You are here
Home > Recomandate > Aşa de frumoasǎ eşti

Aşa de frumoasǎ eşti

Era trecut de ora 12:30 când se auzise uşa…Ea se ridicǎ din fotoliu amorţitǎ, îşi lǎsǎ pǎturica de lânǎ pufoasǎ pe scaun şi se îndreptǎ spre hol…
– “Ai întârziat” spuse ea scurt şi se îndreptǎ spre living.
– “Am avut mulţi clienţi la restaurant…” mormǎi el încercând sǎ-şi scoatǎ pantofii.
– “Ce este cu masa? Am avut oaspeţi?” întrebǎ el arǎtând cu mâna spre micuţa masǎ ovalǎ din centrul livingului, care era decoratǎ cu o faţa de masǎ albǎ cu douǎ sfeşnice ce aveau douǎ lumânǎri pe jumǎtate arse…antreurile ciugulite pe ici pe colo… iar friptura se rǎcise mai bine de o orǎ, vinul fiind bineînteles nedesfǎcut. Acea masuţa era folositǎ pe post de suport calculator din lipsa spaţiului în apartamentul lor de douǎ camere, destul de primitor. Ea nu îi bǎgǎ în seamǎ întrebarea şi rǎsfoia revistele de pe canapea.
– “ Ai luat serveţele?” întrebǎ ea bǎtând nervos cu piciorul în parchet, parchet care trebuia schimbat de acum trei ani….dar din lipsǎ de fonduri, lasǎ cǎ schimbǎm la anu’ şi tot aşa…
– “Am uitat…. “ spune el pe un ton sincer Îi trist…de parcǎ ar fi fost un copil certat, deoarece şi-a uitat jucǎriile afarǎ.
– “Ai uitat?” izbucnii ea ca un vulcan care erupe…” Ai uitat? Cum sǎ uiţi?”
– “Pur şi simplu, fǎrǎ sǎ vreau!” rǎspunse el încercând sǎ îşi pǎstreze calmul, şi acela rǎmas un fǎrame pe fundul borcanului cu .
Andreea plecǎ în bucǎtǎrie fǎcându-şi de lucru pe acolo, deşi toate arǎtau la locul lor,deşi aragazul arǎta impecabil…numai ea ştia de câte ori îl ştersese în acea searǎ…a mai luat o datǎ buretele şi detergentul şi a început sǎ şteargǎ petele inexistente… În tot acest timp Paul a rǎmas în pragul uşii şi se holba la ea… se gândea cât de importante erau acele serveţele pentru ea, deşi erau doua pachete întregi în dulapul de deasupra chiuvetei, pachete pe care el însuşi le-a cumparat de la ultima….Şi atunci i-a picat fisa.
_ “ Iubita îmi pare rǎu!” îi spuse el pe un ton stins.
_” Da..” raspunse ea pe un ton de regret şi de înţelegere…Ca şi cum era deja obişnuitǎ cu regretele lui şi cu scuzele lui de ani de zile.
-“ Uite, mâine îţi cumpǎr un bax de serveţele” spuse el cu un zâmbet larg pe faţa încercând sǎ evite o posibilǎ ceartǎ…Semǎna cu un copil care îşi va cumpǎra o jucǎrie nouǎ.
_” Nu este nevoie… Pot sǎ îmi iau şi singurǎ…oricum le fac pe toate singurǎ…” şi se oprise din vorbit, deoarece lacrimile îi inundau ochişorii migdalaţi de cǎprioarǎ…. Nu se mai putea abţine, izbucnise în plâns… Lui Paul îi dispǎruse zâmbetul de pe faţǎ şi se încruntǎ neînţelegând ce se întâmplǎ… încercǎ sǎ o ia în braţe:” Iubita, nu plânge, sunt doar nişte serveţele.” Ea îl împinse şi ţipǎ la el :” Nu! Nu sunt doar nişte serveţele… Sunt cinci ani! Cinci ani Paul! Dar se pare cǎ şi asta ai uitat!”
– “ Nu am uitat!” rǎspunse el iritat.
– “ Ai uitat!” ţipa Andreea la el. “ Nu mai nega! Ai uitat! Vezi? Mereu faci aşa.” Şi încercǎ sǎ reaşeze paharele din raft.
– ” Aşa cum?” întrebǎ el din ce în ce mai iritat.
– “ Exact aşa.” Rǎspunse ea, stând cu spatele la el şi aratându-l cu degetul fǎra a se mai uita cǎtre el. Deja simţea cum îi plezneşte capul, era a mia oarǎ când au aceeaşi ceartǎ şi tot aici se ajunge.
– “M-am sǎturat sǎ îţi aduc aminte de fiecare datǎ…sǎ pregǎtesc tot, sǎ fiu atentǎ, şi tu sǎ uiţi, sǎ mai şi negi pe deasupra…M-am sǎturat sǎ fiu doar eu în aceastǎ relaţie…ştii doar cǎ o relaţie implicǎ douǎ persoane…nu una…cǎci altfel nu mai eram împreunǎ.M-aş fii iubit doar pe mine şi gata! Punct!” A spus totul dintr-o rǎsuflare…S-a descǎrcat în sfârşit, de câteva luni o tot mǎcina acest gând, faptul cǎ ea este singura din acea relaţie, care practic face ceva pentru acea relaţie.
Paul ascultǎ tot ce Andreea îi spuse şi îşi schimba dintr-o datǎ înfǎţişarea, imitând-o întrutotul: “ M-am sǎturat! Nu mai rezist! Eu fac totul aici!” Începuse sǎ se plimbe prin living şi bucǎtǎrie de colo-colo bolborosind aceleaşi lucruri…când la un moment dat se opreşte în faţa ei…se opreşte şi din bolborosit şi îi spune: “ Da, doar tu munceşti pentru aceastǎ relaţie! Ai dreptate! Bravo! Eu sunt un trântor! Numai eu ştiu câte zile am pierdut muncind pânǎ la epuizare şi câte nopţi gândindu-mǎ la ce sǎ fac ca sǎ ne fie mai bine…unde o sǎ stǎm…ce o sǎ mâncǎm…Ţii minte acum doi ani jumǎtate, când lucram la depozitul de cereale şi în acelaşi timp aveam şi jobul de agent de pazǎ noaptea? Nuuuu …Tu eşti o Zeiţa! Mǎ mir cǎ nu am fǎcut ceva pânǎ acum sǎ te divinizez…dar stai! Ba da. Am facut… câte lucruri ţi-am cumpǎrat şi în câte locuri te-am dus …dar nuuu, pentru ea nu conteazǎ…” Se opri pentru o clipǎ şi faţa i se lumineazǎ dintr-o datǎǎ: “O sǎ îţi ridic statuie! Cu o gravurǎ la bazǎ: Da! Asta am sǎ fac!” Spuse el cu sarcasm şi plin de satisfacţie.
Buza de jos începuse sǎ îi tremure…urmele lacrimilor prelungite pe faţǎ s-au reînnoit, obrajii îi ardeau sub şuroaiele de lacrimi…era obositǎ de plâns şi epuizatǎ.
Într-un final, pe un ton stinsi spusese: “ Plec la mama!”
– “ Bravo! Aşa sǎ faci” îi rǎspunse el pe acelaşi ton sarcastic. “ Aşa ai fǎcut mereu…Când era treaba nasoalǎ tu plecai la mama. OK! Ce sǎ zic? Du-te! Oricum tot la mine te întorci de fiecare datǎ. Eu tot aici sunt, doar sǎ mǎ anunţi când te întorci sǎ am timp sǎ dau afara toate depravatele care o sǎ vina şi cu care o sa fac bani, deschizând un bordel” În timp ce spunea toate acestea îşi descheia primul nasture de la camaşǎ, îşi deschide berea rece care tocmai o luase din frigider şi luase o gurǎ zdravanǎ, ca şi cum nu mai bǎuse lichide de foarte mult timp, se asezǎ pe scaunul din lemn de cireş, unul din cele patru care înconjura mica masǎ ovalǎ, masǎ care acum era festivǎ.
Andreea rǎmǎsese înţepenitǎ în acelaşi loc cu faţa spre el, cu o mâna rodându-şi unghiile, cu cealaltǎ ţinând prosopul de bucǎtǎrie, cu pǎrul ondulat rǎvǎşit, cu ochii înlǎcrimaţi şi sprijinându-se într-un picior, iar pe celelalt pus cu vârful pe cǎlcâiul piciorului de sprijin. Ridicǎ privirea din pǎmǎnt, îl privii cu dispreţ şi aruncǎ prosopul în el spunându-i pe un ton acuzator: “ Eşti un porc!” şi se îndreptǎ spre dormitor, în timp ce el rǎspunde cu o remarcǎ rǎutacioasǎ:” Ce bucurie pe mine….” Ea se opreşte în pragul uşii, apoi dupǎ un moment de gândire îi rǎspunde: “ Ai vrea tu sa fii porc…”
– El: “ Ha ha ha, ce amuzantǎ suntem” şi mai lua o gurǎ din bere. – “ De ve nu vrei sǎ fii bǎrbatul care ai putea sǎ fii, degeaba mi-ai promis câte în lunǎ şi în stele. Şi nu e te ţii nici de cea mai banala promisiune, cum a fost cea de Crǎciun în care mi-ai promis cǎ o sǎ avem un brǎduţ plantat în faţa blocului. Nici mǎcar atât. Nu ştiu cine eşti. Nu te mai recunosc. Un bǎrbat pe care îl iubesc şi la care nu ştiu ce am vǎzut sau de ce anume m-am îndrǎgostit…asta eşti. Dar degeaba, mi-a ajuns…îmi fac bagajele şi plec la mama….” Şi se rotise pe un picior puţin dezechilibratǎ şi începuse sǎ mute toate hainele de colo-colo.
– “Care mama? Femeia care te-a adoptat când erai micǎ?” o întreba el sarcastic…
– “Nu conteazǎ. Ea m-a crescut. Ea este mama mea“.
– “Este alcoolicǎ”. Zise el pe un ton prelungit.
– “Nu vorbi aşa de mama” ridicǎ ea tonul .
– “A L C O O L I C Ǎ”!
– “DA? Cel puţin eu am una”. Şi ea îi trânti uşa în nas.

Se lǎsǎ un moment de tǎcere… Paul îşi bǎu şi ultima gura de bere, apoi se ridicǎ de pe scaun, şi încercǎ într-o oarecare tentativǎ sǎ îşi târascǎ picioarele pânǎ la bucǎtarie sǎ ducǎ sticla. Privii pe geam…ningea încet şi zapada aşternea înca un strat … El îşi privii reflexia în geam şi se întrebǎ: “ Unde o laşi mǎi boule sǎ plece…nu vezi ce este afarǎ?” Îşi luǎ inima în dinţi şi se duse la uşa dormitorului…dar renunţase la idee pânǎ acolo…ocolise masa ovalǎ de douǎ ori şi pânǎ la urmǎ se proţǎpii în faţa uşii. Se apropie incet..auzii ceva.. auzi cum Andreea scancea si suspina…Realizase cǎ greşise prin cuvintele pe care le-a rostit….prin faptul cǎ a uitat de cina lor aniversarǎ… cǎ nu vedea uneori cum ea se strǎduie sǎ fie într-un anume fel pentru el, orbit de muncǎ şi de dorinţa de a le fi mai bine….s-a îndepǎrtat de ceea ce era mai drag sufletului sǎu…s-a îndepartat de EA… Simţii cum inima îi bate şi mai tare…simţii cu i se sfâşie sufletul …cu gândul cǎ ce are mai drag îl va pǎrasii şi probabil de data asta nu se va mai întoarce…
-“ Andreea… Eşti acolo? Mǎ auzi? “ întrebǎ el sfios…” Ştiu cǎ sunt uituc…ştiu cǎ nu mǎ ţin de promisiuni…dar crede-ma, cǎ fǎrǎ tine simt cǎ nu sunt nimic…Şi nu sunt baliverne ceea ce îţi spun ..ştii şi tu cǎ nu sunt baliverne…tot ce am nevoie este de timp şi înţelegere…deoarece de-a lungul timpului tu ai fost singura care ai avut rǎbdare şi ai fost alǎturi de mine..alǎturi în toate necazurile care m-au încercat pânǎ acum…tot ce îţi cer este încǎ puţinǎ rǎbdare…ştiu cǎ nu mai ai… cǎ vrei un bǎrbat adevǎrat…şi chiar vreau sǎ fiu bǎrbatul pe care îl doreşti şi de care ai nevoie pentru cǎ ţin la tine foarte mult …şi fǎrǎ tine nu cred cǎ aş putea sǎ o iau de la capat…tu mi-ai dat forţa sǎ fac ceea ce am facut pânǎ acum….tu eşti motivul pentru care mǎ trezesc dimineaţa….în somn numǎr câte ore mi-a mai rǎmas pânǎ mǎ trezesc sǎ îţi vǎd chipul …când plec dimineaţa la muncǎ te las dormind…gândindu-mǎ cǎ te odihneşti şi pentru mine ..tu eşti motivul pentru care vin seara acasǎ…şi nu mǎ duc în alta parte…pentru cǎ aici, cu tine mǎ simt cel mai bine”. Începuse sǎ alunece pe uşa pânǎ a ajuns în genunchi în faţa uşii…Între timp de cealalta parte a uşii, scâncetul şi plânsul se oprii… linişte….
“ Andruşka…te iubesc…nu aş putea trǎi fǎrǎ tine…bine aş putea trǎi, dar probabil m-ar aduna lumea din bodegi…aş risipi banii pe depravǎri, jocuri de noroc …bautura…femei…m-aş autodistruge…” scosese un oftat…se asezǎ cu spatele rezemat de uşa…cu mâinile puse pe genunchii îndoiţi la piept şi uşor aplecaţi în lateral….Scoase un sunet de parcǎ şi-ar fi adus aminte de ceva amuzant….” Azi-noapte m-am trezit sǎ beau un pahar cu apǎ… când m-am întors în pat nu te-am mai gǎsit…am vǎzut în schimb un înger care veghea asupra mea chiar dacǎ dormeai…îţi lipseau aripioarele…aşa de frumoasǎ eşti când dormi…un somn lin şi liniştit de parcǎ nu te-ar putea atinge nimic…cât de frumoasǎ …bine de fapt eşti frumoasǎ tot timpul… când mǎ critici cǎ nu sunt punctual…cǎ sunt uituc…cǎ nu sunt atent…cǎ sunt bǎdǎran…, esti frumoasǎ când îţi doreşti ceva şi eu sunt singurul care te poate ajuta şi pui ochişorii de câine care vrea sǎ fie luat acasǎ…când îţi este fricǎ de fulgere şi mǎ rogi sǎ te iau în braţe… când te gasesc în bucǎtǎrie cu pǎrul rǎvǎşit de la atata efort culinar..când te bosumfli cǎ ai ars mâncarea….când plângi cǎ pisica nu vrea sǎ facǎ baie….Dar dintre toate….eşti frumoasǎ când ţipi la mine… atunci sincer eşti cea mai frumoasǎ….şi cred cǎ pentru asta te iubesc cel mai mult …pentru cǎ ai curajul sǎ îmi spui mereu ce te deranjeazǎ, şi asta înseamnǎ cǎ îţi pasǎ…..de mine…” şi uşa se deschise, iar ea îi luǎ fruntea în palme şi o sǎrutǎ…îl privii în ochii şi îi spuse: “ îmi pare rau…am….exagerat” şi pusese un zâmbet larg pe faţǎ….
El îi luǎ palmele şi le sǎrutǎ …zâmbii…se ridicǎ ..luǎ de pe masǎ douǎ pahare de vin..sticla de vin din frapierǎ….şi şopti: “ Ştiai tu de ce nu ai deschis vinul….”

andreea_elena18@yahoo.com

One thought on “Aşa de frumoasǎ eşti

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top