Reduceri.Online

You are here
Home > Coltul m@gic > Să avem puţintică răbdare…

Să avem puţintică răbdare…

Să avem puţintică răbdare…

Cu toţii recunoaştem că” e ceva putred în Danemarca”. Aşa că, ne umflăm nările, mândrii că am fost părtaşii unei revelaţii, apoi ne uităm lung unii la alţii şi conchidem:” Ce să-i faci, frate, aşa e în România!’
Până nu demult, auzisem frânturi de discuţii de genul că ar fi nevoie de Apocalipsă pentru ca lucrurile să se îndrepte şi să o ia pe un făgaş normal şi în ţara noastră- fără mită, ipocrizie, promisiuni veşnic nerespectate, nesfârşita luptă pentru ciolan…şi lista ar putea continua.
Nu pretind că există societate democratică 100%, adică acea societate ideală în care toţi să prospere şi nimeni să nu fie lezat în ceea ce are el mai sfânt. Aşa ceva este o utopie- chiar mai puţin realizabilă decât cea a rasei ariene.
Dar că s-ar putea realiza o îndreptare, o ieşire din starea de continuă şi dureroasă tranziţie, dintr-o criză în alta- şi nu mă refer doar la cea economică, nu ar fi chiar aşa imposibil. Cel puţin aşa ne place să credem.
Dar cum s-ar putea realiza acest fapt dacă ne complacem şi vorba unui bine-cunoscut personaj caragialesc “avem puţintică răbdare”…
Românul are în primul rând răbdare cu munca. Cunoscutul proverb:”Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi” a devenit:”Lasă pe mâine ce poţi face azi, că poate mâine nu mai trebuie”. Şi iată-ne prinşi în capcana reinterpretării.
O altă extremă ar fi ca în orice instituţie din ţară te-ai prezenta, fie şi cu o problema urgentă, trebuie să fii înarmat cu răbdare, cu multă răbdare. Oamenii trec pe lângă tine, îi întrebi ceva, poate îţi şi răspund, dar trebuie să fie ceva excepţional ca să poţi rezolva totul pe loc, fără să mai intervii prin pcr ( pile, relaţii, cunoştinţe ). Aşa că, dacă dai un telefon cui trebuie- afacerea e pe jumătate cel puţin, rezolvată. Totul e să ai agenda plină de numere ca la loto prono. În funcţie de ocazie , îl alegi pe cel potrivit. Altfel, trebuie să ai puţinitică răbdare, şi cu totii ştim ce virtute rară este aceasta.
Mergând pe stradă nu ai cum să nu observi îmbrâncelile celor din jur, claxoanele disperate , înjurăturile mai mult sau mai puţin mimate, precum şi diverse onomatopee care mai de care mai colorate, ce ne încearcă din greu rabdarea si calmul.
De pildă, dacă plouă, ca pieton rişti să fii stropit din cap până-n picioare şi e “ideal”, mai ales dacă mergi la o întâlnire importantă. Şi aşa punem atâta accent pe prima impresie… Dacă cumva s-a stricat semaforul, situaţia e aproape de dezastru- şoferi nervoşi, pietoni haotici, care trec cum le vine lor mai bine, în orice caz nu ţi-ai dori să fii prin preajmă.
Cum bine se observă, oamenii nu mai au răbdare unii cu alţii, s-a instituit regula toţi vorbesc, nimeni nu ascultă, elevii nu mai au răbdare cu dascălii lor,copiii cu părinţii lor, şi vicevresa, casnicele nu mai au răbdare cu programele TV- ce bine că s-a inventat telecomanda!!
În aceste cazuri ar fi binevenit Trahanache cu răbdarea lui proverbială. De ce mi-e simpatic acest bătrânel ?
Ca orice politician, a gustat ceva – chiar ceva mai mult, el fiind seful totutror comitetelor şi comiţiilor posibile şi imposibile- din gustul corupţiei, dar a mai lăsat şi la alţii. Din bunăstarea lui se înfruptă şi amicul lui, Tipătescu, al treilea pion al triunghiului amoros.
Ce il face cu adevărat haios e chiar rabdarea sa în situaţii critice- infidelitate, scandaluri politice, răsturnări de situaţii. El este încornoratul simpatic, care nu crede că este înşelat nici când are dovada în mâna. Consideră biletul de amor al Zoiei, o plastrografie şi pregăteşte cu minuţiozitate un “contraşantaj”.
Spre deosebire de Jupân Dumitrache din O noapte furtunoasă, care îşi hăituieşte adversarul, fie el şi falsul adversar, ţinând la onoarea lui de familist, Trahnache pare să nu se sinchisească de escapadele Zoiei, chit că ea se agită peste poate ca nu cumva să se afle de aventura ei. Spre deosebire de Zoe, coana Ziţa a jupânului Dumitrache nu are o onoare chiar nepătată, în conştiinţa comunităţii, căci de fiecare dată când Dumitrache afirmă despre consoarta dumnealui că e ruşinoasă, amicul lui, Ipingescu îi replică cu ironie:”Ruşinoasă…mie-mi spui?”
Printre personajele caragialeşti, Trahanache este o figură aparte , se agita iniţial în timpul şedinţei publice, dar după aceea îi îndeamnă la calm , deşi pe parcurs, îşi pierde şi el răbdarea odată cu discursul interminabil al lui Farfuridi.
Nu de puţine ori ni se întâmplă şi nouă să scoatem fum pe nări, dar să-i îndemnăm pe ceilalţi să fie calmi. Iată paradoxul. Cum vrei să calmezi spiritele dacă nu eşti tu însuţi un spirit calm?
Caragiale a fost acuzat în epocă de imoralitate. Şi asta pentru că oamenii se simţeau lezaţi recunoscându-se în eroii creaţi de el. De linguşitori, oportunişti, adulteri, corupţi, ipocriţi, puşi pe scandal e plin în societatea românească. Şi aş îndrăzni să spun că tipurile umane sunt cu mici variaţiuni, identice.
Fiecare personaj are şi corespondentul în viaţa reală, de aceea, datorită comediilor sale, Caragiale nu a murit. El zâmbeşte în continuare pe sub mustăţi, privind cu ironie şi de ce nu, haz spre comedia umană. Fără ca acuzatorii săi să realizeze, Caragiale promova morala, tocmai prin faptul că evidenţia trăsăturile negative ale eroilor săi- chiar dacă nu era vorba în final de o reabilitare etică a acestora. Reabilitarea vine în timp, nu neapărat într-o piesă dramatică de două acte.
În plus, Caragiale e uman- în felul lui îşi iubeşte personajele, le prezintă în calitatea lor de oameni. Aşa corupţi şi imorali, nu sunt negativi până în final- fac ei ceva care îi reabilitează- şi iată dovada pentru a demonstra că marele scriitor crede în Om!
Eminescu îl invoca pe Tepeş să facă dreptate, sa reabiliteze societatea :” Unde esti tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei/ Să-i împarţi în două cete, în smintiţi şi în mişei/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni/ să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
Eu, însă, l-aş chema pe Caragiale să ne surâdă sarcastic şi să ne biciuiască cu acele ironiei sale. E ceva de care am avea realmente nevoie. Iar in urma biciurilor îndelungate, să ne ridicăm într-un final de jos, să ne ştergem de praf şi apoi să mergem mai departe.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top