Elton John s-a luat de rockerii de la Kings Of Leon în show-ul lui Jimmy Fallon. Un adevărat susținător al serialului american ,,Glee”, artistul și-a exprimat nemulțumirea față de trupele sau cântăreții care nu vor ca piesele lor să fie parte din show-ul TV. Actorii din serialul ,,Glee” au lansat o adevărată isterie cu reinterpretările lor ale unor piese celebre din toate timpurile. ,,Este un compliment când cineva îți cântă o piesă din repertoriul propriu. Ce e în neregulă cu voi? Luminați-vă, nemernicilor! ” a replicat starul britanic.
Printre vedetele care au refuzat ca piesele lor să apară în serialul de televiziune se numără Guns’n’Roses, Foo Fighters sau Kings Of Leon. Despre cântăreții hit-ului ,,Use Somebody”, Elton John a adăugat că ar trebui să accepte oferta de a fi prezenți în ,,Glee” deoarece este o adevărată onoare. În show-ul TV, vedete ca Madonna, Lady Gaga sau Britney Spears și-au dat acordul pentru reinterpretările unor piese de ale lor.
Surse foto:apropierefaralimite.ro, time4music.biz