You are here
Home > Coltul m@gic > Masculin versus feminin? -scurtă pledoarie împotriva războiului dintre sexe-

Masculin versus feminin? -scurtă pledoarie împotriva războiului dintre sexe-

Şi Dumnezeu, văzându-l pe om că e trist, cu toate că avea tot ceea ce-i trebuie, spuse:
” va fi asemenea Mie, el care e creat pentru a iubi. De aceea vreau să-i dăruiesc un alt sine însuşi, un “tu”, care să împlinească”eu-l” său.”
Şi pentru că omul n-ar fi putut să pătrundă misterul celuilalt, nici să înţeleagă ce dar a primit, şi să-l accepte cu recunoştinţă şi uimire în fiecare zi, l-ar fi transformat într-un bun al său pe care să-l folosească după propria plăcere…
De aceea, Dumnezeu a creat femeia departe de ochii bărbatului. Aşadar, în timp ce bărbatul dormea , Dumnezeu îi scrută inima şi modelă o fiinţă conformă cu înseşi dorinţele sale…
Uimit şi emoţionat, omul spuse , văzând-o:”Aceasta este , cu adevărat, o parte din mine, în afara mea. Alături, unul lângă altul, vom trăi pentru totdeauna, căci noi suntem doi, dar avem acelaşi destin!”
Şi erau transparenţi, şi el, şi ea, pentru că fiecare se simţea acceptat aşa cum era şi iubit pentru ceea ce era, nu pentru că putea servi la ceva.

În Grădina Edenului, Dumnezeu se adresează Omului întreg, Adam şi Eva , zicându-le: “Din toti pomii din rai poţi să mănânci”, El nicicând nu se adresa separat bărbatului sau femeii. Aceasta este starea de la început din Rai, izvoarele fac să ţâşnească ape vii, limpezi, transparente. Nimic nu tulbură pe om. Toate sunt”bune foarte”. Dacă Dumnezeu se adresează mereu Omului, ca întreg, satana taie cuplul în două..”şarpele i-a zis femeii…”
Totodata, sădeşte îndoiala în sufletul acesteia, separând-o de Cuvântul Divin, prin şiretenie: ”Dumnezeu a zis El, oare..?”
De acum,unitatea bărbat-femeie devine masculin şi feminin, polarizate şi încărcate cu atracţie şi repulsie. O dată cu ruperea comuniunii, se formează conştiinţa stăpân-sclav. Totul e pregătit ca femeia să-i apară bărbatului ca obiect al plăcerii sau al puterii despotice.
Omul cade din câmpul vizual al Domnului, intră în propria-i noapte, drept care e întrebat:”Adame, unde eşti?”( Facere 3,9 ).
Datele revelaţiei demonstrează ca diferenţierea masculin-feminin nu-i o problemă fiziologică sau psihologică, ci una spirituală. Ea reiese din misterul fundamental al fiiniţei umane în întregul ei. Sciziunea spirituală avea nevoie de val. Inocenţa nu cunoaşte ruşine:”Erau amândoi goi şi nu se ruşinau”.( Fac.2, 25 ). Pudoarea îşi coase frunze de smochin:” Şi au cunoscut că erau goi şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte”( Fac. 3,7 ), simţind că au iesit cumva din ordinea divină, pervertinduli-se simţurile.
Şi de aici, putem vorbi de viziuni şi atitudini complet diferite asupra lumii, inclusiv în interpretările religioase. O viziune prea masculină a lui Dumnezeu va sublinia întotdeauna dreptatea Sa şi suveranitatea Sa absolută, de cele mai multe ori în detrimentul iubirii. Religiile monoteiste , cum sunt Islamul războinic şi Mozaismul sunt exemple frapante ale excesivei masculinităţi. Dimpotrivă, tandreţea maternală venind din cultul Maicii Domnului aduce în creştinism o notă de dulceaţă , conferind acestuia, o sensibilitate aparte.
Opoziţia strucuturală dintre cei doi e că, în timp ce bărbatul înfruntă suferinţa, femeia i se abandonează , şi cel care suportă mai bine urmările, nu este bărbatul. Înţelepciunea unei vechi civilizaţii , care nu e de tip masculin enunţă prin gura lui Lao Ţî:”Blândeţea biruieşte duritatea, apa biruieşte piatra, femininul învinge masculinul.” Acesta este sensul principiului spiritual enunţat de Hristos:”Sunt blând şi smerit cu inima”.( Matei 11, 29 ).
Pentru bărbat , a trăi înseamnă a cuceri, a lupta, iar pentru femeie, înseamnă a naşte, a apăra viaţa, dăruindu-se. Civilizaţiile masculine se ridică meteoric, dar se sting repede, precum cea a Romei. Civilizaţiile orientale, fac în ansamblul lor, mult loc, valorilor feminine şi au o existenţă istorică de lungă durată.
Eva înseamnă chiar viaţă, dar Creatorul atrage atenţia nu atât asupra destinului său biologic, cât mai ales asupra a celui spiritual. Se poate înţelege de ce femeia este cea care primeşte făgăduinţa mântuirii, femeii i se adresează mesajul Buneivestiri, Hristos înviat i se arată mai întai acesteia. Prin fiatul, să fie al Fecioarei, întreaga umanitate a răspuns cu “da”Întrupării Logosului divin. Tocmai de aceea, diavolul o ispiteşte mai întâi , întrucât dacă organul cel mai sensibil în comuniunea cu Dumnezeu se perverteşte, restul vine de la sine. Înainte de cădere, răul nu putea lua chip omenesc, el se prezintă ca un şarpe, o fiinţă străină şi exterioară naturii omului.
Pervertirea înseamnă acceptarea răului şi pătrunderea acestuia în fiinţa omului. Dar tot femeii i se ofera posibilitatea salvării- ”femeia îţi va strivi capul”( Fac.3,15 ).
Această promisiune , adresată umanităţii, aşează Femeia la loc de mare cinste, la fel cum Biserica este Maica tuturor, care ne oferă calea spre Dumnezeu.
Dacă am fi mai receptivi la realităţile spirituale, nu am aluneca aşa uşor în eternul conflict existent între femeie şi bărbat, conflict care în istorie se concretizează prin opoziţia matriarhat-patriarhat. În lăuntricitatea sa, fiecare persoană cuprinde atât masculinul, cât şi femininul. Dar, lipsită de Dumnezeu, această unitate se rupe , creandu –se adevărate războaie “ale sexului”. Pentru bărbat, verbul carcateristic este a acţiona, el luptă să stăpânească,să îmblânzească forţele naturii, iar pentru femeie, este “a fi”, ea este cea care oferă continuitate existenţei şi o umple cu calităţile ei materne, calităţi manifestate inclusiv asupra naturii înconjurătoare. Aceasta este vocaţia ei prin excelenţă, de a naşte, de a se dărui, dăruire ce poate ajunge până la jertfire de sine.
Mişcarea feministă, sub pretextul eliberării femeii de normele care o încorsetau într-o condiţie umilă, supusă bărbatului, aduce însă un alt pericol,şi anume, masculinizarea acesteia. Astfel, ajunge să-şi piardă simţul feminităţii şi al vocaţiei proprii, descumpânind şi mai mult bărbatul, adâncind şi mai mult ruptura. Epoca noastră se află sub semnul revelării sexualului. O mare eliberare, care aduce însă, un pericol imens. Astăzi, cu o francheţe impresionantă, se smulg vălurile. Taina, sacralitatea iubirii dispar. Astăzi, femeia nu mai este “luată”, nici “dată”, ci “cedează “din plictiseală. Vechea poruncă biblică” să –ţi câştigi pâinea cu sudoarea frunţii tale” , se traduce în lumea tuturor acestor tinere fete prin”a face dragoste “cu sudoarea frunţii. Astfel, nu se ajunge decât la o întoarcere în istorie, când femeia nu era altceva decât simplu obiect de satisfacere a plăcerii. Iubirea zisă, liberă, în care trupul se oferă fără suflet, provoacă un număr neliniştitor de nevroze. Deja Nietzsche lansa stigătul de alarmă:” nu descărnaţi femeia de misterul ei.” Prin reducere la fiziologia pură, nu numai misterul dispare, ci femeia însăşi.
Dacă bărbatul se prelungeşte în lume prin unealtă, femeia o face prin dăruire de sine. În însăşi fiinţa ei, ea este legată de ritmurile naturii, în armonie cu ordinea care domneşte în univers. Prin acest dar, fiecare femeie este , virtual , mamă şi poartă în străfundurile sufletului ei, comoara lumii. Destinul lumii noi se află în braţele mamei , după cum spune magnific Coranul:”Paradisul este la picioarele mamei”.
Giradoux, în Sodoma şi Gomora, spune că vremea în care femeia nu mai ştie să iubească şi să se dăruiasca”este sfârşitul lumii”.
Aşadar, mai este încă timp ca femeia să-şi asume pe deplin rolul ei sfânt în această lume,aceea de a-l însufleţi pe mult- frământatul Adam, de a-şi aduce aminte numele ei primordial ,” Viaţă”.

Lasă un răspuns

Top