You are here
Home > Coltul m@gic > Regatul Cerului

Regatul Cerului

A fost odată ca niciodată cinci fraţi : Chibzuitul ,Bucătarul , Desertul , Viteazul şi Inimă . Locuiau într-un loc foarte departe , unde numai cu gândul puteai ajunge pe acel meleag . De mici copii au fost îngrijiţi de Zâna Suflet Bun , învăţându-i pe de altă parte ce înseamnă binele şi răul .
Într-o noapte , pe când florile încep a înflori , împăratul Soare şi soţia lui , împărăteasa Luna au dat naştere la cinci copii . Veselie mare în Regatul Cerului . Norii auzind vestea au chemat la palat pe fraţii lor : Tunet , Ploaia şi Fulger ; aceştia la rândul lor au dat ştire în tot Universul de această minune ce se întâmplase în Regatul Cerului . Veniră şi Stelele , care mai de care străluceau de bucurie pentru că aveau cu cine se juca de-acum înainte .
Împăratul Soare nu-şi mai încăpea de bucurie , şi-n ziua aia specială parcă şi razele lui erau mai puternice încălzind sufletele celor de pe Pământ , parcă dându-le de veste că de-acum înainte va fi tată de cinci feciori , dar cum ştirile circulau repede prin partea aia , Zâna Suflet Bun se înfăţişă în faţa împăratului şi-i spuse :
-Împărate Soare , să-mi fie cu iertare că vă deranjez în această zi deosebită şi unică din viaţa unui părinte , dar trebuie să vă vorbesc urgent .
-Spune Zână ce-ai de spus că mă grăbesc să primesc ursitoarele şi musafirii .
-Împărate ,ştii că soarta celor cinci feciori este pe Pământ şi-abia la vârsta majoratului vor putea să se întoarcă înapoi în Regatul Cerului . Au nevoie de îndrumare, educaţie şi mai presus de tot : să cunoască valoarea binelui şi a răului , să ştie a distinge între duşmănie şi prietenie şi multe altele pe care aici nu le vor putea învăţa decât printre cuvântătoare şi necuvântătoare .
-Ştiu , Zâna Suflet Bun dar trebuie să aşteptăm până ursitoarele o să le citească soarta şi să-i alin sufletul împărătesei Luna de această decizie luată de Consiliul Universului . O dată mi s-a spus că atunci când voi avea copii nu am să mă pot bucura de ei decât dacă vor trece probele pământeşti şi-abia atunci vor fi ai mei pe veci şi vor sta şi vor trăi în acest Regat al lor , spuse împăratul Soare cu lacrimi în ochi .
-Am să aştept până vor pleca ursitoarele ,împărate .
Toate fiind spuse , împăratul Soare se tot învârtea prin Regat neştiind cum să-i dea vestea Lunei lui adorabile dar îşi strânsă razele şi se duse în camera ei .
-Luna , draga mea ştii că … . Nu ştiu cum ai să primeşti vestea dar mai ţii minte ziua când Consiliul Universului s-a întrunit la noi , aici şi s-a dezbătut Legea Odraslelor ?
-Ştiu , Soare ! Dar nu-nţeleg de ce eşti abătut în această zi când ar trebui să fi fericit .
-Off, Luna mea ! Legea Odraslelor prevede , în mare parte că orice copil născut în acest Univers trebuie să trăiască pe Pământ şi-abia la vârsta majoratului va putea să revină lângă părinţii lui şi acest lucru se va înfăptui numai dacă acel copil o să treacă , cu brio probele impuse de Zâna Suflet Bun . Şi , acum câteva momente Zâna mi-a făcut o vizită .
-Ştiu , Soare . Şi-acum , ea se află în Regat pentru a ne lua pruncii . Nu ne putem opune legilor . Legea este lege pentru toţi şi trebuie să o respectăm . Poate că este mai bine aşa , tu vei fi ocupat ziua , eu noaptea şi nu avem timp să ne educăm odraslele aşa cum trebuie . Într-o zi o să-i revedem şi tare mândri vom fi de ei . Să nu-ţi pară rău , o să fie bine . O să vezi !
-Cum ştii tu să-mi alini sufletul , draga mea . Atunci , cu Dumnezeu înainte !
Masa de ospăţ era pregătită . Musafirii veneau unul câte unul . Îşi făcură apariţia : Marte , Mercur , Venus şi din partea Pământului , Zâna Suflet Bun aducând fiecare cu ei cadouri preţioase , respectiv cunoaştere,optimism,pasiune,speranţa ambalate în cutii frumos mirositoare şi legate cu fundiţe albastre . Aşa se pomenea în părţile alea , dacă erau fete fundiţa era roză , dar fiind băieţi , cutiile au fost legate cu fundiţa albastră .
După primul val de musafiri care se aşezară fiecare pe câte un scaun la masa îmbelşugată cu toate bunătăţurile văzute şi nemaivăzute , intrară şi :Jupiter, Saturn , Uranus şi Neptun aducând şi ei daruri , respectiv libertate, apreciere, mulţumire şi fericire şi la rândul lor ocupară câte-un loc la masă . Apărură în cele din urmă şi Stelele , Fulger, Tunet şi Norii aducând şi ei preţioasele cadouri , aşa cum se cuvine : emoţie,răzbunare,mânie şi entuziasm .
Toată lumea aştepta să facă , cunoştiinţă cu cei cinci prunci , minunile împăratului Soare şi a împărătesei Luna . Şi cum apărură în holul imens unde se ţinea sărbătoarea , toţi invitaţii se înghesuiră pentru a-i atinge şi a le vorbi frumos , unii se şi strâmbau la ei , poate cei mici vor râde şi , aşa s-a întâmplat : s-au pus pe-un râs …mai mare dragul de a-i privi . Veselie mare în Regat! Muzica era pe gustul tuturor şi dansau … fiecare cum ştia fără să le pese că poate mai pierdeau ritmul dar nu mai conta … distracţia era în toi până când Ursitoarele îşi făcură apariţia pe geamul întredeschis cu baghetele lor magice .
O linişte apăsătoare se lăsase . Nimeni nu mai mişca , parcă nici să clipească nu mai reuşeau . Atunci Împăratul Soare şi scumpa lui soţie , Luna se apropiară de cele trei Ursitoare .
-Bine aţi venit , dragelor . V-am aşteptat . Luaţi loc la masa noastră .
Când să strige împărăteasa Luna după un servitor să aducă scaune pentru noii invitaţi , una dintre surori le spuse:
-Nu vă deranjaţi , nu am venit să stăm la masă ci doar vom citi soarta celor cinci minuni şi vom pleca . E foarte aglomerată noaptea asta , pentru noi !Să ne prezentăm : eu sunt cea mai mare şi mă numesc , Dragostea, cea mică este Furia şi cea mijlocie , Viitorul .
Ursitoarele luară pe fiecare copil în braţele lor şi le şoptiră la ureche soarta ce o aveau de-acum înainte de înfruntat până când , Zâna Suflet Bun avea să le ofere Documentul Liber-arbitru .
Venise timpul ca părinţii să-şi ia bun rămas de la copiii lor . Cu lacrimi în ochi îi mai sărutară încă o dată pe frunte şi îi încredinţă Zânei . Dintr-o clipire , se făcură nevăzuţi din Regatul Cerului dar în fiecare zi erau vegheaţi de către Soare şi Luna . Copiii creşteau pe zi ce trece , devenind flăcăi în toată regula şi frumoşi…de nu te puteai uita la ei . Zâna Suflet Bun îi punea să facă diverse lucruri , i-a învăţat să citească , să scrie şi să aibă grijă de grădina cu flori şi legume dar şi de animăluţele din grajd. Ferma unde ei locuiau era poleită cu aur , camerele încăpătoare , aşternuturi de mătase şi ei se ocupau cu de toate : Chibzuitul era priceput în grădină , ştia să planteze legume , flori şi se îngrija de ele în fiecare zi udându-le şi curăţându-le de praf ; Bucătarul ştia să gătească orice , nu era ciorbă sau sos să nu cunoască a face ; Desertul făcea nişte prăjituri şi dulceţuri de te lingeai pe degete de bune ce erau ; Viteazul se ocupa cu vânatul şi avea grijă de animalele din grajd : căluţul , văcuţa , oiţele şi căpriţele dar şi de cei doi purceluşi orfani ; Inimă era artistul dintre cei cinci fraţi : compunea muzica , versuri şi nu era seară să nu le încânte şi să le recite Stelelor ,Norilor , Soarelui şi Lunei , câteodată prindea aşa drag pe câte-un fluture că-i cânta în fiecare zi, la chitară .
Eee…şi-aşa veni ziua majoratului lor . Zâna Suflet Bun îi chemă în faţa ei şi le spuse :
-Sunteţi cinci fraţi , copiii împăratului Soare şi a împărătesei Luna şi azi a venit ziua probei care vă atestă capacităţile cu care aţi fost înzestraţi de Ursitoare şi care o să iasă izbăvitor din această ultimă încercare o să primească Documentul Liber-arbitru care-l face absolventul Lumii Pământeşti şi se va reîntoarce la casa lui : Regatul Cerului . Eu v-am învăţat ce-am ştiut , acum depinde de voi cum veţi folosi cunoştinţele acumulate în toată această perioadă de când v-am luat sub aripa mea . O să vă dau trei întrebări la care trebuie să-mi spuneţi răspunsul vostru şi care îmi va da pe cel corect , acela o să dobândească înţelepciunea .
Zis şi făcut . Zâna stătea în faţa lor , uitându-se cu drag la ei cum se forfoteau şi sfătuiau . Prima probă ,spuse Zâna Suflet Bun:
-Sunteţi pe un câmp şi aveţi grijă de o sută de oi , una dintre ele se pierde din turmă . Ce faceţi în această situaţie , aveţi două alternative : vă duceţi după cea rătăcită sau rămâneţi cu turma rămasă ?
Copiii se sfătuiră şi Chibzuitul dădu răspunsul :
-Zâna , intrebarea asta e din pilda cu oaia rătăcită , mi-a plăcut foarte mult şi noi spunem : că mergem după oaia rătăcită .
Atunci , Zâna le-a zis :
-Şi dacă în timpul ăsta şi celelalte oi vor părăsi turma , ce veţi face ? Trebuie să ştiţi că toată turma trebuie să ajungă la stăpân , aşa cum aţi primit-o astfel va fi vai şi-amar de voi .
-Păi , rămâne fratele meu Bucătarul pe-o parte şi are grijă de ea şi pe cealaltă parte o să fie Desertul , iar eu şi cu Viteazul şi Inimă plecăm în căutarea ei şi căutăm…căutam până ce-o vom găsi . Nu ne vom lăsa bătuţi .
-Răspuns corect , spuse Zâna . Să vedem dacă la întrebarea următoare veţi ştii a-mi răspunde : un copil , să-i spunem Nucşor provine dintr-o familie săracă şi într-o zi bate la uşa voastră să-i daţi ceva de mâncare pentru el şi familia lui . Întrebarea este : îl ţineţi la uşă sau îi deschideţi şi-l primiţi înăuntru ?
Iar începură a se sfătui fraţii între ei şi-l aleasă pe Bucătar să răspundă .
-Noi decidem să-l primim în casă , Zână .
-Bun , îl primiţi în casă Bucătarule şi-apoi ce faceţi ? Îl ţineţi în pragul uşii ?
-Nu, spuse Desert . Eu am să-i fac multe prăjituri ,compoturi şi dulceţuri ca să le ajungă mult timp .
-Iar eu , spuse Bucătarul am să le fac zacuscă , ciorbe şi sosuri ca să aibă cu ce hrăni toată familia lui .
Inimă stătu câteva clipe gândindu-se dacă e bine să răspundă şi el .
-Ce este , Inimă ? Vrei să mai adaugi ceva ?
-Mda…noi le-om da de mâncare dar îmbrăcăminte cine le va face ? Eu zic să le croim hăinuţe pentru toate anotimpurile ca să nu îndure ploaia, frigul ,căldura înăbuşitoare .
-Bravo ,copiii ! Sunt mândră de voi . Acestea erau răspunsurile . Acum o să vină ultima întrebare : să presupunem că o să ia naştere între Regatul Cerului şi Pământ , un conflict de interese iar războiul este iminent . Veţi aproba această distrugere în masă sau o să încheiaţi neînţelegerea pe cale amiabilă ?
Viteazul , pentru că-i venise şi lui rândul să dea răspunsul , spuse:
-Indiferent dacă aduce bine sau rău un război , trebuie să facem tot posibilul de a aplana orice conflict care se iscă . Ispitele sunt la tot pasul şi dacă le vom răzbi , ele se vor preface în dulceţuri . Trebuie să fim răbdători , plini de compasiune , să ne pese de cei din jur chiar dacă orgoliul nostru ar creşte câştigând o bătălie , dar nu noi contăm ci răul care l-am aduce atât Regatului nostru cât şi al Pământului care ne-a primit cu braţele deschise învăţându-ne ceea ce în casa noastră nu am fi aflat .
-Viteazule , bine ai zis şi acest lucru nu v-am învăţat dar mă bucur că gândiţi aşa . Aţi trecut proba . Felicitări ! Acum , veniţi să vă înmânez Diploma şi Coroniţa de premianţi ai Sufletului Bun .
Şi-aşa au venit pe rând , luându-şi meritatele premii . Nu trecu mult timp şi ajunseră în Regatul Cerului , aşa cum le-a promis Zâna şi fericiţi până la infinitate trăiesc . Şi-n ziua de azi îi putem privi , făcându-le cu mâna şi şoptindu-le dorinţele noastre . O dată ajunşi lângă părinţii lor , Soare şi Luna – fiecare dintre ei şi-au ocupat locul printre Stele : Chibzuitul este Steaua Polară , Bucătarul este Carul Mare , Desertul este Carul Mic , Viteazul este Orion şi Inimă veghează asupra Soarelui şi a Lunei bucurându-le ziua cu versurile şi melodiile lui . Dacă veţi vedea o stea căzătoare să ştiţi că este Inimă care mai pleacă , câteodată pe Pământ să-ncânte natura frumoasă cu glasul lui .

Lasă un răspuns

Top