Magul era în căutare a ceva. Nici el nu ştia încă a ce. Pe drumul rătăcirilor sale, găsi într-o zi o mare comoară. Nu prea a înţeles ce s-a întâmplat şi nu ştia să-şi explice de ce s-a comportat aşa de ciudat. Ştie că a ratat ceva, posibil important, ce era pe cale să se manifeste în viaţa lui.

Cum era vestit pentru magia lui, frecventa deseori reuniunile magilor. La una din acestea, într-un decor somtuos, a facut cunoştinţa cu cineva. Era o persoană angelică. Fata purta o rochie diafană, de un verde smarald şi dintr-un material foarte moale, catifelat. Avea în picioare conduri de mătase, care urcau puţin pe gambă. Pe cap şi la gât purta un însemn ce cuprindea în el simbolul şarpelui, un simbol preţuit foarte mult şi de magul nostru.

Când s-a apropiat şi a dat mâna cu ea, a fost fascinat de privirea ei. Ce a simţit atunci a rămas de neegalat vreodată în viaţa lui. Simţea cum o putere lăuntrică ţâşnea din el şi vroia să o cuprindă cu totul. Se simţea aşa de atras de ea, că nu ştia ce să-i spună mai întâi. Îl copleşeau nişte simţăminte ciudate, care se revărsau din-năuntru în afară, ceva ce nu putea opri, independent de el, ca o avalanşă. Sentimentul acesta copleşitor l-a cuprins cu totul şi l-a zăpăcit. Era un cuceritor prin fire, dar de data asta a ezitat să-şi folosească arsenalul de “agăţat”.

Simţea nevoia să se poarte firesc, să nu “epateze” cu orice preţ. Ştia că ar fi putut greşi dacă forţa nota. Nu înţelegea de ce îi păsa aşa dintr-o dată de acest lucru, nu pricepea de ce dorea aşa de mult să păstreze pe această femeie lânga el, deşi abia o cunoscuse.

Din vorbă în vorbă au început să se apropie şi au aflat fiecare ce ocupaţie pe scara magiei avea fiecare în parte. Cu cât îşi vedeau părţile sufletului mai bine, exprimarea lor ajunse la unison. La un moment dat, când păreau a fi uniţi, cu gândul şi cu inima, s-a produs un miracol. Toiegele lor, al lui de un albastru incandescent şi al ei de un roz sidef, au fuzionat într-o inimă. Simbolul dragostei lor perfecte le stătea în faţă, arătându-le şi confirmându-le încă o dată, cât de bine le e împreună.

Pe harpa inimii lor comune, cântecul dragostei îşi urma cursul lui firesc. Cunoaşterea reciprocă a înaintat pas cu pas, zi de zi. Se vedeau şi se prezentau celorlalţi ca soţ şi soţie, iubit şi iubită. Erau doi îndrăgostiţi ca la carte, plini de dragoste reciprocă, fiind în stare să facă orice unul pentru altul. Trăiau inimă în inimă, respirau unul pentru altul, visau la o lume mai bună, în care să trăiască până la adânci bătrâneţi.

Cântau împreună, călătoreau împreună, făceau totul împreună. Dar cum povestea părea prea frumoasă ca să fie adevarată, ceva îndoială a început încet-încet să picure în sufletul ei. Apoi puţină nerăbdare se strecura în sufletul lui. Şi relaţia lor începu să se clatine niţel.

Într-o zi, când marea încercare bătu la uşă, nu i-a găsit prea pregătiţi. Aveau dorinţa de a se cunoaşte şi fizic. Fuziunea aceasta părea firească, după zilele lungi de curtare. Aveau toate datele: sănătoşi, tineri, dornici, cu tot ce trebuie pentru atingerea sublimului. Dar, între ei s-a aşternut o mare de frustrări. Erau foarte aproape, fizic, şi totuşi se simţeau atât de departe, psihic, cu inima, sau cu ce o mai fi fost.

Nu înţelegeau deloc ce se întâmpla cu ei. Vraja dintre ei s-a rupt. Nu se mai simţeau atraşi. Nu se mai vedeau ca iubit şi iubită. Se simţeau foarte ridicoli, acolo, goi, trupeşte şi sufleteşte, într-o încercare banală de a face sex. Şi-atât. Farmecul dispăruse. Nu aveau habar cu ce au greşit sau ce trebuia să facă. Părea totul ok, dar nu a fost aşa…

Încă îi mai duce dorul acelei fătuci. Nu ştie cum ar putea recrea vraja de atunci. A fost ceva unic şi inedit. De neînlocuit. Nici azi nu poate spune că a mai simţit asta. Ar vrea să ştie cu ce a greşit atunci. Dacă ar putea repara, reface ruptura. A rămas cu inima frântă, sfâşiată de neputinţă, că nu a înţeles ce a determinat aceasta situaţie; poate graba, poate un cuvânt, un gest, ar vrea să afle mai multe despre acest lucru.

Măcar să ştie de ce să se ferească pe viitor. E fericit, totuşi, că simţit aşa ceva, ca un tumult care l-a inundat şi s-a revărsat peste lume, un sentiment de plenitudine, de neegalat, poate, vreodată.