You are here
Home > De actualitate > Politica > Ne îndreptăm spre o monarhie constituţională?!!

Ne îndreptăm spre o monarhie constituţională?!!

În a doua parte a anului 2011 am asistat cu toţii la lansarea ipotezei reinstaurării monarhiei în România!! Cei mai fervenţi susţinători ai ideii şi câţiva susţinători suficient de importanţi care au militat pentru acest fapt în ultimele decenii au făcut prin activitatea lor ca această posibilitate să fie analizată şi admisă ca posibilă şi viabilă. Dumneavoastră ce credeţi ? Ar folosi această schimbare a formei de guvernare statală României pe termen scurt, mediu sau lung? Prinţul Charles al Marii Britanii este cel nominalizat pentru titlul de rege al României, dar poziţia lui nu a fost prezentată într-un mod oficial.Sunt o certitudine însă vizitele relativ dese ale prinţului Charles în România, faptul că prinţul Charles îşi revendică înrudirea cu familiile nobiliare din Ţările medievale româneşti  şi că el este înrudit cu familia regelui Mihai I al României cu care menţine relaţii de prietenie şi respect reciproc deosebite. Nu ne este cunoscută nici poziţia oficială a regelui Mihai I şi nici opinia populaţiei n-a fost atent studiată. Cu siguranţă instalarea ar reprezenta eşecul major al formei de stat republican în România !! În acelaşi timp imaginea deosebită a prinţului Charles este impresionantă pe plan mondial , iar dorinţa lui de a fi înscăunat dacă ar fi exprimată oficial ar fi în măsură să ne onoreze într-un mod special !! Nu ştim însă dacă bunele relaţii dintre Mihai I şi Charles n-ar cunoaşte o destrămare . Personal cred că prezenţa acestor oficialităţi europene sunt benefice României şi românilor şi ei oricare ar fi beneficiază de respectul deosebit al populaţiei şi fără a fi necesare acordarea de titluri speciale personalităţii respective !! Cum va evolua însă aceste chestiuni serioase şi sensibile din istoria contemporană a românilor rămâne de văzut constituind însă o adevărată dispută diplomatică !

Lasă un răspuns

Top