You are here
Home > Enjoy > Muzica > JerryCo – Best of

JerryCo – Best of

Cine e JerryCo?

JerryCo este un cântăreţ de hip-hop din România, născut pe 8 noiembrie 1984, din Bucureşti. De mic Mihai, pe numele său real, a avut o adevărată fascinaţie pentru muzică. În clasa a 2-a acesta începe să facă primele rime, pentru ca peste câţiva ani să îşi etaleze calităţile vocale la orele de educaţie muzicală, unde împreună cu un coleg interpreta melodii celebre la acea vreme. “În 1998 a devenit evident pentru mine faptul că hip-hop-ul m-ar putea ajuta să fac o fuziune între pasiunile mele”, spune JerryCo.

Peste câţiva ani îşi face alţi prieteni cu care împarte aceiaşi pasiune – muzica. În 2002 îl întâlneşte pe Vlad Lucan, împreuna formând trupa Suprem. Mihai cumpără un instrumental mai profesional cu ajutorul căruia înregistrează şi prima melodie a trupei Suprem. Cei doi apar pentru prima dată într-un concert într-un club din Bucureşti. În noua formula, cei doi înregistrează în doar trei luni încă 3 piese semnate Suprem.

În 2001 părinţii lui decid să divorţeze, dar asta nu îl împiedică pe JerryCo să ducă mai departe realizarea visului său. După o perioada acesta hotărăşte cu Vlad ca trupa suprem să devină Agresiv. Împreună reuşesc să susţină o serie de concerte în Bucureşti, dar şi în alte oraşe ale ţării. După ce îşi autofinanţează înregistrările la două albume, cei doi împart sarcinile trupeu, JerryCo scriind texte, iar Vlad ocupându-se de instrumentale.

Doi ani mai târziu un prieten de-al lui Mihai este găsit mort după o supradoză de heroină. Tot în acest an JerryCo se înscrie la Facultatea de Studii ale Integrării Economice din cadrul Universităţii Romano-Americane, devenind student. Acesta decide împreună cu Vlad să îşi încerce şansele ca artişti solo.

Visul lui JerryCo face un pas înainte, când unul din remixurile trupei Agresiv ajunge la Tataee, cu ajutorul unui prieten şi al lui Dj Swamp. “Capul” trupei B.U.G Mafia le face o invitaţie celor doi în propriul studio. “A fost cel mai bun lucru care mi se întâmplase în 3 ani, cu atât mai mult cu cât, din România, B.U.G Mafia m-a influenţat cel mai mult. De când am ajuns la studio mi-am dat seama că Tataee vrea să facem treabă şi depinde doar de mine ca acest lucru să devină realitatea”, declară Mihai.

În 2004 artistul înregistrează 16 piese noi, după care Tataee îl cheamă din nou la studio, unde îi propune un contract cu propria casă de producţie. În luna mai a următorului an începe cu Tataee ca producător să lucreze la primul lui album solo, intitulat “Orice e posibil”.

Videoclipurile realizate de JerryCo:

JerryCo – Stai! (Esti In Pericol) feat. Tataee & Simona Nae

JerryCo – Un Milion De Zambete (feat. ViLLy)

Lasă un răspuns

Top