You are here
Home > Coltul m@gic > S.O.S: Televiziunea!

S.O.S: Televiziunea!

Găsesc de cuviinţă să semnalez o carte care mi-a captat atenţia prin subiectul inedit, Efectele televiziunii asupra mintii umane de Virgiliu Gheorghe. Consider meritoriu demersul autorului de a ne deschide ochii la pericolele care zac în umbra unui ecran cu o putere fascinatoare de necontestat.
Virgiliu Gheorghe notează în prefaţa lucrării sale că efectele televiziunii merg până acolo încât remodelează omul în întregime. În locul omului natural, al omului religios, al omului ascetic, apare un tip uman care şi-a pierdut aproape toate aceste calităti, funcţii şi puteri. În lumina cercetărilor lui McLuhan (Mass-media sau mediul invizibil, 1997) omul televizual „suferă de un sindrom în care se combină infirmităţi multiple”, ceea ce ne arată că e vorba de purtătorul „unor terifiante mutaţii”, a căror notă dominantă e negativul omului creat de Dumnezeu. De aici şi ideea de nihilism, mai mult sau mai putin afirmat, însă stocat în subconştientul uman.
Tulburător este şi faptul că, precum dovedesc neuropsihologii Emery si Peper, „plonjarea individului în mediul comunicării video este similară intrării într-o stare semi-hipnotică „, ceea ce antrenează o diminuare a cenzorului raţional al judecăţii, precum şi deschiderea porţilor subconştientului şi pătrunderea necenzurată a mesajelor TV în adâncul acestuia. Şi din moment ce functionează pe principiul dependenţei, se poate asemăna oricărui drog, cu influenţe la fel de negative, deoarece anihilează raţiunea, voinţa şi chiar afectul uman.
Degradarea se produce în timp, în functie de capacitătile proprii fiecărei persoane, dar efectul e acelaşi. Şi, asemănător oricărei dependenţe, poate fi identificată prin efectele resimţite de cei care au fost privaţi de plăcerea vizionării, irascibilitate şi chiar furie necontrolată. Alt simptom este acela de a nu recunoaşte dependenţa. Doar cei din jur ar fi dependenţi de televizor, nu noi…
Un tânăr scriitor justifică obiceiul lui de a se droga astfel: „Sub influenţa marijuanei, fără prea multe cuvinte, apreciaţi-vă starea psihologică, şi primul lucru pe care-l învataţi este că nu puteţi să deosebiţi ceea ce este real de ceea ce este ireal. Exact aşa cum se întâmplă şi la TV.”
Vizionarea TV nu e un simplu obicei sau doar un mijloc de informare: ne aşezăm zilnic câteva ceasuri în fata televizorului, sub pretextul relaxării, dar dacă am fi puţin mai atenţi la ceea ce ni se întâmplă în realitate, am descoperi poate cu stupoare, că, dimpotrivă, suntem mai încărcaţi, cu toate acele imagini şi schimbări de cadru care ne bruiază. Apoi, pe termen lung, efectele pot fi remarcate: oamenii ajung să gândeasca, să se comporte, să se îmbrace după cum le sugerează televiziunea. O mare parte din modul de a fi al acestui om, din ideile, aspiratiile şi sentimentele lui se datorează miilor de ore petrecute în faţa celei pe care Martin Eslin o numeşte „maşina visării”.
Cercetările neuropsihologilor demonstrează că vizionarea TV alterează în special capacităţile cognitive ale persoanei. Nu numai procesul învăţării este dezavantajat, ci şi gândirea logică şi analitică, discursivitatea, capacitatea de exprimare a ideilor, creativitatea şi chiar dezvoltarea inteligentei.
Televiziunea afectează mai ales cortexul prefrontal, acea parte a creierului care este cel mai bine dezvoltată la om, unde sunt mediate procesele mentale superioare, ce diferenţiază fiinţa umană de celelalte vieţuitoare. Afecţiunile pe care nu numai vizionarea TV, dar şi jocurile pe calculator şi navigarea necontrolată pe internet, le produc asupra cortexului prefrontal se remarcă uşor la copii şi tineri în dificultăţile pe care aceştia le întâmpină în a se concentra şi în sustinerea motivatiei, în controlul emotiilor şi al comportamentului, în planificarea şi organizarea programului.
Înca din anii’60, McLuhan susţinea faptul că esenţial într-un proces de comunicare nu este mesajul transmis, ci mediul prin care se realizează comunicarea. Aşadar, fiecare mijloc de comunicare: vorbirea, scrisul, radioul, telefonul şi televizorul structurează într-un mod specific şi definitoriu mesajele pe care le transmite. Nu e atât de important ce vedem la televizor, ci faptul că ne uităm la televizor. Deşi teoria era argumentată prin numeroase exemple din istoria culturii, din antropologie şi teoria comunicării, părea puţin credibilă pentru marea parte a oamenilor de ştiinţă.
În anul 1971, Herbert Krugman, un cunoscut cercetător din domeniul neuropsihologiei, punea la punct o serie de experimente ce priveau acest subiect: „O persoană citea o carte când a fost deschis televizorul. De îndată ce a devenit atentă la ecran, frecvenţa undelor cerebrale s-a modificat considerabil. În mai puţin de două minute, subiectul se afla predominant în stare alfa, relaxat, pasiv, neconcentrat.”
Reacţia cerebrală a subiecţilor la trei tipuri de conţinut ale programului TV a fost esenţialmente identică, deşi i-au mărturisit lui Krugman că un program le place, altul nu, iar al treilea îi plictiseşte.Undele alfa scad puterea de concentrare faţă de mediul exterior.
Cuvântul potrivit pentru starea alfa este „în afara spaţiului”, fără orientare. Toate studiile constată apariţia unei anomalii neurologice în timpul privitului la televizor, şi anume, o inhibare a activitatii emisferei stângi a creierului, care-şi reduce astfel, activitatea.
Pe supoziţia cum că televiziunea şi calculatorul ar avea un rol decisiv în procesul învăţării, s-au investit în lumea întreagă miliarde de dolari în programe pentru educaţie şi informare prin calculator. Însă generaţiile care vin nu mai au deschidere pentru ce înseamnă o viaţă adevarată, cu tot ce presupune aceasta: responsabilităţi, implicare, organizare. Par a trăi în lumea lor, a personajelor fantastice, sau chiar dacă nu au ajuns acolo îi îngrozesc pe profesori cu mostre de violenţă provenită din filmele şi desenele animate pe care le urmăresc şi în care se implică cu atâta interes.
Chiar dacă nu ridică probleme comportamentale, profesorii, educatorii şi părinţii (cei care sunt atenţi la copiii lor) observă faptul că aceşti copii nu mai ştiu ce înseamnă ascultarea, respectarea valorilor tradiţionale, fiind atât de influenţaţi de principiile nihiliste mediatizate peste tot, cum ar fi ideea ca numai bogatul merită respect pentru banii săi, în rest omul neavând vreo valoare în calitate de persoana creată de Dumnezeu.
În filme şi chiar în desene animate se propagă o violenţă de nedescris – şi atunci nu mă mir de actele de violenţă extremă din şcolile americane. Tot prin media – televizor, internet – putem vedea numai modele care ne tentează imaginaţia: vedete fără vreun cusur vizibil, care ne dau, sub o formă sau alta,sfaturi legate de cum să ne îmbrăcăm, să ne comportăm, etc. până când ajungem chiar să ne identificăm cu acestea sau să râvnim la „fericirea” lor şi uităm de fericirea pe acest pământ, dar mai ales de cea veşnică.
Virgiliu Gheorghe atrage atentia că personajele din filme par a duce în general o viaţă în afara Traditiei şi a Bisericii. Desfrâul este la loc de cinste, sub pretextul ca îti traieşti viata la maximum, îti trăiesti clipa, ai dreptul de a face orice îţi aţîţă simţurile, nici o perversiune nu e ocolită, avortul este încurajat, la fel cum şi divorturile. În acest sens, se observă o mare asemănare cu ce se întâmplă în afara ecranului televizorului. Oamenii nu mai au răbdare unii cu alţii, au uitat să mai comunice şi au căzut într-o comoditate, apatie, atât fizică, cât mai ales, spirituală.
Pe de altă parte, se manifestă alt efect al televizorului în cazul copiilor cu hiperactivitate – deşi pare paradoxal, această tulburare de comportament s-ar datora tocmai privitului excesiv la televizor, încărcării creierului cu foarte multe imagini precum şi neputinţa de a le stoca, întrucât creierul lor e în formare.
De aceea, cînd îl pui să stea într-o bancă – şi , credeţi-ma, am trecut şi eu prin această experienta, şi nu doar cu un singur elev – acesta nu are stare, deranjeaza oră şi chiar are reacţii violente faţă de colegii săi şi, uneori, faţă de profesori.
Tot în cazul elevilor, se constată o scădere a capacităţii de concentrare şi de atenţie, precum şi de „mânuire” a limbii, de utilizare a acesteia într-un mod cursiv, coerent şi corect ca sintaxa. De acest fapt ar fi responsabilă tocmai emisfera stângă a cortexului, cea care prin privitul excesiv la televizor este inhibată.
E un efort aproape imposibil de a propune cartea în locul televizorului, pentru că, nefiind atât de puternic stimulaţi vizual, lectura devine plictisitoare pentru copiii care nu au acest exercitiu. Aşadar, de mici ar trebui să li se citească poveşti, apoi să li se sugestioneze lectura acestora cu cât mai putine poze, imagini, pentru a le putea dezvolta echilibrat latura raţională, logică, precum şi imaginaţia. În acest sens,e binecunoscut rolul pe care îl are limbajul în formarea gândirii şi a personalitatii de sine stătătoare, capabila de a trăi şi de a-şi însuşi viata ca dar divin.
Tot un mod de a „trata” efectele televiziunii este bineînteles, reducerea numărului de ore dedicat vizionării (maximum 3 ore pe zi), înlocuirea acestuia cu exercitii fizice, cu plimbări în natură (atât cât mai există parcurile), numai că acest lucru nu este dorit de o societate consumistă cum a început să devină şi societatea românească. Cu cât stăm mai pasivi în faţa unui ecran, cu atât suntem mai influenţabili şi chiar mai bolnavi, întrucât e demonstrat că privitul la TV şi mâncatul în acelaşi timp duce la obezitate, o altă problema a zilelor noastre. Undele transmise de ecranul televizorului încetinesc metabolismul uman, iar grăsimile, atât de abundente în ceea ce se numeşte „junk-food”, nu au altă soluţie decât să fie”stocate”, căci mişcarea, ca factor vital în dezvoltarea umană, lipseşte cu desăvârşire.
O ultimă solutie, şi poate cea mai importantă la nihilismul transmis şi prin media, este aceea de a înţelege pericolele de care suntem înconjurati şi de a lua atitudine.
Să diferenţiem planurile, real de ireal, viaţa noastră, ca entităţi personale, unice, de „valorile”care ne sunt impuse prin media ca demne de invidiat, şi să căutăm fericirea la Dumnezeu, căci numai în El găsim Calea, Adevărul şi Viaţa.

Lasă un răspuns

Top