Femeia este ca o floare

Profesorul meu de istorie avea o zicala amuzanta privind sensibilitatea femeii,cum ar fi ca pe o femeie nu o poti atinge nici macar cu o floare,dai direct cu ghiveciul,isi putea permite glumele de gen avand in vedere ca eram fete in clasa.Intotdeauna m-a indignat ceea ce tot repeta,insa exista un adevar ca in aproape toate zicalele si proverbele care circula printre noi.Femeia care totusi poetii au denumit-o ca cea mai gingasa si sensibila faptura a ajuns cel putin in zilele noastre femeia independenta,care concepe casnicia care pe un profit si aparitia unei fapturi gingase,copilul,devine o alta sursa de venit,pensia alimentara.

Cum am putea sa ne mandrim ca suntem femei si vrem sa fim ocrotite cand noi,de fapt,luptam pentru suprematie…ma gandesc totusi la bunicii nostri,fac o paralela luand o casnicie din vremurile noastre care dureaza intre 2 -4 ani si iau drept exemplu casnicia unei doamne,o stimez enorm,ocupa un loc special in sufletul meu,avand acum varsta de aproape 80 de primaveri,si am avut onoarea de a-mi povesti,basmul ei,indragostindu-se la varsta de 14 ani si fugind in bucuresti pentru a fi alaturi de cel iubit,alaturi de care a ramas peste 50 de ani…Femeia este totusi faptura,si vreau sa cred ca este singura care poate suferi si iubi in acelasi timp,a nu se crede ca povestea aceasta de iubire,de respect,timp de 50 ani a fost presarata numai de “lapte si miere”,chiar nu,dar fiecare int-un final si au acceptat defectele si totusi au privit inainte alaturi de calitati,avand 2 copii realizati…

Barbatul priveste la inceput femeia ca pe un bibelou ca apoi de a lungul timpului trecand prin greutati sa o vada ca un punct de sustinere,de indignare si intr-un final de repulsie…sa privim totusi femeile care stau alaturi de un om care le bate,le jigneste si totusi ramane de ce ?multe ar raspunde pentru copii,dar de fapt multe din ele raman datorita a iubirii ce o poarta pentru omul respectiv chiar si dupa aceste momente “de cumpana”si nu cedeaza,inca cred.Acum  noi,femeile independente,am fost educate sa nu suportam  nici un gen de violenta si la primele cuvinte urate sa spunem foarte simplu “adio”.Acum as putea eu sa o condamn pe aceasta doamna ca in ciuda comportamentului agresiv,au fost episoade in care sa o loveasca,ca a putut sa treaca peste acest incident si totusi sa aiba alaturi un barbat care a sustinut-o,a iubit-o si a ocrotit-o?chiar si acum cand imi povestete ochii i se umplu de lacrimi si isi aduce aminte cat de mult s-au iubit si daca ar trebui vreodata sa o ia de la capat, nu ar ezita niciun minut?eh, acum as vrea totusi o persoana din vremurile noastre sa-mi raspunda sau povesteasca acelasi lucru.Si totusi imi pun intrebarea de fapt femeia care a fost comparata cu o floare, este intr- adevar un miracol,floarea infloreste atata timp cat este iubita si udata,nu poate respire fara aer,dar femeia  nu poate respire fara a fi iubita si ocrotita,deci intr-o oarecare masura avem nevoie de un barbat bun sau rau alaturi de noi,sa ne acceptam defectele,nici noi nu suntem perfecte si sa minimalizam pe cat posibil variante de violenta sau momente de tensiune dintre noi.si ajung acum la o inversare a titlului meu….floarea este ca o femeie,atat de gingasa si in acelasi timp puternica atata timp cat poate iubi si poate respire aerului alaturi de jumatatea sa…

 

 

 

PS:  NU am vrut vreodata sa fac referire la femeile agresate sau avand situatii exceptionale.



Lasa un raspuns