Da, mă plâng, deseori, că nu am rezistenţa fizică, dar preget să fac exerciţii fizice sau mi-e lene chiar să cobor sau să urc ceva scări în plus.

De bani strig în gura mare când nu am că nu am, chiar şi când am, zic tot că n-am, că mi-e teamă să nu mi se ceară prea mult să fac. De lene prefer să n-am, decât să am, ca să nu pun “osu” la treabă.

Cu prietenii amân să mă întâlnesc, că găsesc şi motive”rezonabile”: soţul, copiii, casa, nu-mi dau voie, lipsa de timp…Mi-e prea lene să mă deplasez, să-mi iau inima în dinţi, să mă arăt aşa cum sunt, incompletă. Ignorând, că din aceste întâlniri mă pot alege/ sau nu, cu ceva care să mă ajute să mă”repar”.

Şi sunt leneşă şi când nu mă asum pe deplin ca inima familiei mele, ca partea care e responsabilă cu bucuria, buna-dispoziţie şi seninătatea firească de zi cu zi.

Mi-e mult prea lene să-mi declar preocupările, pasiunile, obsesiile sau ce-o mai fi, lucruri prin care să mă recreez continuu.

Am rămas încă blocată în joburi îngheţate în timp, în care aceleaşi mişcări, repetitive, se evocă la nesfârşit. Şi, deşi-mi aduc durere, mă desprind cu greu de ele, pentru că-mi vine sfâşietoare despărţirea de sinele egotic şi fals în care m-am regăsit ani
la rând.

Mi-e lene să iubesc cu adevărat, nedându-mi mie însămi credit de iubire, temându-mă că voi fi incapabilă să plătesc acest credit. Pentru că mă ştiu cât de leneşă sunt în a iubi.

Şi, deşi mii şi miriade de informaţii plutesc în jurul nostru, mi-e lene să le gust, să le înţeleg, să mi le asum şi să le trăiesc.

Ştiu că am o nevoie stringentă să ies pe scenă şi să-mi declar propria revoluţie interioară. Dar mi-e lene să duc stindardul devenirii mele, cu greu găsindu-mi aliaţi în mine însămi.

Sunt cărţi pe care le-am citit superficial. Le-am prins prea puţin esenţa şi pentru munca proprie, interioară, din laitmotiva lene greu pot scăpa.

Dar Dumnezeu e poate prea plictisit de atitudinea mea de lene şi poate chiar amuzat, că ştie că deja m-am plictisit şi eu de atâta lene.

Bine, mi-ar plăcea să-mi fie mai multă lene să ma tem, să fug, să mă plâng, să preget, să amân.