturisesc , dar mai întâi spune-mi , dacă îţi mai aduci aminte fragmentul din Biblie cu referire la Sfânta Evanghelie după Ioan , referitor la Lumină .
-Nu cred să fi citit partea aceasta . Dar ce legătură are Biblia cu Drumul tău ?
-O să îţi dai singură seama , Gubia . Las’ că îţi spun eu ce scrie în acel verset şi , dacă nu mă înşel e chiar capitolul 12,46 : “Eu , Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric “.
-Un moment, Arno . Ceea ce spui tu e adevărat că Divinitatea Supremă e Lumina şi crezând în această putere spirituală, părăseşti Întunericul şi te scalzi în izvorul mântuirii şi suntem una cu Lumina .
-Ceea ce vreau să îţi spun este ca moartea nu e sfârşitul nostru ci doar că sufletul ne părăseşte şi intră în Împărăţia Cerului , iar timpul nostru nu mai este limitat ci devine etern , fără sfârşit . Nu mai există pentru noi trecut, prezent sau viitor . Pe pământ cunoscând atât Lumina cât şi Întunericul , trupul nostru caută printre gânduri şi vise , speranţa ca ele să devină reale la un moment dat , iar preocuparea noastră de zi cu zi este să ne asigurăm hrana, sexul, lupta cu noi înşine dar şi cu cei din jur şi puterea de a răzbate atunci când suntem loviţi de măşti dureroase, fie legate de partea profesională dar şi de cea personală , pentru că toată viaţa căutam atât fericirea şi iubirea cât şi liniştea , uneori le avem, alteori ne sunt scăpate printre degete , sunt şi cazuri când nimic din toate astea nu ajung să fie îmbrăţişate de multe persoane . Viaţa pe pământ e o închisoare pentru că faci aceeaşi paşi pe care i-au executat şi străbunii tăi … ai mei dar acolo , parcurgând Drumul până ajungi în faţa unei Raze puternice care-ţi întinde mâna şi îţi spune că celula vieţii s-a risipit ducând cu ea durerea şi neîmplinirea , eşti liber şi zbori şi simţi bucuria cum curge ca o ploaie de vară , răcorindu-te . Eşti altul şi parcă tot ceea ce ai trăit pe pământ s-a spulberat , iar eliberarea te încarcă cu o realitate pe care nu erai capabil să o gândeşti , dar să o şi trăieşti şi eşti mult mai bun şi sufletul îţi este atât de pur . O dată ce păşeşti în această lume albă, eşti încercat de un sentiment pe care niciodată nu l-ai simţit şi înţelegi multe lucruri care au o singură formă şi aceea este neschimbată şi scopul unic este fericirea şi strălucirea sufletului . Ideea este ca oricât ne-am dori sau nu, va trebui să părăsim trupul şi să ne abandonăm în Lumina , fără conştiinţă , fără gânduri negre , fără amărăciune sau durere ci doar puritate , fericire şi dragostea limpede şi mult mai persistentă faţă de noi, de cei apropiaţi şi mai ales faţă de Divinitatea Supremă , pentru că acolo , draga mea , toţi suntem egali şi nu contează care ţi-a fost funcţia pe pământ ori cât de mult succes ai fii avut , dincolo eşti un suflet alb ce-şi trăieşte viaţa eternă .
-Arno, niciodată nu aş fi crezut că vei deveni atât de spiritual . Îmi aduc aminte de tabloul pe care l-ai vândut doamnei Shina , “ Raiul fericit” . Te-ai gândit vreodată că poate vor fi suflete care nu vor ajunge acolo . Poate că eu nu aspir sau sufletul meu nu aspiră atât de departe , e prea negru şi slab din cauza chinurilor la care a fost supus .
-Tristetea este aşternută peste sufletul tău , inima îţi este înfiorată dar când îţi va veni timpul , sufletul îţi va pluti în cer şi vei privi de pe Vârful Suprem peste lume şi toate din jur îţi vor părea umbre pentru că te vei afla pe tărâmul îngerilor şi vei fii atât de fericită şi plină de viaţă cum nu ai fost pe pământ ; o altă fericire mult mai profundă şi plină de sunetul dragostei dar până atunci trebuie să îţi laşi inima să o cunoască . Am să îţi pun două întrebări la care aştept răspuns : Care îţi sunt dorinţele tale la ora actuală ca să te simţi un om împlinit ? De ce anume te temi dacă îţi dezvălui sentimentele faţă de Carlos ?
-Iubirea se reduce la durere şi implicit la acumularea unor amintiri care mă vor bântui multă vreme . Nu mai vreau să aud de ea după ce-am încheiat un capitol destul de anost şi trist alături de Yasin . Dar tânjesc după dragoste , adevărat doar că sunt nesigură .
-Eşti legată prea mult de trecut şi am avut, înainte de decesul meu, acest dialog . Eşti prea mult copleşită de durere dar ea poate fi ştearsă , pansată cu liniştea şi dragostea viitorului care te aşteaptă şi vor să devină un fapt realizat şi să nu le fie întors spatele de a ta solidă inimă care nu-şi mai doreşte să trăiască farmecul şi splendoarea iubirii alături de o fiinţă care vrea să-ţi dăruiască liniştea şi grădina sufletului lui pline de bunătate şi să te cuprindă într-o armonie cu iubirea .
Ferestrele inimii mele sunt închise sau , să zic mai bine că draperiile sunt trase şi nu am nici un loc rezervat pentru acea grădină de care spui tu . Lasă-mă deocamdată în deşertul pierdut în zare şi , atunci când voi simţi că e timpul pentru un nou început , mă voi lăsa umezită cu parfumul lui Carlos ademenitor şi plin de calităţi .
-Până la urmă recunoşti că are calităţi acest bărbat .
-Atracţia către necunoscut , mereu e o calitate , spuse Gubia zâmbind. Povesteşte-mi cum a fost de când ai închis ochii şi ai ajuns acolo , acest Drum al Învierii . Sunt nerăbdătoare să aflu fiecare detaliu . Vreau să prind în culoare Lumina de la intrarea în Casa Divinităţii Supreme .
-Eviţi să răspunzi dar avem timp pentru toate . Drumul meu a început …când m-am apropiat de intrarea în această Lumină , am zărit stând pe-o floare un fluture care , mi-a spus ulterior, era paznicul acestei Grădini . El primea sufletele în viaţa eternă . Apoi, m-a întâmpinat un miros de busuioc şi iasomie – care îmbrăţişau marginile, de la un capăt la altul , a acelei Grădini şi ducea până pe scările Catedralei, iar acolo acest miros se încununa cu parfumul trandafirilor ce erau agăţaţi de pereţii acestei clădiri ; era un fel de labirint al parfumurilor bine impregnante în aerul cald şi pur din această lume. Nu era un lucru rău şi nici nemaiîntâlnit pentru că se asemăna foarte mult cu clipele petrecute de noi doi în acele tainice momente când pătrundeam pe aleile mistice înconjurate de petalele magice , doar că nu am fost întâmpinat de pisici ci de un fluture . De fapt , pisicile nici nu mai erau , după ce m-am acomodat cu noua mea Viaţă , am întrebat pe Vestitul Duh de ele , şi mi-a răspuns că pisicile negre în veşminte albe sunt văzute doar de muritori şi nu de cei ce trec în Viaţa Veşnică . Au existat momente în care eram tentat să rup florile din jurul meu şi să mă scald în ele , dar mereu mă opream din aceste interzise dorinţe pentru că nu aveam voie , ele erau acolo să aducă parfumul splendoarei şi purităţii şi nu pentru a fi rupte de spirite pierdute ca şi mine .
-Ce s-ar fi întâmplat dacă ai fii rupt o floare ? întrebă Gubia curioasă.
-Hmm…nu ştiu, Gubia . Mi-a fost teamă să întreb . Dacă nu-mi înfrânam aceste porniri, poate că nu aş fi aici cu tine . Ştii ce mă bucură cel mai mult ? Că mi s-a oferit să le privesc, fermecat de aceste minunăţii care nu se ofilesc niciodată şi cred că sfârşitul vieţii pe pământ mi-a fost răsplătit cu vârf ; nesomnul îmi este îndulcit de această întinsă grădină şi soarele e altfel pentru că stătea să fie atins , şi uimirea cea mai mare a fost ca : nu m-am ars ci doar simţeam acea fierbinţeală plăcută , strălucind alături de el . Când am intrat în Catedrala , în mijloc se afla o masă cu treisprezece scaune , şi atunci mi-a fugit gândul la Cina cea de Taină , doar că nimeni nu stătea pe scaune , pe masă se găseau câteva pahare, o carafă cu vin şi una cu apă şi o pâine , dar nu era pâine ca a noastră , adică ovală ci rotundă şi subţire , ca acelea făcute în ţest , iar pereţii erau capitonaţi cu oglinzi în care îţi puteai vedea calităţile şi nu defectele . Iar în jurul mea dansau vibraţii , da, vibraţii Gubia ! Nu ştiu cum să îţi explic dar eram înconjurat de anumite sunete invizibile ce-mi încântau auzul şi răsunau cu ecou în toată Catedrala . O Catedrală măreaţă sprijinită pe trei stâlpi din aur . Pe jos erau covoare din flori care se bucurau şi îmi zâmbeau de câte ori păşeam pe ele . Am uitat să-ţi spun că eu eram îmbrăcat într-o cămaşă albă şi lungă până la genunchi, şi-n picioare aveam sandale din bambus curate ca lacrima pe tălpi . Peste tot se simţea iubirea dar şi taina unei lumi prea frumoase şi nepătate ; gândurile mele obişnuite nu mai existau , nu mă mai interesa faima, recunoaşterea operelor mele , mă separasem total de viaţa de pe pământ cu cea de aici , eram într-un spaţiu fără sfârşit unde primisem revelaţia dragostei şi a Luminii clare care mă învăluiau cu amintiri plăcute şi emoţii purificatoare. Sufletul meu oscila între fantastic şi realitate , dar amândouă ferestre mă umpleau cu hrana Sfântă a unor culori şi sentimente pe care le pictam doar pe pânzele mele . Şi , totuşi, totul din jurul meu era cât se poate de real . Prea real ! Lăcomia, invidia, egoismul, avarul nu mai existau în mine , toate aceste negricioase siluete ce mă prindeau în hora lor s-au risipit şi mă priveam în acele oglinzi râzând cu poftă căci eram om bun , smerit cu o aură puternică deasupra capului care strălucea necontenit. Eram eu în momentul botezului!
Gubia părea impresionată şi entuziasmată de cele spuse de Arno , doar ca frământările şi gândurile erau aceleaşi , cu o singură deosebire , nu era avara şi egoistă , în schimb îşi dorea faimă şi recunoaştere muncii ei . Devenise visul ei din clipa în care pusese mâna pe pensula , şi toată această perioadă a vieţii ei şi-a dedicat-o în mare parte pictatului . Cum aş putea să mă vindec de aceste impulsuri otrăvitoare?, îşi spuse Gubia .
-Gubia, îţi aud gândurile, draga mea ! îi spuse Arno, întrerupându-i şirul de gânduri ce o bântuiau .
-Citeşti şi gândurile , Arno? Data viitoare nu o să mă mai pierd în ele .
-O să am grijă să găseşti ceea ce îţi doreşti, Gubia . Să te împing spre calea Luminii şi speranţele tale să se scalde în Izvorul Mântuirii . Sufletul nostru este supus la mii de examene de-a lungul vieţii şi fără să vrem cădem pradă acestor impulsuri , cum şi eu m-am desfătat cu ele dar aici uiţi de ele şi trăieşti , după ce eşti acoperit cu ţărână , printre grăunţi şi muguri de aur , şi nu mă refer la metalul preţios ci la Divinitatea Supremă , pentru că Ea este Aurul de Dincolo , Aici , Acum şi pentru Totdeauna !
-Am impresia că perfecţiunea exista până la urma , Arno , spuse cu teamă Gubia după ce stătu pe gânduri destul de mult . Ea nu credea că poate exista perfecţiunea , de câte ori era întrebata : Dacă e perfectă sau dacă există perfectiunea, Gubia răspundea negativ şi mereu susţinea că , ” să ne iubim imperfecţiunile , că doar ele există!” . E oarecum ironic , Arno căci multă lume o caută pe pământ , când de fapt ea nu trăieşte aici, ci Dincolo .
-Da, draga mea ! Asta e una din ironiile sorţii , să cauţi ceva ce nu există , şi totuşi există dar văzută şi simţită doar de sufletele care păşesc în Viaţa Eternă. Un paradox!
-Si se întâmplă o dată … .
-O dată şi pentru totdeauna , Gubia . Şi ştii ce este interesant aici ? Nu eşti judecat ,pe când în lumea de jos , pentru orice faptă , gând eşti judecat şi tras la răspundere dar şi atacat ori nenorocit de înclinaţii şi discuţii negative . Totul e o minune!
-Sunt sigură că aşa este , doar ca Arno , pe pământ există trei tabere: lume rea, lume bună, şi lume buna-rea . O lume împinsă de neajunsuri , discriminări, loviţi de soarta şi automat că merg pe ideea : ceea ce am primit de la viaţa , ofer şi eu .
-Ai dreptate , aici primeşti Lumina şi pe ea o dăruieşti şi nu există trei tabere ci una singură : lumea .
-Mi-aş dori să fiu înălţată în înaltul cerului şi să mă închin acestei vieţi pe care tu o trăieşti , îi spuse Gubia cu o voce hotărâtă.
-Când îţi va veni ceasul , vei trăi şi tu în Divinitatea Supremă , dar până atunci trebuie să trăieşti în Lumină şi să îţi continui viaţa pe pământ , golindu-te de durere şi să te scalzi doar în Mântuirea care duce la dragoste .
-Mântuire … . Mereu pomeneşti de ea , dar cum aş putea să o simt dacă sunt pierdută în această poleială care mă hrăneşte prost şi setea mi-o sparge în hârtii fără valoare ? Drama care o trăiesc nu mă lasă, să mă bucur de viaţă şi mă împiedică, să văd dincolo de răni .
-Toti suntem răniţi şi nimiciţi , nimeni nu scapă de cusătura dramatică , nici chiar eu nu am reuşit dar ajungând aici , am văzut lumea prin ochii Luminii şi asta vreau să îţi ofer şi ţie . Noi ne creăm propriile drame în viaţă pentru că suntem umbriţi de ambiţie şi invidie şi acestea duc la o încărcătură care aşteaptă să împuşte conştiinţa noastră, rănindu-i pe cei din jurul nostru .
-Ce pot face să evadez , Arno?
-Să te vindeci şi să-ţi creezi lumea pe placul tău, aşa cum ţi-ai decorat dormitorul.
-E simplu de spus dar greu de pus în practică .
-Poate că nu . Tu ignori vorbele , dar ele ne aparţin . Unii oameni tac şi fac, alţii vorbesc şi nu fac nimic , dar mai există o categorie care cunoaşte valoarea cuvintelor ducându-le către fapte . Şi , aş continua : cum florile au nevoie de mângâiere şi adiere , aşa şi sufletul tău . Cum valurile se iubesc cu ţărmul , aşa şi omul are nevoie de o oglindă să-l adore . Dacă drumul în viaţă ţi-l presari cu ghimpi , asta vei culege , dar dacă ţi-l vei orna cu înţelepciune, smerenie, soare , emoţii şi dragoste , vei aduna curăţenia sufletului tău . O vie tăiată şi îngrijită , oferă struguri sănătoşi şi întinereşte, dar dacă o laşi în Plata Domnului , mustul se acreşte şi via îmbătrâneşte . Aşa şi noi, draga mea !
-Să-nteleg că trebuie să lupt şi să mă trezesc din acest cerc în care m-am lăsat prinsă, iar imaginea făcută până acum a fost falsă privind ceea ce mă înconjoară şi să mă impun cu mai multă ardoare dorinţelor mele , căci numai astfel pot contracara elementele care m-au atins fără voia mea sau cu voia mea .
-În acest fel ar consta trezirea ta şi reînnoirea sufletului tău neîmplinit . Nu te lăsa dominată de întâmplări şi stări ce nu îţi fac bine , încearcă să le ocoleşti dominându-le , şi nu invers . Suntem umili în faţa Luminii şi în acelaşi timp suntem una cu Lumina. Paradoxul de care îţi spuneam adineauri .
-De câte ori o să vreau o dorinţă împlinită , trebuie doar să o gândesc , să o modelez şi să o trec prin filtru gândurilor curate , şi-apoi să o duc spre îndeplinire.
-Exact, Gubia ! Ai înţeles perfect . Lumea e învăţată să calce pe cadavre numai să ajungă acolo unde îşi doreşte , eu vreau să îţi arăt că se poate şi altfel , ocolindu-le , mângâindu-le , şi atunci ele prind viaţă într-o deplasare înconjurată de puritate , implicit Lumina. Disciplina interioară depinde doar de tine , Gubia .
-Nu te teme , Arno! Chiar dacă inima mea refuză să creadă , sufletul meu îţi dă crezare , iar gândurile îmi şoptesc că orice treaptă am coborât până acum , le voi urca fără să-mi dau seama către EA .
-Aşa te vreau , cu o gândire pozitivă ! Acum să revin la Drumul meu .
-Aştept continuarea , Arno .
-Rămăsesem…da, la botez . În timp ce îmi vedeam ziua în care mă botezasem , prunc fiind în braţele Preotului , o mână caldă m-a atins pe umărul drept , şi parcă , citindu-mi gândurile , spun o absurditate , clar că tot ceea ce gândeam era transparent precum apa , mi-a spus : “ Ai păşit în Viaţă călăuzit de un Înger . Ai învăţat pe pământ că singura instanţă a faptelor tale , ai fost tu . Dar acum , venind în Divinitatea Supremă către Lumina , ai fost îmbrăcat cu Speranţa , Putere, Adevăr şi Puritate , dar îţi mai trebuie, ca ritualul să fie gata, smirnă şi aloe . Ele pot fi procurate din Grădina Catedralei , iar pentru a duce la sfârşit Drumul Tău , trebuie să te reîntorci pe pământ, să găseşti persoana dragă care te poate vedea, şi împreună să căutaţi aceste două miresme, să le uscaţi şi să le aprindeţi , parfumând aleile mistice , şi totodată să îţi ajuţi aproapele de suflet să-şi urmeze inima şi să păşească pe-o cale curată şi luminată”. Aşa am păşit din nou pe pământ , cu două ţeluri bine determinate şi am nevoie de ajutorul tău , Gubia .
-Mi-ai spus de la bun început că ai nevoie de mine, Arno . Înainte de a ne aventura pe aleile acelei Grădini , am o curiozitate . Cine a fost cel care te-a atins ?
-Eternitatea , draga mea . Eternitatea care trăieşte în Catedrala şi apare ca o rugăciune la vederea sufletelor . A apărut în veşmânt nevăzut , cu un chip meditativ , vorbindu-mi cu o voce calmă şi clară , ca şi cum mi-aş fi desfătat lăuntricul cu un vin roşu şi prea bun ca să nu-l simt dar care nu m-a îmbătat, ci m-am regăsit pe mine , acolo unde Viaţa a început şi în acelaşi loc se va termina .
-Nu înţeleg nimic, Arno . Fii mai explicit, te rog . M-ai pierdut de la Eternitatea .
-Dansam cu mine , cu sufletul meu , mă regăseam . Timpul e Viaţa , Viaţa e Vinul şi Sufletul meu avea să descopere tăcerea , ruga şi …un amănunt care o să-mi aducă Eternitatea .
-Am înţeles, cred , spuse Gubia la fel de nedumerită . Te-ai găsit pe tine , dar nu chiar pe tine ci pe tine după ce vei îndeplini ritualul .
-Hai să ieşim pe balcon . E lună plină şi aerul parfumat ne va ajuta să alergăm prin miresmele rozelor şi să ne lăsăm conduşi spre deschizătura cerului ca să putem pătrunde în Grădină .
O muzică fermecătoare se auzea în liniştea serii , dar starea Gubiei nu era refăcută complet , începu să-şi muşte buzele , în timp ce-şi plimba privirea de la trandafirii care aveau un miros puternic la Arno , până în cele din urmă când îşi opri ochii asupra lunii , şi-i zâmbi . Parcă şi ea îi răspunse cu un surâs .
-Ce faci ? o întrebă Arno şi glasul lui parcă purta toate armoniile unui concert nocturn şi parfumat. Dă-mi mâna ta , Gubia şi lasă-ţi gândurile să se liniştească . Nu ai să mă pierzi niciodată , draga mea . Ai să te regăseşti, ca şi mine , ai încredere în mine !
-Ştii că te iubesc cu adevărat , doar că …ştiu …ştiu că o dată ce vom păşi în Grădina , nu te voi mai revedea . Îmi e teamă de singurătate ! Îmi e teamă , Arno ! îi spuse Gubia cu vocea stinsă şi îmbibată-n lacrimi .
-Nu plânge , Gubia ! Şi eu te iubesc , draga mea prietenă, dar trebuie să mergem acolo , nu pot bântui pe pământ multă vreme , şi-apoi te asigur că vei fii fericită , cea mai fericită femeie şi nu vei mai fii singură , iar eu îţi voi fi mereu alături , pentru că mă porţi în sufletul tău . Pentru mine ai fost şi vei rămâne zâna mea cea bună care are un loc aparte pe tronul inimii mele , şi doar tu …doar tu , Gubia ai ochii şi sufletul meu , iar al tău suflet e cel mai preţios şi drăgălaş pentru mine , şi cel ce-ţi va fi alături o să-ţi aducă la picioare ghirlande de flori , şi-ţi va îmbrăca sufletul cu mătase şi diamante , iubindu-te mai mult decât am făcut-o eu . Meriţi o nouă viaţă ! Meriţi renaşterea din acest purgatoriu în care tu te-ai exilat singură . Lasă teama deoparte şi eliberează-te de trecut . Caută-ţi Drumul Viitorului alături de omul care vrea să pătrundă în viaţa ta şi să trăiţi împreună o singură viaţă plină de iubire , sinceritate, fericire şi linişte .
-Nu mă pot opri din plâns, prietenul meu scump ! Spui cuvinte frumoase care mă tulbură şi recunosc , în sinea mea , că îmi doresc tot ce e frumos în viaţa asta să mi se întâmple dar … .
-Nici un “dar”, iubeşte şi trăieşte din învăţăturile trecutului . E vremea să-ţi construieşti o nouă viaţă şi , mai ales că ai cu cine , bărbatul există şi doar aşteaptă să-i permiţi a-i deschide Drumul către inima ta . Ascultă muzica aceasta superbă cum mişcă stejarii din faţa casei , parcă şi stelele se leagănă pe ritmul ei calm şi atât de visător . Visează ,Gubia ! Visează şi trăieşte visul tău!
Când îl asculta Gubia , îşi aminti de-o frază pe care o uitase , şi mereu se agăţa de ea atunci când echilibrul ei sufletesc se clătina sub imperiul puternicelor temeri , iar acum o auzea repetându-se în adâncul simţurilor , “ În drumul spre liniştea sufletească şi iubire există trei căi care trebuiesc urmate , şi acestea sunt : mâna întinsă pentru a fi atinsă de lumină, mintea limpede şi lăsată să reflecte lumina soarelui şi glasul inimii să fie ascultat pentru a găsi fericirea .”
“Oare se va schimba ceva pentru mine ?”, se întrebă Gubia .
Îşi întinse mâinile spre Arno, cu faţa îmbujorată , iar el îi spuse să închidă ochii . În acel moment , dintr-o bulă înceţoşată şi atât de seacă , curgeau petale de trandafiri în mâinile ei , umplându-le cu lumina soarelui în culori diverse şi încântătoare , sorbindu-i pielea şi degetele în nectarul rozelor , iar ele o împinseră către …imaginea lui Carlos . Stătea în faţa ei , aşteptând înfăptuirea minunii . Minunea uniunii cu dragostea !
Plin de bucurie , Carlos o ridică în braţe şi începu să o sărute pe obraji, pe mâini copleşind-o de emoţie . Era fericit că în sfârşit ea îşi dăduse acceptul pentru a o iubi . Gubia stătea în braţele lui ca un boboc de floare , iar trupul ei arăta ca o zeiţă în noaptea celestă şi magică , în timp ce degetele lui îi mângâiau părul delicat . În aceste clipe drăgăstoase , Gubia se gândi cât de mult îi lipsiseră aceste tandreţi de care nu mai avusese parte de mult timp . “Trebuie să mă bucur de această iubire !”, îşi spuse ea .
Se bucurau amândoi de acest vis ce nu şi-l doreau sfârşit , chiar dacă acest tablou romantic, şi întâlnirea sentimentelor lor, era doar oglinda sufletească a Gubiei , şi acest vis se va întâmpla într-un viitor apropiat , doar că Arno vrusese ca şi ea să-şi dorească împlinirea dragostei într-o cununa cu soarele şi lună . O viziune ce avea să se înfăptuiască , cât de curând .
Carlos o mai săruta încă o dată , iar filmul se derulă înapoi ajungând până la petalele ce-i îmbrăţişau mâinile Gubiei . Deschise ochii uimită de toată trăirea intensă prin care trecuse , şi-i şopti lui Arno :
-Ce s-a întâmplat ? Unde e Carlos ?
-Ai petrecut câteva momente frumoase cu el , doar că ele nu au existat în realitate ci doar în imaginaţia ta ajutată de Lumina pe care ai primit-o în sfârşit în tine , draga mea .
-Şi-atunci , ce se va întâmpla cu mine ? Vom fi împreună ? Voi fi fericită? În el am găsit dragostea , ai avut dreptate , Arno!
Vroia să îi spună că el are dreptate mereu dar lăsă o clipă de tăcere între ei , apoi îi spuse :
-Atunci când sufletul îţi e gol , nu există Lumină , nici împăcare cu sine , dar când el este plin , Lumina te inundă şi împăcarea cu tine are loc , liniştea şi iubirea te vor, şi tu pe ele , şi-atunci nu îţi rămâne decât să le râvneşti şi să le cauţi , dar tu , Gubia le-ai găsit şi noaptea vei străluci , ziua vei însori şi drumul îţi va fi împodobit cu stele noi şi surâzătoare . Ai trecut prin toate stările posibile pe care le parcurge un suflet , şi când ai dat de greu , te-ai retras într-o lume a ta prea tristă şi secată , canalizându-ţi energia în pictură, doar că nu te-a hrănit şi primăvara nu vroia să vină pe pensula ta , dar acum te vei folosi mult timp de comoara iubirii , şi ea de tine . Va fi un schimb între voi două şi va ieşi ceva frumos : pasiune si inspiraţie în TOT !
-E un adevăr pe care îl conştientizez şi eu foarte bine , acum ! Dar tu nu poţi garanta că dragostea va fi fără termen de valabilitate între mine şi Carlos .
-Ba da ! Pot să afirm fără urmă de îndoială că iubirea poate fi constantă , dar mai ales că ea poate să crească . Simţi cum inima ţi se scufundă undeva într-o boare nemărginită, într-o încercare disperată de a prinde valurile iubirii şi să te izbeşti de ele . Nu e nimic rău în ceea ce îţi doreşti , şi chiar eu te-am sfătuit să îţi mai dai o şansă . Până acum ai suferit , şi iată că în clipa asta inima ţi-a spus că sentimentul acesta frumos îl ştii . Inima ta cunoaşte dorul, speranţa, dar şi mintea ta simte că el este sufletul tău pereche , cel mult aşteptat ! Dragoste există între voi doi . Ce poţi face ca ea să fie continuă şi şlefuită ? Să iubeşti în continuare şi să nu te pierzi pe acest Drum reînceput . O dragoste ca să nu moară şi să nu devină cenuşa fiinţei noastre , trebuie să ardă , să fie plină de scântei şi să persiste . Viaţa fără dragoste , este o viaţă moartă . Sufletul fără dragoste este un suflet aruncat în hău . Inima fără dragoste este o inimă zbuciumată . Mintea fără dragoste este o minte inundată de îndoieli şi pesimism . Ce poţi face ca relaţia voastră să fie una statornică şi plină de fericire ? Trăieşte-o ca şi cum ar fi sfârşitul ei , hrăneşte-te cu ea şi fii una cu relaţia , una cu bărbatul ce vrea să îţi fie alături . Gustă dragostea din plin , ud-o cu vorbe şi simţiri calde , trateaz-o cu pământul domol şi sincer , curăţ-o cu încredere, iscusinţă şi cu dăruinţă , iar dragostea va fi fără sfârşit , draga mea !
Gubia îşi redobândi liniştea şi echilibrul . Câteva secunde tăcu , adunându-şi gândurile , pe care Arno reuşise să i le tulbure , apoi îi spuse :
-Sunt pregătită , Arno ! Să mergem în Grădina ca şi tu să îţi duci la îndeplinire ritualul.
Arno ascunse un zâmbet uşor , apoi îngăimă un cuvânt de mulţumire , pentru sine sau către ea , nu mai conta pentru că ţelul îi fusese atins .
-Te felicit , Gubia ! spuse el cu o linişte în glas .
Ultimele ei cuvinte nu apucară să mai fie rostite şi într-o clipă, după ce-şi împreunară mâinile, pătrunseră în deschizătura cerului unde au fost întâmpinaţi de un porumbel care după ce dădu de trei ori din aripi se transformă în trup uman îmbrăcat în straie albe şi strălucitoare .
Amândoi porniră alene pe acele alei din Grădina ca şi cum viaţa li se cernea prin faţa ochilor. Atunci, porumbelul le spuse :
-Gradina aceasta e creaţia unor dorinţe neîmplinite pe care le are pe suflet omul. Voi sunteţi ceea ce faptele voastre oglindesc dar diferenţa este că voi deţineţi controlul lor şi nu Destinul .
Arno şi Gubia ascultau fascinaţi de cele spuse de porumbel . Apoi , el continuă :
-Când o persoană se trezeşte în faţa destinului, şi calea este cea pe care şi-a dorit-o urmată , asfaltul pare că-i serveşte ca scop avut şi are o semnificaţie mult mai intensă , dincolo de ceea ce voi vedeţi dar care aşteaptă să fie posedat . Ajutând asfaltul să se dospească , vă ajutaţi pe voi să creşteţi parcurgându-l , şi oricât aur aţi sufla peste el , doar drojdia lăuntrică îl leagă sufleteşte de voi , îi dă speranţă pentru a vă elibera de legături sumbre şi de a vă duce la bun sfârşit dorinţele curate şi care să vă hrănească cu adevărat.Când ţi-ai ales piramida care să îţi întregească sufletul ,bucură-te de cristalele vorbelor, de învelişul durabil al mângâierilor şi umpleţi tainele interiorului cu culori care-ţi aparţin şi completează-le cu culorile celuilalt, şi-apoi serviţi-vă , în timp ce sufletele voastre primesc forma unui singur interior având o singur scop , şi acela este de a vă împrejmui într-o simplă dar unică inimă . O inimă condusă spre o linie cu esenţe luminoase care primeşte o singură destinaţie : trecerea de la întâmpinare , la îmbrăţişarea frumuseţii unei iubiri.
-Cu ce mă mai ajuta pe mine, porumbelule ? spuse Arno oarecum confuz de vorbele cu tâlc ale porumbelului.
-Să gândeşti pozitiv şi să ai putere de a te lăsa consolat de firul Luminii .
-Dar eu sunt pregătit, porumbelule !
-Ştiu şi totuşi gândul de a pune anumite blocaje , şi ai să vezi de ce îţi spun aceste lucruri , e o provocare care nu trebuie să ţi-o permiţi acum . Lumina se schimbă după suflet , dacă sufletul este curat ea străluceşte , dar dacă sufletul e amăgit , închis şi plin de impurităţi îndoielnice , el nu mai străluceşte ci dispare Lumina la fel de repede cum a apărut .
-Vrei să spui că , în acest moment mă aflu pe un bloc nesigur şi dacă mă înfrupt din ciocolată mă prăbuşesc , dar dacă stau şi o sculptez , o mângâi atunci mă ridic către Lumină şi voi aparţine ei şi numai ei ?
-Tu ai vorbit de ciocolată , eu aş da exemplu cu gheaţa şi marea : îngheţi sau te scalzi în schimbare .
Marea Catedrala era învăluită în tăcere şi Lumină . Doar chipul şi trupul Marelui Rumi părea să radieze de strălucire fiind îmbrăţişat de razele soarelui . Deodată, cum păşeau cei trei prin Grădina , aleile murmurau sunete calde şi blânde care le aduse zâmbetul pe buze celor doi străini , Arno şi Gubia .
Gubia arătă cu degetul spre o floare necunoscută ei dar care dansa şi cânta , iar din petalele ei ieşeau cuvinte care erau prinse de frunzele unui fag ce le aşeza pe-o tabla din marmură .
-Ce vrea să-nsemne asta , Arno? Cât de frumos , nu am mai văzut aşa ceva ! O comoară nepreţuită ! spuse Gubia plină de compasiune şi cu voce senină , în timp ce florile se înclinară şi-i transmiseră prin sunetele lor : ” orice suflet poartă o stea dar tu , draga noastră o ai pe cea mai frumoasă dintre toate stelele cereşti pentru că trăieşte în tine şi tu în ea .”
Atunci porumbelul îi spuse :
-Ele sunt una din frumuseţile acestei Grădini , şi tot ele aduc visele în noi şi sperăm ca ele să devină reale . Consideră-le Florile-Vis în momentele noastre magice şi pline de imagini care la prima vedere par fantezii , dar după un timp şi cu multă străduinţă , ele prind viaţă devenind reale .
-O, cât de frumos ! Adevărat spui tu , porumbelule ! Adevărat ! spuse Gubia uimită de tot ceea ce auzea şi vedea .
Porumbelul continua :
-Iar ele ajutate de frunzele fagului , doar trec aceste vise în manuscrisul de marmură , apoi fratele meu, Binecuvântare se refugiază în ele dându-le forme de apariţie după străduinţa acelui suflet care-şi doreşte împlinirea viselor .
-Trebuie să-i mulţumesc fratelui tău , porumbelule pentru că şi mie mi-a îndeplinit un vis .
-Fă-o , draga mea Gubia ! Împreunăţi mâinile înaintea inimii şi lasă-te purtată cu gândul într-o armonie care este întrupată în acest tărâm celest , şi el îţi va apărea în faţa ta .
Aşa a şi făcut Gubia , iar Binecuvântare s-a ivit în faţa ei preluând mulţumirea adusă de şoaptele ei , iar o undă îi străbătu privirea adiind-o cu ploaia de petale topite ce se mişcau pe muzica aerului natural încercuindu-i mâinile cu ele .
-Respiră darul oferit de fratele meu , acest parfum al florilor care au menirea de a îndeplini vise ! îi zisa porumbelul .
“Carlos va fi acolo şi mă va aştepta . Va fi doar al meu şi numai pentru mine, şi nu voi renunţa la visul de a iubi şi de a fi iubită în lumea mea !”, îşi zisă Gubia .
“Voi porni cu sufletul împăcat şi voi găsi tâlcul acestor cuvinte rostite de porumbel şi-mi voi căuta liniştea Luminată cu sufletul şi mintea ca o flacără ce mă va consola pe Drumul meu către Divinitatea Supremă “, îşi spuse şi Arno, în sinea lui .
Porumbelul continuă :
-Acum o să vină Croitorul Inimii acestui loc divin şi te va pofti în coroana de rozmarin unde se găseşte râul cu puteri magice , şi te va pune să îţi rosteşti păcatele , iar după aceea te va confrunta cu ele ca să primeşti puritatea acelui râu şi vei comunica cu tot cei cărora le-ai adus un prejudiciu sau le-ai intors spatele , ca să fii salvat şi să te înalţi spre prima treapta a Divinităţii Supreme . Trebuie să meditez , să îţi aduni viaţa în palmă şi să culegi păcatele , bob cu bob , imagine cu imagine, faptă cu faptă, şi să nu îţi fie frică, lasă-te purtat de sunetul focului , care se va auzi . Focul puterii te va cuprinde, şi cu incredere în tine vei reuşi, să ajungi la finalul primului ritual către linişte, fericire şi Lumina .
-Mi s-a spus că doar un ritual am de dus până la capăt, şi acela e de a aduce smirna şi aloe .
-Un ritual pentru sfârşit , dar d-abia e începutul . Ritualuri vor fi trei la număr . Ritualuri diferite , şi fiecare dintre ele aduc ceva în sufletul tău , pot să le numeşti : Trecut, Prezent şi Viitor dar eu le-aş numi , Lumina Sufletului, Minţii şi Inimii .Când perforezi libertatea , amestec-o înainte cu frumuseţea interiorului tău , apoi vântur-o spre muzica inimii , şi transform-o în spiritul clădirii tale fără a putea fi demolată . Sau ia aminte cuvintele Marelui Rumi : “ Ascultă secretul din profunzimea /versurilor…/ Şi lasă-l să te ducă unde vrea…/ Nu uita de sfatul meu / Şi nu abandona această cheie. “
Când mâna Croitorului Inimii îi atinse fruntea , Arno simţi cum spiritul lui fu inundat de pace şi fericire încât uită de teamă care-l cuprinsese , iar o forţă caldă îl atrase către coroana de rozmarin . Fata îi era senină, şi cu încredere păşi spre sunetul râului ca să-l binecuvânteze pentru primul ritual care avea să-i aducă tămăduirea.
Croitorul Inimii construi din nori un templu care avea trei coridoare simple dar grandioase , şi cu o suflare le dădu reculegerea interioară , unde Arno avea să găsească începutul şi sfârşitul trupului lui dar şi a gândurilor . Cum intră în acel templu , simţi întregul său spirit cum se transformă în ceară, sub puterea Luminii care era îngropată în sicriul sufletului său .
Croitorul Inimii vroia să-i ofere o parte din fericirea pe care Arno o obţinuse cu decesul lui , dar ca ea să fie pe deplin completă , el trebuia să urmeze unul din cele trei coridoare care duceau spre eliberare , şi astfel când va ieşi din templu, să-şi dobândească Lumina Inimii.
După câteva secunde de tăcere, Arno descoperi în mijlocul primului coridor sufletul tatălui său , şi-n jurul lui era prins un cerc pansat cu nasturi albi având dimensiuni variate , iar lângă el stătea mama lui îmbrăcată în rochia timpului care o împiedica să înlăcrimeze la vederea fiului ei, dar îşi întinse mâinile de a-l cuprinde în braţele ascunse după razele Mântuirii , dar care se mişcau pe sunetul unui flaut al reîntregirii familiei şi dorului de atâţia ani în care nu-şi mai luase în braţe dragul şi iubitul ei prunc , lăsându-l singur din cauza unei boli care-i răpise creşterea şi maturitatea lui .
Cu lacrimi în ochi , la vederea părinţilor , Arno le sări în braţe aprinzând lanterna sufletelor lor în Universul Cerului . Mamei îi căzu la picioare, sărutându-le şi spălându-le cu lacrimile lui , iar tatălui îi desfăcu cercul ce-i îngrădea sufletul şi-l cultivă cu sufletul lui , astfel că familia se uni într-o legătură fără sfârşit , lipită cu laserul iubirii şi regăsirii.
Croitorul Inimii şi Gubia urmăreau darul spiritual de care avea parte Arno dar şi cum coridorul era mult mai luminos şi din fiecare nasture creştea cuvântul iubire şi miracol iluminat .

Atunci, el se apropie de Arno , şi-i spuse :
-Legătura dintre voi s-a stabilit . Părinţii tăi sunt aproape de tine de-acum înainte şi te vor iubi pe vecie , dar mai ai un singur coridor de pătruns şi acolo vei găsi locatarul care te-a iubit trupeşte şi care-ţi este proprietarul jumătăţii inimii tale . Pătrunde în acel coridor şi lasă-te descoperit de umbra acestui suflet care te aşteaptă de mulţi ani.
-Asa am să fac , spuse Arno , apoi continuă … dar de unde am să ştiu care din cele două coridoare am să găsesc pe cea cu care m-am iubit şi-am adorat-o mai mult decât viaţa mea ?
-Depinde doar de tine , Arno ! Loveşte-ţi sufletul cu gândul, şi dacă el îţi sună a gol înseamnă că în dreptul acelui coridor nu se va afla acea persoană , dar dacă sunetul este încărcat cu un sentiment care curge şi îi percepi lipsa , atunci acela este locul unde este iubirea ce-a fost şi, poate ce va veni .
Aşa a şi făcut Arno , stând în dreptul celor două coridoare care erau paralele cu locul unde el se aşezase , şi-a adunat gândurile toate şi le-a dat forma unui ciocan , apoi şi-a lovit sufletul cu ele până ce-a ţâşnit din el o revărsare de cântec care-i lipsea şi dintr-o dată o rază puternică s-a împletit cu un voal alb , împodobind cu străluciri părul unei femei pe care o venerase mult timp până ce ea trecuse în nefiinţă , căutând-o chiar şi după acel incident prin culorile şi imaginaţia lui, ca s-o prindă pentru ultima dată într-o tăcere blândă şi s-o aşeze într-un tablou, atingând-o blând cu petalele pensulei moi , împletindu-i trupul şi chipul în toate nuanţele fanteziste .
-Niciodată nu am fost atât de liniştit ca şi acum , iubita mea ! Sufletul vibrează de lumină , de note celeste care cresc şi scad oferind melodia noastră care ne-a unit într-un surâs , iubire . Sur, dragostea mea te-am desenat şi te-am pictat pe pânze cu pensula durerii . Durere pe care mi-a pricinuit-o moartea ta . Iartă-mă că nu am putut să te salvez de la înec . Iartă-mă ! spuse Arno cu lacrimi în ochi şi cu o voce stinsă în propria lui durere .
-Arno ! Arno ! Sufletul îmi e liniştit pentru că te-am iubit şi te iubesc , dragul meu . De când am aflat prin Telegraful Sfânt că vei veni , un singur gând aveam şi acela era de a te reîntâlni şi să-ţi spun ceea ce nu am reuşit să îţi rostesc. Mi-ai sădit speranţă şi inspiraţie în suflet, m-ai vindecat de îndoială şi m-ai pregătit să primesc iubirea şi inima ta , mi-ai arătat un drum presărat cu viaţă şi petale parfumate cu polen liniştit printre frunzele iubirii tale şi arta cu care ai ştiut să mă pictezi în ochii mei ca nimeni altcineva . Nu am ce să îţi iert ci doar să te iubesc din adâncul sufletului meu colorat de dragoste…a noastră înălţată dincolo de văile întunecoase , printre norii ce ne fierb simţurile şi ne înalţă într-un vis nepământesc, dar e doar al nostru .
-Sur…, mă sting ! Sur … luminez !Surrrrrrr… .
-Nu te teme , Arno ! Am reîntregit inima dragostei noastre . Imediat vei ieşi din templu pentru a-ţi primi Lumina Inimii , iar eu te voi aştepta în Divinitatea Supremă după ce-ţi vei duce la final celelalte două rituale.
Arno asculta vorbele Surei complet copleşit într-un amestec de tihna cerească şi lumina redata la do minor . Mai târziu, după ce ieşi din templu , Croitorul Inimii îi spala chipul de trei ori cu apa din râul magic învelindu-i sufletul şi mai ales inima cu pulbere aurie şi aripi angelice , pentru că interiorul lui renăscuse din propria lui iubire , iar satisfacţia dragostei îi umpluse inima cu magia amintirilor cu viaţă, colecţionate dintr-o relaţie ce se pierduse din cauza decesului fiinţei ce-o iubise, dar şi de cele două pietre care i-au fost temelie şi i-au redat valoarea lui ca om , doar dându-i viaţa, părinţii lui . Părinţii ce l-au ocrotit prin trandafirii ce-i înconjurau casa , modelându-i frumuseţea sufletului şi gândurilor .
-Esti pregătit pentru cel de-al doilea ritual , îi spuse Croitorul Inimii .
Împreună cu Gubia şi porumbelul , după ce şi-a întregit inima , Arno paşi spre alta granita unde urma să fie binecuvântat cu Lumina Minţii . Trecură de palmieri şi multitudinea de culori date de petalele florilor , până ce ajunseră la un ecran grandios care emana o muzică religioasă redată de vocile unor păuni şi inorogi , activându-i amintirile legate de întâlnirile lui cu corul Bisericii în concertul de Paşti şi de Crăciun, susţinut în fiecare an până ce-a împlinit vârsta de optsprezece ani şi a părăsit localitatea natală .
-M-am întors în propria mea copilărie ? întrebă Arno pe porumbel .
-Sunt amintiri ce-ţi aparţin şi deţin zâmbetul şi fericirea inocenta a copilăriei tale, şi de unde ai deprins anumite învăţături ce-au adus la structura ta ca om , caracter şi comportament . Doar ca aceste învăţăminte le-ai uitat refugiindu-te în alte simţăminte care ţi-au adus numai suferinţe , lăsând rugăciunea şi glasul religios deoparte . Pentru a primi Lumina Inimii trebuie să intri în alt templu şi să îţi înlături obstacolele ce te-au blocat odată , prin rugăciune, smerenie şi curăţenia gândurilor . Ştiu că vei reuşi , pentru că eşti recunoscător vieţii pentru ce ţi-a oferit şi calitatea ta suprema eşti Tu .
Gubia întrerupse spusele porumbelului :
-A trebuit să moară ca să se nască din nou, porumbelule ?
-Exact , Gubia ! spuse porumbelul .Aşa cum Iisus a înviat din morţi şi s-a suit la Tatăl lui şi la Tatăl Nostru şi la Dumnezeul Lui şi la Dumnezeul Nostru şi s-a înfăţişat ucenicilor, zicându-le “Pace Vouă”, şi a suflat asupra lor şi le-a zis :”Luaţi Duh Sfânt!” , apoi a continuat , spunându-le “Cărora veţi ierta păcatele , le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine , vor fi ţinute ”, aşa se întâmplă cu orice suflet care moare pe pământ şi reînvie din morţi pe acest tărâm nepământesc , adică Divin .
-E adevărat , porumbelule că m-am pierdut de drumul spiritual , luând alte căi care , ziceam eu , îmi asigurau existenta , uitând de rugăciunile dinaintea mesei şi cele dinaintea culcării .
-Arno, şi Toma a avut îndoieli la un moment dat dar Iisus s-a înfăţişat în faţa lui şi i-a spus : “ Pentru că m-ai văzut , ai crezut . Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut !”
-Am fost un Toma , dar acum sunt pregătit să primesc Sfântul Duh rugându-mă aşa cum o făceam când eram tânăr .
Atunci , Arno îşi începu rugăciunea . Aşezat în genunchi cu mâinile împreunate lângă piept , rosti : “ Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea şi nu m-ai dat în mâinile vrăjmaşilor, şi ai mântuit din nevoie sufletul meu. Şi acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta şi să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu şi amarnic îi este să iasă din netrebnicul şi întinatul meu trup. Că nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine şi să-l poticnească întru întuneric, pentru păcatele cele făcute de mine, cu neştiinţă şi cu ştiinţa, în viaţa aceasta. Milostiv fii mie, Stăpâne, şi să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei străluciţi şi luminaţi. Şi când mă vei judeca, să nu mă apuce mana stăpânitorului acestei lumi, ca să mă surpe pe mine, păcătosul, în adâncul iadului, ci stai lângă mine şi-mi fii Mântuitor şi sprijinitor, pentru ca aceste chinuri trupeşti veselie sunt robilor Tăi. Miluieşte, Doamne, sufletul meu cel întinat cu patimile acestei vieţi şi, prin pocăinţă şi mărturisire, curat pe el îl primeşte, ca binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. “
O lumină roşie se-mprăştia în jurul lui , iar în mijlocul ei se vedeau două mâini întinse care purtau o coroană de spini şi flori de mac , iar o voce ca un ecou îi spuse :
-Primeste praful iertării , coroana Luminii Minţii şi împreună cu Lumina Inimii vino în Divinitatea Supremă . Ia de la porumbel smirna şi aloe , aprinde-le şi îmbălsămează-te cu fumul lor , apoi împrăştie cenuşă şi pe trupul Gubiei .
Porumbelul făcu exact cum primise instrucţiunile de la Vocea Sfântă şi zâmbind îi înmâna cele două plante lui Arno .
Plantele aveau un parfum de nedescris , dar Arno nu fu împiedicat de mireasma lor şi îşi continua îmbălsămarea ca sufletul să-i înflorească , apoi cu cenuşa strânsă în mâini , o vântură pe trupul Gubiei exact cum îi fusese indicat . Totul prinsese contur . Toate aceste ritualuri aveau o singură explicaţie şi aceea era : darul naşterii lui , smerenia şi iubirea sufletească , drumul spre calea religios-mentală întreţinându-i spiritul cu puritate şi evlavios . Comuniunea care se stabilise în această Grădină îi umpluse golul ce-l avusese : întâlnirea cu persoanele iubite, spălarea spiritului prin rugăciune , privilegiul de a sta în templul norilor , iar acum putea să doarmă liniştit trupul lui , iar sufletul să-i fie Mântuit şi Luminat pe veci .
Ieşirea din Grădina îi aduse pe amândoi în casă . Gubia îşi lua rămas bun de la Arno cu lacrimi în ochi dar şi cu sufletul împăcat şi fericit că-şi găsiseră amândoi liniştea şi iubirea . Venise timpul ca ei să se despartă , continuându-şi fiecare drumul destinului pe căi diferite : ea pe pământ şi el în Divinitatea Supremă . Rostiră împreună o rugăciune , dar şi cu promisiunea smulsă Gubiei ca în fiecare seară se va ruga şi-n fiecare duminică , ori sărbătoare se va duce la Slujbă Bisericească , iar în Săptămâna Mare de Paşte care se apropia cu paşi repezi va ţine post , şi-n fiecare miercuri şi vineri din săptămână va încerca să postească .
“Mărturisesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Celui în Treime slăvit şi închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh – păcatele mele făcute în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de fata cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul şi cu toate simţurile mele sufleteşti şi trupeşti, prin care Te-am mâniat pe Tine, Dumnezeul meu, şi am nedreptăţit pe aproapele. Pentru toate acestea mă simt vinovat înaintea Ta şi vreau să mă pocăiesc. De aceea, cu smerenie, mă rog: iartă-mă şi mă dezleagă de toate păcatele, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin. “

*
Arno a intrat în Divinitatea Supremă unde a fost întâmpinat de Iisus cu peşte , pâine şi vin , şi i-a zis : “ Urmează Mie” . Iar el L-a urmat şi stă lângă Fiul Tatălui Lui şi Fiul Tatălui Nostru , şi i-a apărut în chip de iepuraş cu o lumânare în forma de ou, în Noaptea de Inviere în vis Gubiei , şoptindu-i : “ Paşte Fericit, draga mea prietenă ! Hristos a Înviat !”.

2 thoughts on “Poveste pictată în fire tainice

  1. Adevarat a inviat! Frumoasa poveste, regasire si inplinire in dragoste, multa poezie si o feerie de culori, paradisul descris in cuvinte.

Lasă un răspuns

Top