You are here
Home > Study Zone > Educatia In Romania > Cursuri noi organizate de Inspectoratele Şcolare !!

Cursuri noi organizate de Inspectoratele Şcolare !!

Din toamna anului trecut (2011) Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş au început să organizeze câteva preiecte menite să contribuie într-un mod constructiv la formarea şi consolidaarea pregătirii didactice a personalului didactic !! „Formarea profesorilor de matematică şi ştiinţe în societatea cunoaşterii” şi  „Educatori pentru societatea cunoaşterii” sunt cele două proiecte majore ale Inspectoratelor care sunt finanţate din fonduri europene din Fondul Social European şi se întind pe perioada anilor 2007-2013.                  ” Educatori pentru sociatatea cunoşterii” cuprinde mai multe module şi cursuri cum ar fi: 
„Conducerea, îndrumarea şi controlul în procesul instructiv – educativ”, „Formarea competenţelor IT”,  „Managementul clasei de elevi – gestionarea situaţiilor de criză”, „Metode interactive de predare – învăţare”, „Proiectarea şi implementarea curricumului bazat pe competenţe”…!! Să sperăm că pe cât de utile sunt pentru participanţi pe atât de fructuoase vor fi rezultatele aplicării lor în procesul de învăţământ…!!

Lasă un răspuns

Top