You are here
Home > Coltul m@gic > Masca morţii

Masca morţii

Îmi place să alerg noaptea când închid ochii şi zbor spre poarta visurilor . Îmi pun pijamaua albă cu bulinuţe roşii , îmi prind părul într-o coadă cu un elastic albastru şi mă aşez pe patul confortabil care îmi relaxează corpul şi mi-l odihneşte vreme de câteva ceasuri până răsare soarele şi întunericul este îmbrăţişat de lumină , inundându-l cu puterea ei divină şi completă ,lăsându-mi ochii şi mintea liberă cu o singură clauză – de a trăi fiecare clipă .

După deschiderea uşii , am rămas în loc surprinsă de imensă băltoacă înghesuită într-un crater lipit de asfaltul care ducea prin toate încăperile din această casă adormită . Nici un bec nu era aprins dar mirosul de apă stătută şi decedată mi-a dat de înţeles ca pasul ce aveam să-l fac trebuia să fie mare sau din săritura de pe loc pentru a nu cădea în această operaţie umedă care mi-ar fi pătat pijamaua şi mi-ar fi mânjit şosetele de pluş din picioruşe .

Iată-mă ,deci , în această casă de care până acum o lună în urmă nici nu ştiam că ar putea să existe . Un sunet plescăit şi înfundat se auzea în această încăpere negricioasă şi solitară . Am tras aer în piept pregătită de acest maraton al mişcării leneşe . Încă de mică mi-au plăcut nopţile , fie pentru a visa tărâmuri magice sau pur şi simplu să stau privind cerul plin de stele . Lumea nocturnă mă alină ,îmbrăţişându-mă cu culorile ei aprinse unde pot să fiu ceea ce îmi doresc fără să fiu deranjată de cineva .

În timp ce alergam pe acest asfalt cu uşurinţă , strecurându-mi picioruşele prin craterele decedate umplute cu băltoace , mă simţeam vie printre aceste camere răscolitor de întunecate unde mi-am descoperit tabieturile , pasiunile şi priorităţile . Ştiam acum cum să mă detaşez de deşeuri fără să fiu sufocată .

Mi-am adus aminte de teancurile de gânduri neselectate , unele triste , altele fericite , uneori se prindeau de ele şi cele cu ramă de culoarea iluziilor dar toate aveau descrieri şi dedicaţii scrise cu mintea mea şi oferindu-le apoi , cu timpul locul lor pe diverse albume reale sau ireale şi ambalate în aşa fel încât să le pot refolosi ori de câte ori simţeam nevoia . Gânduri-suveniruri din experienţele trăite sau dorite pentru a fi trăite pentru că eu eram stăpână pe ele şi nu altcineva .

Deodată , pe când treceam pe lângă un dulap care supravieţuise tunetului meu emoţional , am simţit că nu sunt singură în această încăpere unde în fiecare noapte alergam . M-am oprit câteva secunde în loc dar nu am sesizat nici un alt sunet decât respiraţia mea care era greoaie . Oricât m-aş fi uitat , nu puteam să văd nimic pentru ca întunericul îmi era singura formă familiară care mă învăluia .Nu eram speriată , asta şi pentru că vântul călduţ părea îndrăgostit de mine , şoptindu-mi să nu mă înspăimânt şi să fiu fără teamă că el o să mă apere de orice gol inhalat de plămâni şi să mă bucur de acest loc anonim şi năduşit .Dar tot nu mă simţeam în largul meu pentru că uram şobolanii şi şoarecii şi mă gândeam că întunericul e atracţia lor de a se strânge în cuiburi în aceste umbre ale nopţii ,tropăind şi căutându-şi hrană .Am tras aer în piept şi am alergat mai departe până am ajuns în faţa unui perete golit de mobilă . Un sunet de muzică amestecat cu voci şi râsete distorsionate , uneori şi ascunse se auzeau în acest întuneric şi oricât mă uitam în stânga şi în dreaptă nu puteam să îmi dau seama dacă este cineva lângă mine . Ştiam că numai eu puteam să fiu în această încăpere şi nimeni nu avea accesul de a păşi aici , şi totuşi … preţ de o clipă am simţit o atingere pe umărul drept . Am închis ochii de frică pipăind peretele rece .Degetele mele curioase explorau fiecare centimetru din acest peret care îmi dădea senzaţia unui mormânt paralizat de atâta timp şi eu îl profanam fraudulos încercând să găsesc o crăpătură care m-ar fi putut elibera din această barieră înmuiată în voci şi râsete . Pipăiam fascinată de încâlcirea unei dorinţe pofticioase care îmi permitea să fac avansuri acestui perete gonit de rugăciuni dar amuzant pentru că , cu cât îmi erau mai curioase degetele cu atât simţeam carne fragedă , sânge proaspăt şi alfabetul Braille . Cu degetele am pipăit un punct scrijelit în dreapta jos însemnând că ceea ce aveam să descopăr scris e cu litera mare , apoi am mişcat degetele către stânga unde am dat peste două puncte verticale şi între ele pauză – litera K şi uşor am descifrat şi litera A , apoi 3 puncte verticale – L şi în sfârşit I-ul . KALI ! Prenumele meu , mi-am zis . Dar de ce îmi era scris numele în litere Braille ?,m-am întrebat . Nu ştiam şi nici nu mai eram sigură dacă sunt trează sau dorm ori visul va fi un coşmar şi… siguranţa se risipisese . Începusem să tremur . Vroiam să fug dar nu mă puteam mişca . Intuiam că sunt prada acestui coşmar mutant şi demonic . Un stol de privighetori concerta în privirea mea . Un miros de cafea aromată îmi deschisese imaginaţia ,determinându-mă să accept această provocare stranie . În spatele meu simţeam prezenţa unui bărbat care încerca să mă încercuiască cu braţele lui . Fantoma necunoscută îmi întări spaima, şoptindu-mi la ureche :

-Spune-ţi numele !

Fără să stau pe gânduri , am început să strig :

-Kali! Kali!

Vocea mea se auzea ca un ecou accelerând şi mai mult bătăile inimii . Trupul acelui ins se apropie şi mai mult de mine , stând lipit de spatele meu , luându-mi mâinile prizoniere într-ale lui şi cu o voce groasă şi dură , îmi spuse :

-Unde vrei ? Aici sau aici ?, atingând cu degetul arătător spre buze şi sânul stâng .

Inima îmi sărea din piept , bubuind puternic . Oricât aş fi încercat să scap din strânsoarea lui , nu reuşeam . Figura lui misterioasă îmi pipăia părul , respiraţia lui îmi gâdila pielea cefei . Simţeam un amestec de greaţă încremenită şi îngheţată . M-a aruncat cu faţa pe asfalt , urcându-se pe mine . Îi simţeam greutatea dar şi mâinile ce-mi pipăiau trupul, descotorosindu-mă de haine ,apoi m-a întors cu faţa spre el , prinzându-mi buzele într-un joc al atingerilor presate şi dure , muşcând din ele cu forţă până ce sângele ţâşnea . Oricât de mult îmi doream să scap , nu reuşeam . Nu vedeam nimic decât că fiecare atingere fierbinte a lui era brutală, şi totuşi mă excita . Mi-a tras de chiloţii plini de sânge până i-a rupt şi cu un impuls teribil şi înfometat şi-a introdus ceaţa şi întunericul în crăpătura mea udă , înecând-o cu gheţarul lui năluc .În tot acest timp , îmi venea în minte chipul negru cu ochii roşii de mânie al bărbatului care mă violase cu mulţi ani în urmă pe când mă plimbam prin pădurea de la marginea oraşului împreună cu grupul meu de amici de la acea vreme ,doar că nu am spus la nimeni ceea ce mi s-a întâmplat de ruşine dar şi de frică pentru că mă ameninţase să nu dezvălui nimănui dacă vreau să mai trăiesc .

În timp ce acea fantomă îşi desfăşura acţiunea arogantă şi călătoare prin străfundul meu , eu vedeam acea pădure întunecată cu copaci ţepoşi care se legăna în bătaia vântului . Vânt care ar fi trebuit să mă protejeze dar nehotărârea lui a dus la sacrificarea trupului meu în împărăţia acelui gheţar , gustând cu entuziasm şi trăind fiecare mişcare fără o reacţie din partea mea : plutea zâmbind în pofta carnală chiar dacă eu eram absentă , apoi gura lui o cuprindea pe a mea şi limba-i intra cu forţa ca un şarpe ,posedându-mă până în plămâni .

După câteva minute , mi-am pierdut cunoştinţa . Ştiu doar că m-am trezit într-o băltoacă de sânge , cu faţa albă şi fără să clipesc priveam la cuvintele scrise pe perete cu sânge : Femeia fără chip . M-am ridicat din pat şi m-am îndreptat spre oglinda din baie unde mi-am văzut chipul hidos , zgâriat şi lipsit de viaţă iar pe gât urme de colţi . Reînviasem ! Ascultam ziua dar nu puteam să o privesc pentru că purtam masca morţii şi de-atunci am blestemat-o pornind la drum doar noaptea .

2 thoughts on “Masca morţii

Lasă un răspuns

Top