You are here
Home > Coltul m@gic > Poem lui Manole

Poem lui Manole


Construiesc sau nu?
şi dacă da, are rost să ridic aceste ziduri spre cer?
Căci zidurile mele rămân tot închise
şi cum voi reuşi atunci
să-mi fac înţeleasă chemarea?
şi cine o va asculta?
Tu…Mira,- tu ai găsit răspunsul?
Ai putut rezolva ecuaţia care ne macină existenţele?
Tu – ai învăţat să iubeşti?
Ai învăţat să asculţi chemarea zilei a şasea
când tu ai fost
pentru ca eu să exist?
Eu…eu am fugit de glasul Celui Care întreabă.
Dar tu, tu nu ai fugit nicăieri.
De ce ai fugi acum?
Eu am încercat, nimeni nu poate demonstra contrariul.
cu sudoarea frunţii mele, nu mi-am câştigat pâinea de toate zilele,
am ales să creez.
Turle mari, grandioase se înalţă în sufletul meu.
Dar pentru tine mai există toate astea?
Sau există doar chemarea, pe care ascultând-o
Nu ai putut să nu o iei în seamă?

Opreşte-ţi sufletul lângă- al meu şi
lasă-l să curgă…
fără a-ţi păsa de direcţie, de sens..
(în fond, sensul este cel pe care noi îl dăm)
Bucură-ţi existenţa, aşa limitată cum este
de frumuseţea jertfelnică a darului meu.
Da, am dat.
Chiar dacă nu mi s-a cerut , am dat.
Şi-n toate astea pot să cer o ultimă dorinţă?
încearcă de-ţi separă existenţa de a mea…
ai lua cu tine părul negru, Lumina ochilor mei
Cunoaşterea frenetică a vieţii- căci pentru tine asta înseamnă cu adevărat filosofie-
Apoi, apoi nu ai mai şti ce mi-ai putea lua
Pentru că,începând cu tine şi sfârşind cu tine
Sunt eu.

Lasă un răspuns

Top