You are here
Home > Coltul m@gic > Poveşti de demult

Poveşti de demult

A trecut vremea poveştilor. Ştiu că sunt cam sentimentală pentru vremurile pe care le trăim, dar parcă viaţa nu are farmec, dacă nu simţi atmosfera unei poveşti bune. Ce înseamnă o astfel de poveste pentru sufletul unei femei? Cam totul, aş putea zice. Cred că în primul rând, asta ne dorim de la un bărbat, să fie un erou de basm, care să nu pregete în a se lupta pentru femeia iubită. Cei doi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, fără a fi nevoiţi să înlăture cu orice preţ rutina din viaţa lor. Căci se ştie, toate basmele se termină cu bine, cu o nuntă şi apoi cu asigurarea că nu vor apărea divorţul si alte separări.
Una din cele mai mari dorinţe ale femeilor este să aibă certitudinea că vor fi iubite pînă la sfârşit, indiferent cum ar fi, sau ar mai arăta. Dar deseori uităm că dragostea trece şi se epuizează repede ca o flacără de care nu ne mai îngrijim. Această flacără pentru a fi vie, e nevoie de mult efort din partea amândurora, e ceea ce numim compromis în numele iubirii.
Este o vorbă, că barbatul vrea să fie primul în viaţa femeii, iar femeia, ultima din viaţa acestuia. Asta am cam vrea cu toatele, dar mai sunt şi alte dorinţe, care uneori ne frustreză, găsindu-le neîmplinite, şi alteori îi copleşesc pe cei lângă care trăim.
Până acum am stabilit că ne plac poveştile, iar viaţa nu pare a semăna cu o poveste bună- de când se căsătoresc, tinerii au de înfruntat o mulţime de probleme- unde locuim, cât e chiria, cum facem gestiunea banilor, ce zice socrul, dar soacra… aşa că, singura soluţie în a păstra ceva din farmecul iubirii şi, implicit, al primelor întâlniri, când fluturii zburau nestigheriţi prin stomac, e aceea a recompunerii unei povesti. Căci ,dacă nu suntem cu toţii scriitori, asta nu înseamnă că am fi şi lipsiţi de imaginaţie- ori e binecunoscut faptul că femeile au o imaginaţie ….bogată.
Ideea mea era că visarea, imaginaţia nu poate şi nu trebuie să înlăture concretul, dar e nevoie de o doză de “nebunie” în relaţie, şi asta pentru a nu înnebuni de-a binelea. Ne mai închipuim, de ce nu, că suntem prinţese şi că trebuie să ne răsfăţăm, căci nu se poate doar să oferim iubire, compasiune, doar să”ţinem casa”,aşa cum se zice despre femei, trebuie să ne obişnuim să primim şi chiar să cerem, nu într-un mod ostentativ, ci cu multă stăpânire de sine şi cu conştientizarea propriei valori.
Psihologii afirmă, de asemenea, că e bine că desi facem parte dintr-un cuplu, să nu ne depersonalizăm, în dorinţa de fi cât mai intim partenerului- să aducem cu noi şi voinţa proprie, şi dorinţele şi visurile noastre. Pentru că , are Mircea Cărtărescu o poezie, ale cărei versuri m-au intrigat de prima oară de când le-am citit, şi le găsesc actuale. Acestea fac referire pe de o parte, la teama omului de singurătate, dar şi la faptul că atunci când avem cea mai mare nevoie de a fi înţeles, iubit, acceptat, nu se întâmplă acest lucru. Voi cita doar doua strofe din poezia sugestiv intitulată Cand ai nevoie de dragoste:
“când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată? “

Foarte bune întrebările lui Cartărescu, şi parcă sunt desprinse din viaţa noastră. Să nu fiu înţeleasă greşit, eu nu propun visarea, fantezia să devină asemenea unei amăgiri în urma căreia s-ar putea confunda un zmeu cu un veritabil Făt-Frumos. Aceasta e pură amăgire şi are un efect negativ asupra vieţii noastre. Eu zic doar să ne vedem pe noi într-o lumină bună, căci cine ar putea-o face mai bine ca noi? Să nu fim aşa autocritice şi nemulţumite de noi, începând cu aspectul fizic şi continuând cu trăsături morale pe care , neavându-le , simţim frustrare. Articolul e scris mai ales pentru doamne, căci noi suntem, şi pot zice cu mâna pe inimă, maestre în ale autocriticii şi avem uneori momente când nimic nu ne convine.
Şi dacă mai avem momente în care nu ne simţim iubite aşa cum ar trebui, de noi sau de ceilalţi, să nu uităm un lucru- pe care atâtea piese de dragoste îl tot spun de ceva vreme încoace, că suntem frumoase şi că atunci când avem cea mai mare încredere în noi, atunci ne respectăm ca fiinţe şi atunci, vom fi cu siguranţă iubite de bărbat, căci el asta apreciază la o femeie.
Şi ce dacă nu e acel bărbat suflet-pereche, asemenea prinţului care să ne ducă la balul unde vom dansa aceeaşi melodie frumoasă toată viaţa- melodia iubirii şi a pasiunii… putem foarte bine să lăsăm muzica să cânte în noi şi să lăsăm sufletul liber, liber să danseze şi să fie fericit….

One thought on “Poveşti de demult

Lasă un răspuns

Top